Antihristul astăzi: sau despre noua teologie a Kremlinului și Casei Albe care se intersectează

Ilya Budraitskis

Ilya Budraitskis este un teoretician politic și social stabilit la Universității California din Berkeley (UC Berkeley) în calitate de cercetător invitat. Cartea sa Dissidents among Dissidents a fost distinsă cu Premiul Andrei Belîi (2017).

Momentul mondial actual este caracterizat de o schimbare fundamentală a orientării temporale, în care credința în progres — mai ales cel social și politic — își pierde legitimitatea atât la nivelul conștiinței de masă, cât și al orientării ideologice a elitelor. În locul viziunii progresiste apare nu doar una reacționară (legată de diverse variante ale „întoarcerii înapoi"), ci și una apocaliptică, fondată pe ideea că sfârșitul lumii se apropie și că acesta trebuie cumva „stăvilit" prin schimbări radicale ale formelor de politică națională și internațională. Esențiale în astfel de concepții devin nu doar formele de „stăvilire", ci și imaginea „sfârșitului lumii" în sine — anumite idei despre cauzele și forțele sale motrice.

În acest sens, diversele conceptualizări ale forței care „stăvilesc" manifestarea domniei Antihristului în lume — esențiale atât pentru „Iluminismul Întunecat" pro-trumpist din SUA, cât și pentru ideologia oficială a Kremlinului — nu mai reprezintă viziuni marginale, ci aspiră să ocupe locul curentului principal în condițiile crizei progresismului liberal. În cele ce urmează, aș dori să analizez paralelele și diferențele dintre aceste două viziuni asupra chipului viitorului Antihrist și al forței care îl „ține în loc".

Antihristul în tradiția conservatoare modernă

În primul rând, merită amintit pe scurt ce semnificație capătă imaginea Antihristului în tradiția intelectuală conservatoare a epocii moderne, pe care neo-reacționarismul contemporan se sprijină într-un fel sau altul. Începând cu secolul al XIX-lea, imaginea Antihristului se transformă într-o descriere a tendințelor sociale dominante, imanente lumii seculare — adică lumii Iluminismului. Antihristul este imaginea distopică a unei societăți unificate, în care scopurile autentice ale omului se pierd și sunt subordonate mecanismelor impersonale — un imperiu al controlului total și al calculului, în care întregul determină toate elementele integrate în el. Promițând realizarea libertății universale, Antihristul instaurează în fapt un sistem de sclavie absolută, în care omul este lipsit de libertatea interioară autentică — adică de alegerea între bine și rău.

Versiunea rusă: Antihristul liberal-occidental

În Rusia lui Putin, această interpretare a Antihristului — care urcă până la gândirea religioasă de la sfârșitul secolului al XIX-lea (inclusiv Vladimir Soloviov) — a căpătat în ultimii ani caracterul unei doctrine oficiale și a fost enunțată în repetate rânduri de Patriarhul Chiril și, parțial, de Putin însuși. Antihristul este, pentru ei, Occidentul liberal, care propovăduiește un fals universalism, tinde spre unitatea totalitară a unei „lumi bazate pe reguli", șterge granița dintre bine și rău și distruge astfel însăși esența umană. Patriarhul Chiril a vorbit de numeroase ori despre pericolul „transumanismului" — „un surogat de om capabil să înlocuiască omul autentic". Acest pericol este legat nu doar de ideea falsă a progresului social, ci și de progresul tehnologic care scapă de sub controlul omului și dobândește un rol autonom, indiferent cu privire la morală. Necesitatea supunerii tehnologiilor față de morala creștină coincide în mare măsură cu politica „suveranității digitale" — limitarea internetului în funcție de interesele securității naționale.

Un exemplu recent al unui astfel de anti-acceleraționism apocaliptic conservator este noul roman al redactorului-șef al postului de televiziune Russia Today, Marguerite Simonyan, intitulat „La început a fost Cuvântul, la sfârșit va fi cifra". Acțiunea romanului se petrece după o catastrofă mondială, în care toți supraviețuitorii trăiesc sub puterea totalitară a Inteligenței Artificiale. În această nouă lume, statele naționale și națiunile ca atare sunt desființate, iar limba rusă este complet interzisă, pe motiv că nu se conformează logicii algoritmului și conține construcții imposibil de raționalizat. Singura slabă speranță de mântuire spirituală din roman este legată de rămășițele salvate în mod miraculos ale mănăstirii Solovki.

