În curând - ceva nou dar nu foarte! GuvErnu - mânăstirile deschise din noul Ev Mediu media & social

Primul proiect editorial l-am început în 88-89 - cred că nu am povestit nicăieri despre el. Un ziar semiclandestin căci încă nu era permisă producerea și tipărirea de ziare în afara sistemului: dar exista o supapă. Eram prea tineri pentru a ne gândi la riscuri.

Era ideea mea dar am conturat-o cu prietenii Ghenură și Jonny (Lilian Negură - acum profesor faimos în Canada și Corneliu Rusnac - acum redactor-șef la Radio Chișinău fost reporter la BBC.)

Ne-a luat sub oblăduire Mircea Druc - mutat din Cernăuți la Chișinău: ne-a dat o cameră la sediul firmei lui. Am scris, am machetat, am pregătit de tipar cum se făcea pe atunci. Dar a căzut comunismul în iarna lui 89 în România și am venit toți la studii aici.

Noi veniți la stridii căci aveam în jur de 18 ani - Mircea Druc avea să devină primul prim ministru al noului stat Republica Moldova.

Paralel am scos totuși o revistă a tineretului Frontului Popular... acum îmi scapă numele.

Peste cam 7 ani după absolvirea Universității din Iași - A.I. Cuza - mutat la UBB - Cluj: să mă prelucreze profii Codoban și Karnoouh.

Stăteam la terasa More fără nici un ban - așteptam să vină Țiki că e din oraș și poate are ceva bani - și noua gașcă visa să aibă o revistă.

De data aceasta - trupa de la Cluj de la filosofie aveau ideea dar nu aveau practica. Eu am venit cu soluția. Asta am povestit deja în Generația canibală.

Peste câteva luni avea să apară poate cel mai spectaculos proiect studențesc al anilor 90 - Pshilosophy&Stuff - revistă de gândire underground. A fost un proiect avangardist mult înaintea timpurilor sale. El și azi ar părea super avangardist - dar în anii 98: era SF - greu găseai în Europa ceva de anvergura aceea. Claude care predase prin toate colțurile lumii - de la Germania, Franța, SUA, Asia etc - zicea că nu a mai avut o gașcă de studenți atât de inteligentă și nebună. Acum, privind în spate - știu asta. Rar se întâmplă să aduni atâția oameni sclipitori într-o echipă.

După care a urmat implicarea în proiectul IDEA de la Cluj - revista și editura. A fost o perioadă super faină - asta ca să amintesc doar de cele editoriale căci paralel am fost prins la Casa Tranzit mulți ani.

Un alt proiect pornit fără resurse - toate au fost fără resurse: ne-am bazat doar pe minte și muncă - a fost CriticAtac. ro. Un proiect mult mai complicat în contextul mediatic și intelectual român. L-am coordonat primii 4 ani cu enorm de multă muncă cam în schimbul doi. Acolo am debutat cam 90% din tot ce mișcă pe palierul de stânga intelectuală. Știu: asta nu iartă nimeni.

La vremea lui a fost un proiect unic nu doar local ci și regional. Din păcate nimic de această factură nu s-a mai reprodus. Nici măcar pe zona liberală că de stânga - tac. Istoria acelor ani - într-o carte separată poate mai spre toamna, iarna ce vine.

În ultima epocă m-am concentrat mai mult pe cărți - dar nu pot fără să scriu permanent.

Recunosc: nu am vrut să am această meserie. Scrisul e o meserie ca multe altele - a fi scriitor sau ziarist nu e cu nimic mai diferit decât a fi medic, inginer, agricultor, vânzător sau gunoier. Unii mai talentați, alții mai puțin dar se învață și se adaptează prin muncă și exercițiu. Dacă e și talent - e perfect.

De-a lungul timpului am scris rubrici permanente sau colaborări diverse cam peste tot unde a contat - de la Adevărul, România Liberă la Hotnews și Libertatea plus multele culturale & colaborat cu destule reviste, platforme occidentale. Nu le mai enumăr - urăsc ideea de CV stufos și diplome pe perete: le am pe bune dar nu mi le-am ridicat. Mi-ar plăcea să nu am niciun act - mă rog: la card nu aș renunța - cine e perfect să arunce cu piatra primul. Vorba lui Ostap Bender - nu sunt un înger, nu am aripi dar îmi plătesc taxele la timp și respect codul penal.

Scrisul pentru mine a devenit o muncă - ba mai mult: o formă de a mă ține viu. Gândesc mai ușor în scris - și mai clar. Așa-mi clarific mie în primul rând niște frământări, gânduri, curiozități.

Am scris întotdeauna că am vrut - uneori mi-a părut rău, uneori a trebuit să rectific sau chiar să-mi cer scuze. Nu am probleme din acestea: inteligența trebuie să fie modestă sau mai bine zis smerită. Orgoliul - mândria excesivă - e semn al prostiei. Hai că nu e predica de duminică.

Prin educație de familie și sistemul de educație care au coincis ca intenție de formare am o reacție de respingere a ideii de acumulare și a ideii de carieră. Sunt lucruri de care nu mai poți scăpa - și nici nu mai vrei: Predica de pe munte a fost ghidul meu prin educație. Atâta mă duce mintea.

