”Orice dronă o văd ca pe un instrument cu implementare socială”

”Orice dronă o văd ca pe un instrument cu implementare socială”
Ivan Tașca și drona socială
De familia Tașca ne leagă o prietenie veche și o istorie complicată de familie. E una dintre familie care în perioada comunistă coordona o rețea de distribuție de literatură religioasă clandestină în URSS - pentru asta au făcut și pușcărie. Ai mei îi ajutau cu alimente în pușcăria de la Cahul unde aveau acces. O să povestesc odată.
La ei există o tradiție: orice ustensilă, orice instrument devine instrument social și comunitar. Dacă le dai tanc - el va ara și semăna pentru cei flămânzi. Unul dintre copiii lor - Ivan Tașca de care mă leagă o prietenie mai recentă - are dronă. Nu face cu ea fotografii și imagini, nu se distrează - ci a ”dresat-o” să fie ”dronă comunitară”.
Vara am mers cu el pe Nistru și mi-a arătat cum monitorizează incendiile și diverse focuri ilegale. A ajutat și la salvarea unor oameni pierduți. Aici am discutat puțin cu el.

Dragă Ivan Tașca, spune-mi mai întâi cum ai ajuns să te apropii de acest obiect numit dronă, care în ultimii ani a devenit un adevărat fenomen tehnologic, cu multiple funcții.

Un arhitect cunoscut mi-a povestit despre posibilitatea de a transforma tot ce vezi într-un nor de puncte cu coordonate. Acest tip de serviciu nu era încă pe piața din Moldova și m-a întrebat ce părere am, dacă merită să investim în echipamente.
I-am spus că nu vom ști până nu încercăm: există programe de finanțare, putem aplica la ele și putem merge înainte, iar în paralel să testăm piața și serviciul cu o dronă mică.

Am aplicat la un program de finanțare și am procurat prima dronă profesională, ca să putem oferi date de calitate pentru arhitecți, ingineri și designeri: măsurări pe șantiere, point cloud, ortofotoplanuri.

Apoi am aplicat la încă un proiect și mi-am luat o dronă cu termovizor pentru domeniul energetic. Aici intră inspecția parcurilor fotovoltaice și a liniilor de înaltă tensiune.

E greu să înveți să pilotezi un astfel de aparat? Cât timp îți ia o instruire mai complexă?

Când vorbim de drone, majoritatea le percep ca aparate de fotografiat de sus. Eu, în general, nu fac foto-video, ci măsurători — și asta e altceva.

La o dronă simplă, îți ia cam o oră să înveți bazele. Dacă e vorba de aplicații profesionale, înveți pe parcurs, în funcție de domeniu. Nu e greu să pilotezi o dronă. Mai complicat e cu reglementările legale: acum trebuie s-o înregistrezi, nu ai voie s-o ridici pur și simplu.

Chișinău - fotografiere pentru diverse nevoi urbane

În ultimii ani, drona a devenit cunoscută publicului mai ales pentru funcția ei de entertainment — fotografiat și filmat — și, mai nou, ca obiect militar care ne sperie. Tu o folosești ca instrument utilitar sau, cum zic eu, drona ta este una socială. De fapt, ce se poate face cu o dronă?

Aplicabilitatea dronei este multiplă: foto-video, militar, transport, măsurări topografice, inspecții. Acestea sunt domeniile principale. Eu activez mai mult în zona de măsurări topografice și inspecție.

Aproape am uitat: în Chișinău începe să se dezvolte și spălarea fațadelor cu ajutorul dronelor.

Sunt importante și dronele agricole; ele au stat la baza dezvoltării unor drone militare, pentru că pot ridica între 10 și 50 kg. E o piață mare și se folosesc mult.

Cineva spunea despre tatăl meu că transformă orice mașină într-una utilitară, chiar dacă e una de lux. Așa e el: nu înțelege luxul, vede totul prin prisma utilității. Tot așa și eu: orice dronă o văd ca pe un instrument cu implementare socială.

De exemplu, drona cu termovizor este catalogată internațional drept dronă cu dublă destinație. În război se folosește pentru detectarea inamicilor, fiindcă vede diferențele de temperatură. Eu o folosesc la inspecții și deja am cinci cazuri în care am fost chemat să caut persoane pierdute.

Din punct de vedere tehnic, ce ar trebui să aibă o dronă — adică ce tip de abilități tehnice? Așa, pentru muritori...

Nu e vorba doar de dronă, ci de operator. Militarii ucraineni au folosit dronele atât pentru atac, cât și pentru a duce apă celor aflați în izolare. E vorba de operator, nu doar de dronă.

Apropo, am auzit că se făcea contrabandă cu țigări între România și Moldova cu drona. E posibil sau e un mit? Și cum stăm cu reglementarea zborului lor: sunt reglementări, avem restricții pentru anumite tipuri de drone? Că bănuiesc că în timp vor fi peste tot...

Poliția de Frontieră are câteva tipuri de drone și radare pentru detectarea dronelor. Presupun că au existat cazuri de contrabandă, altfel nu ar fi fost echipați cu radare anti-dronă.

Ei folosesc drone cu termovizor, în special pe segmentul ucrainean, pentru a depista trecerile ilegale ale frontierei.

Și Inspecția de Mediu are drone cu termovizor și, din câte am înțeles, au devenit mai eficienți în combaterea braconajului și a defrișărilor ilegale.

Avem legislație. Îți ia cam două luni să înregistrezi tot. Lângă aeroport e interzis să zbori fără permisiune; lângă frontieră, la fel. Există hărți speciale: roșu înseamnă interzis, galben înseamnă restricționat pentru anumite categorii, iar verde înseamnă zone deschise pentru zbor.

În Chișinău - intervenții pentru diverse nevoi urbane

Cum vezi evoluția lor? Vor fi folosite tot mai mult în zona administrației sau a instituțiilor statului din zona civilă?

Vor fi tot mai multe și peste tot. Eu am ajutat inclusiv la stingerea incendiilor cu dronă termică; și pompierii aveau dronă termică.

Acum, poliția de patrulare observă abaterile din trafic cu ajutorul dronelor. Livrarea cu drona încă nu este foarte dezvoltată, dar când se va extinde, dronele vor fi peste tot și sistemul va fi și mai bine reglementat.

Am văzut deja orașe mari care au instalat așa-numite stații Dock, unde drona decolează singură, apoi se întoarce pentru încărcare. Sunt orașe care au instalat mai multe Dock-uri și astfel pot interveni sau supraveghea orice parte a orașului de sus.