Unificării și standardizării omului i se opun, în această abordare, diferențele particulare, ireductibile la unitatea totală — și care, tocmai de aceea, păstrează posibilitatea deciziei morale individuale. Astfel, ideea „lumii multipolare" se leagă direct de „stăvilirea" ambivalenței morale (și, prin urmare, a libertății individului). Această combinație este esențială pentru sinteza particularismului cultural și a mesianismului creștin în ideologia lui Putin. Rusia, din această perspectivă, nu este doar un „stat-civilizație" autosuficient, cu propriile „valori tradiționale", ci poartă cu cine și o veste bună pentru restul lumii, eliberând-o de totalitarismul anticreștin care se apropie, și deschizând era coexistenței diverselor civilizații — niciuna dintre ele nepretinzând la dominația globală sau la deținerea adevărului universal.

Konstantin Leontiev: rădăcinile conservatoare

Această înțelegere a „forței care reține" (katechon) — combinând principiul disciplinator al statului autoritar rus cu „complexitatea" morală a individului — urcă până la unul dintre cei mai originali conservatori ruși ai secolului al XIX-lea, Konstantin Leontiev (1831–1891). Leontiev, unul dintre primii teoreticieni ai ideii privind multiplicitatea civilizațiilor, a prezentat în textele sale (mai ales în cartea „Bizantinism și slavism") o combinație de elemente ale vitalismului filosofic și ale „stăvilirii" katechonice a lumii de Antihrist.

Europa, potrivit lui Leontiev, merge spre pieire, deoarece orientarea ei spre progresul democratic înseamnă tendința spre simplificare și unificare. Leontiev descrie această tendință nu doar în termeni religios-eshatologici, ci și medicali, asemănând dezvoltarea civilizației cu starea unui organism viu. Punctul culminant al dezvoltării oricărui organism este gradul maxim de complexitate, polaritate și imprevizibilitate a proceselor sale. Boala, în schimb, este tocmai tendința de la complexitate spre unitatea simplă, spre omogenitatea tuturor proceselor interne ale organismului. Potrivit lui Leontiev, moartea este întoarcerea finală a complexului la omogen, a diversului la similar. Acest principiu se aplică în egală măsură atât organismului individual, cât și societății.

„Revoluția europeană este amestecul universal, tendința de a uniformiza și depersonaliza oamenii după tipul omului mediu, inofensiv și harnic, dar lipsit de Dumnezeu și fără personalitate — un pic epicurian și un pic stoic" — scria Leontiev. Pentru a depăși această tendință spre moarte, este necesară întoarcerea timpului de la mișcarea liniară (spre moarte), către  reproducerea complexității prin repetiție. La nivel social și politic, aceasta însemna nu doar conservarea monarhiei absolute, ci a tuturor formelor de societate stratificată și a diferențelor culturale („complexitatea înfloritoare"), iar la nivel individual, absența unui standard unic al omului psihic echilibrat. Polaritatea pasiunilor dezlănțuite și ieșirea constantă a emoțiilor de sub controlul rațiunii trebuie stăvilite de brutalitatea statului despotic și de ascetismul Bisericii. Tocmai această ținere în loc și conservare a imprevizibilității și inegalității constituie, pentru Leontiev, sarcina statului care se opune Antihristului liberal-progresist. Adevăratul katechon, pentru Leontiev nu este nici statul, nici structura socială feudală, ci însăși păstrarea non-identității și a conflictului dintre forțele vieții și cerințele morale — tensiunea dintre estetică și etică, care lasă loc diversității în lume.

Paralele cu „Iluminismul Întunecat" american

Cred că tocmai în acest punct — al luptei împotriva egalității unificatoare și al conservării ambivalenței morale și imprevizibilității — poate fi găsită principala paralelă dintre putinism și Iluminismul Întunecat american.

