De ce merită să te îmbolnăvești. Medici, urgenţe, mss-media şi oameni

Uităm să mulțumim și să povestim lucrurile bune din viață. Binele din viața noastră se propagă greu - orice rău din viața noastre să amplifică tare ușor.

Asta e predica mea laică de duminică.

Zilele trecute am fost la Urgențe copii la Alexandrescu. În timp ce mergeam mi-am amintit de experiența de acum șase ani.

Acest lucru mi s-a întâmplat acum șase ani: iată povestea.

Sunt la Alexandrescu la urgențe copii. Otita clasică pe care o face copilul. Vine când nu te aștepți. Stăm frumos şi așteptăm rândul: triere, fișe, direcționare, consult, rețetă şi drum bun spre farmacie. Totul durează 25-30 m.

Ce fac medicii de acolo este ceva de foarte bună calitate, ultra profesioniști. Dar ce mă minunează cel mai mult este rezistența lor psihică şi calmul.

La urgențe vin 1001 de cazuri: de la foarte urgente până la "boli imaginare" cu părinți speriați. Presiunea e imensă pe ei. Mai ales presiunea din partea părinților care în mare parte nu sunt pregătiți sau dacă sunt pregătiți sunt pregătiți de mass-media românească isterică şi total deprofesionalizată. Când vine vorbă de mass-media şi sănătate o bănuiesc de multe ori că face lucruri urâte după o agendă care vine din direcții destul de dubioase. Dar alta e tema.

Cei "prelucrați" de media vin gata puși pe scandal. Ei știu că "totul e dezastru", că "medicii iau șpagă", că "sânt tratați naşpa", că "la stat e catastrofă" nu ca la "privat unde e perfect".

În fața mea un copil mic-mic vomită discret câteva picături de lapte. Mama începe să șteargă pe jos la fel de discret cu un șervețel. Foarte atent, corect. Soțul sare şi strigă tare: ce noi să le facem şi curăţenie!!!? Infirmiera trece, le rezolvă actele şi le duce gunoiul tăcut şi demn. Am simţit un sentiment amestecat de ruşine şi furie.

Medicii și personalul medical știu bine că aceşti oameni au o imagine "monstruoasă" despre ei produsă de media noastră dragă. Ei ştiu că pacienţii de multe ori "sînt montaţi" deja. Dar copiii sînt mai presus de asta. Şi rezistă cu demnitate. Cel puţin la Alexandrescu.

Nu vreau să spun nimic de categoria "noi plătim, bă"... "mă duc la privat". Această monetizare a relațiilor şi sănătății e un alt dezastru din capul nostru. Mai bine tac. Sănătatea nu e despre bani - acolo e cu totul alt tip de relație. Sunt lucruri care nu pot fi cumpărate: sănătatea este una dintre ele.

Nu vreau să apăr sistemul de sănătate, știu că nu e perfect, are enorm de multe probleme, dar vreau să spun că de foarte multe ori noi pacienții suntem mai "monstruoși" decât sistemul la care apelăm. Aşa că e bine să ne punem şi în pielea lor.

Primit rețeta şi am ajuns la farmacie. Nu zic nimic de rău: în zona privată e bine, e de toate dar exclusivistă prin preturi. Tratamentul otită medie: 157 lei. Mult, puțin? Plătit.

La Alexandrescu nimeni nu a luat 1 leu: e din fondul pe care-l plătim cei ce muncesc pentru ca toți să aibă acces. E sănătate publică cu acces universal: una dintre marile realizări ale modernității. Nu se știe până când.

Ups. Accident...

În buzunarul meu erau numai 150 de lei. Uitasem card acasă. Dar eram în București şi au sărit oamenii să-mi plătească diferența. Nu erau mulți bani dar gestul: acest gest care contează și e fundamental. Nu știu dacă erau votanţi PSD, USR, PNL sau AUR. Erau doar niște bucureșteni "oarecare". Nişte oameni.

Şi atunci am zis că merită să te îmbolnăvești din când în când. Puțin. Pentru a conștientiza că în jur mai sânt medici şi oameni. Nu eşti singur. Şi ca să înţelegi că viaţa şi sănătatea nu este despre acumulare şi profit ci despre mici sacrificii şi plăcerea de a ajuta şi împărți...

O duminică plăcută!

Și la final: experiența de acum, după șase ani? A fost la fel de profesionali și buni: ca ritm, ca timp, ca atenție, ca rezolvare. Impecabili.

Spun sta și pentru că în ultimii 6 ani am acut trei intervenții importante acolo: un picior rupt, o operație și aceasta ultimă. Toate cele patru experiențe au fost: de mare clasă - și profesional făcute.

Medicilor Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”: multe mulțumiri și spor la treabă.

Dacă am un regret: e că nu m-am făcut medic cum a vrut mama. Dar măcar să scriu despre ei.