Adică orice presupune ca scop acumulare de avere și acumularea de funcții îmi trezește negare și repulsie. Asta nu înseamnă că o raportez la ceilalți - ci strict la mine. Cerințele care le am față de mine nu trebuie să le impun și altora - ci invers.

Adică să nu se înțeleagă că nu-mi place viața ușoară - am făcut cam ce am vrut în viață - am bifat tot de ce putea: lucru care automat presupune un anumit nivel de libertate și bunăstare decente. Pentru mine asta înseamnă educație, loc de trai și un venit care să nu-ți pericliteze prea mult existența. Dar ideea de scop de acumulare îl văd ca pe un rău care-ți poate periclita viața - ca și sărăcia de altfel care e foarte greu de dus. Am gustat puțin și din aceea.

În ce privește cariera în sus: mă simt bine mai jos și mai periferic pentru că aduce multă libertate dar și riscuri, precaritate, fragilitate. Îți permite să fii tare slobod la scris și la gură. Cu riscurile de rigoare - și cu prostiile de rigoare pe care le duci.

Cum istoria din jurul nostru se schimbă nepermis de repede și se anunță epoci tare fragile și turbulente am decis să mai schimb câte ceva. Adică cam multe: dar le voi spune pe rând și mai ales în cărți și pe noua platformă.

Pe partea de media, comunicare, producție culturală, forme de organizarea ne îndreptăm spre un ”Ev Mediu” media și comunitar - vom avea nevoie de noi forme de organizare și comunicare. Care deja se reconfigurează. Tot ce ține de mari trusturi și media de establishment - sunt la limita de jos a încrederii. Totul e spart rău.

Când totul se tribalizează și mai ales nu ai instituții care să te protejeze prea tare trebuie să fugi undeva la adăpost: fie să cauți ceva - fie să faci ceva.

Când ”noua barbarie” ea foc și pârjolește tot trebuie să fugi la mănăstire sau să faci una. Mă rog: eu încerc să le combin.

Asta depinde mult și ce înțelegem prin viața noastră. Cât salvăm din ea, pentru ce și cum?

De ce povestesc toate astea? Ziceam să anunț că pregătesc acest proiect nou pentru mine și cei interesați - pe care ironic dar responsabil l-am numit - GuvErnu.

Va fi un proiect foarte diferit pornit tot fără buget - dar cu destulă minte și practică plus prieteni și invitați și mai deștepți. Un proiect care crește în trepte: de la platformă scrisă la video spre diverse forme de manifestare în virtual dar și în real. Va fi și un newsletter mai complicat etc.

Nu va fi un Guvern din umbră - nu vrea să răstoarne lumea sau politica: asta nu se poate face așa. Dar ne putem salva puțin câte puțin viața, comunitatea - fugile de depresii și de nonsensul existențial prin producere de sens. Cumva: parțial aici - parțial prin alte părți.

Un soi de mănăstire media - dar și fizică: doar că eu sunt adeptul uneia deschise, nu închise indiferent de baricadă, orientare.

Acum interesul meu este ceva diferit de cât cel de acum 10 sau 20 de ani, să zicem: am o perspectivă tot mai complexă asupra a ceea ce înțeleg prin sensul social, politic, educațional sau cultural dintr-o perspectivă existențială istorică foarte concretă.

Adică tot trebuie să răspunzi cumva la: ce vrei cu viața ta în definitiv? Și cum vrei ca ea să deruleze în acest context istoric, social concret - cu crize concrete.

Mânăstirile că sunt laice și deschise - sunt nu numai locuri de refugiu ci și un spațiu al crizei: iar crizele le avem și le vom avea din plin. Spațiile de gestionare ale crizei - și mai ales oamenii de acolo: vor fi zonele cele mai căutate în aceste perioade. Nu e o profeție - e o banală observație.

Cum rețelele produc imens - adică noi producem pentru ele imens - am zis să regrupez altfel lucrurile.

O să fac acest nou proiect în pași mici dar consistenți: o să explic pe parcurs dar se va vedea din ce se va produce, din munca prestată unde voi invita oameni care-mi plac nu pentru că sunt de acord cu mine ci pentru că mă ajută să gândesc mai bine și poate să trăiesc ceva mai bine - în sensul de a fi mai buni nu de a avea mai mult.

Mie îmi place metafora cu acvariul: cei mai utili pești ai ecosistemului unui acvariu - cei care fac viața posibilă - nu sunt peștii VIP la care se holbează toți ci sunt peștii ăia urâți la care nu se uită nimeni: peștii sanitari care strâng gunoiul și fac ca viața ecosistemului să funcționeze. Se retrag ei - moare ecosistemul și ”zdohnesc” peștii VIP.

Așa că anul acesta voi începe cu acest proiect curând.

Și mi-am propus să scot două cărți: Mama se pregătește să moară - prima jumătate a anului + Fuga din iad - spre final. + Cele 2-3 călătorii clasice: anul acesta Uzbekistan + Dobrogea sau Oltenia.

Aici, cu mine, n-o să vă plictisiți dacă nu vă temeți de disconfortul gândirii și riscul curiozității. Dacă vă plictisiți - sigur găsiți ceva mai bun.