În manifestul său „Dark Enlightenment", Nick Land afirma: „Oamenii nu sunt egali, nu evoluează ca egali, scopurile și realizările lor diferă, și nimic nu îi va face egali. Dacă egalitatea esențială are vreo legătură cu realitatea, aceasta este exclusiv ca negare sistematică a ei." Această realitate a inegalității încearcă s-o ascundă un sistem total al conștiinței false și al instituțiilor fondate pe ea, pe care ideologii Iluminismului Întunecat îl numesc „Catedrala" (The Cathedral). Acest sistem posedă calitatea unei pseudo-Biserici, deoarece susține monopolul asupra moralei și justiției — legat de o egalitate fundamental falsă și represivă a celor puternici și a celor slabi. Scopul „Catedralei" este, de asemenea, crearea „omului mediu" — corect politic, ușor de condus și previzibil. În acest sens, „Catedrala" este o „forță de reținere", deoarece prin instituțiile politicii democratice încearcă să frâneze accelerarea economiei capitaliste, care întruchipează realitatea autentică a energiei vitale.

Peter Thiel și katechonul tehnologic

Dacă linia acceleraționiștilor de dreapta corespunde pe deplin liniei vitaliste pe care am descris-o la Leontiev, o serie recentă de prelegeri și interviuri ale risc-capitalistului și vizionarului Peter Thiel, dedicate Antihristului și katechon-ului, se apropie de perspectiva reacționar-religioasă. Astfel, într-o prelegere recentă susținută la San Francisco, Thiel definește Antihristul ca „stăpânul răului sau anti-mesia, care apare în vremurile de pe urmă". Calea Antihristului în lume, susține Thiel, începe cu proclamarea de către acest anti-messiah a apropierii sfârșitului lumii, care poate fi prevenită doar prin oprirea tuturor conflictelor și crearea unui guvern mondial (one-world state). (Merită menționat faptul că Thiel face referire directă la Vladimir Soloviov, care în „Trei convorbiri" descrie și el apariția Antihristului, care propune salvarea lumii de la pieire.) Potrivit lui Thiel, tocmai cultivarea „fricii față de amenințările existențiale" reprezintă principala strategie a Antihristului. Antihristul vine astfel nu doar ca fals mesia, ci ca fals katechon, chemând la „stăvilirea" catastrofei climatice sau a escaladării conflictelor militare, prin oprirea creșterii tehnologice și limitarea suveranității naționale prin dreptul internațional. Dacă odinioară Antihristul vorbea în numele progresului, astăzi limbajul său este noua barbarie, opoziția față de știință și tehnologie. Astfel, Antihristul contemporan, susține Thiel, se preface a fi un soi de katechon și se oferă nu ca forță a dezvoltării, ci ca forță a reținerii.

Antihristul înseamnă astăzi sfârșitul absolut al dezvoltării: ultima filozofie, ultimul individ, ultimul conducător. Modernitatea târzie, de care Antihristul propune să ne despărțim, era, dimpotrivă, fondată pe deschiderea față de imprevizibil, pe apariția constantă a unor noi întrebări și provocări nerezolvate. Cu alte cuvinte, potrivit lui Thiel, dezvoltarea tehnologiilor înmulțește astăzi complexitatea lumii și, astfel, îl reține pe Antihristul luddit cu oferta sa privitoare la un guvern mondial.

Trebuie adăugat că modelul teologic al lui Thiel corespunde pe deplin logicii capitalismului de risc așa cum arată sociologul Benjamin Shestakofsky în recenta sa carte, singurul temei pentru investițiile în startup-uri este indicatorul creșterii și expansiunii extreme — nu cel al profiturilor așteptate: „Deciziile de investiții ale firmelor de risc sunt determinate de «așteptări fictive» — un joc al imaginației care le permite să realizeze aceste investiții orientate spre profit în condiții de incertitudine absolută, în care consecințele acțiunilor investitorilor nu pot fi calculate în niciun fel și rămân complet imprevizibile."

Concluzie

Astfel, ambele idei — cea a katechon-ului și cea a Antihristului — atât cea conservator-civilizațională rusă (tehno-pesimistă), cât și cea tehno-optimistă în spiritul Iluminismului Întunecat — converg în esența lor, cu privire la escaladarea imprevizibilului și la incalculabilitatea viitorului, care „țin în loc" manifestarea Apocalipsei.

Acest text reprezintă comunicarea prezentată în noiembrie 2025 la conferința Asociației Americane pentru Studii Est-Europene și Eurasiatice (ASEEES), în cadrul secțiunii „Iluminismul Întunecat și Rusia lui Putin: paralele neașteptate".

Mulțumesc lui Ilya Budraitskis pentru dreptul de a publica și lui Dănuț Mănăstiranu pentru consultanța traducerii.