Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă

În 2025 a părut una dintre cele mai spectaculoase cărți ale anului: Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă, Editura Vremea.

Vasile Ernu a discutat cu autorul acestei cărți - Cristian Iscrulescu

Dragă Cristian Iscrulescu, felicitări pentru această carte minunată. Spune-mi te rog cum a ajuns un absolvent de chimie să se ocupe de un subiect, aparent, atât de departe de domeniul tău de activitate? Cum ai ajuns la literatura pentru copii?

Mulţumesc pentru această măgulitoare introducere; să nu fim ipocriţi, tuturor ne place să fim apreciaţi.

Răspunsul e lung, însă am să-l comprim pentru a-l face mai dinamic. Sunt un om curios din fire. Am studiat chimia (de fapt, biochimia) din interes pentru acest domeniu, dar şi pentru că aşa erau timpurile în ultimul deceniu al comunismului, tinerii se orientau spre domeniul tehnico-ştiinţific, ignorând, practic, domeniul disciplinelor umaniste. Din cei 180 de absolvenţi ai seriei mele de liceu, cred că mai puţin de 5 au ales cariere în acest ultim domeniu.

Revin. Odată ajuns biochimist, o întâmplare a făcut să fac asist la câteva lecţii de suedeză - e drept, cu o profesoară excepţională, Georgeta Ghiga - iar de aici în faţa ochilor mi s-a deschis o lume aparte, cu totul diferită de cea pe care o ştiam. De aici şi până la a urma Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine la Universitatea din Bucureşti n-a fost decât un pas, pe care l-am făcut fără mari regrete. M-am reprofilat aşadar; de aici până la a mă specializa în lingvistică (domeniu în care mi-am dat şi doctoratul, La University of Southern California, Los Angeles) n-a mai fost decât un alt (rezonabil) pas.

Cum am ajuns la istoria literaturii române pentru copii şi tineret? Povestea e un pic mai lungă, am spus-o în Salut voios!. O întâmplare a făcut să dau peste câteva cărţi din perioada 1948-1953 şi, negăsind practic nimic, nicio lucrare consacrată acestui interval, care să mă poată lămuri asupra lucrărilor şi autorilor respectivi, am decis să-mi iau soarta în mâini şi să scriu eu istoria în cauză. Romanii spuneam „Quod deest, facias”, adică „Ceea ce lipseşte, să-ţi faci tu”. Le-am urmat sfatul.

Ai ales o perioadă deloc simple. Este o perioadă de ruptură, de reinstaurarea a unui regim cu o încărcătură ideologică puternică care nu avea cum să nu se răsfrângă și asupra literaturii pentru copii. De ce ai ales această perioadă?

Da, perioada nu e deloc simplă. Principalul motiv care o face dificilă este dificultatea obţinerii materialului  (primar şi secundar deopotrivă). După moartea lui Stalin, în 1953, o mare parte a scrierilor perioadei 1948-1953 au fost considerate „uzate moral”, de fapt neconvenabile ideologic, şi au fost epurate, fiind eliminate din librării şi biblioteci, în cel mai bun caz trecute la fondurile „speciale” sau „secrete”, pentru care era nevoie de aprobare specială pentru a le consulta. Au urmat şi alte epurări, de amploare mai mică sau mai mare; de exemplu, după 1965 (moartea lui Gheorghiu-Dej), noul regim Nicolae Ceauşescu a considerat „uzate moral” o parte din scrierile perioadei precedente şi aşa mai departe. Rezultatul l-a constituit un veritabil deşert, care a îngreuiat considerabil cercetarea.

Cât priveşte constrângerile aplicate asupra literaturii pentru copii şi tineret, ele au fost în mod esenţial aceleaşi ca cele care au afectat ansamblul literaturii (cea pentru „oameni mari”). În ambele cazuri s-a aplicat „metoda” realismului socialist în forma sa cea mai dură, fundamentalistă, iar amprenta ideologică a fost apăsată.

Perioada am ales-o, cum spuneam, oarecum întâmplător, vrând să aflu mai multe despre o serie de opere literare şi văzând că nu s-a scris nimic despre ele sau autorii lor.

Spune-mi te rog puțin cum ai muncit la ea: cum ai ajuns la surse, cărți, informații? Ce a fost cel mai complicat în această muncă?

Greu, foarte greu. Am răscolit biblioteci, anticariate, arhive, tot ce mi-a ieşit în cale, inclusiv surse din străinătate. Nu există nicio bibliotecă care să deţină toate lucrările pentru copii şi tineret ale perioadei în chestiune, aşa că trebuie să cauţi în multe locuri. E greu şi să obţii cataloage de apariţii; fie că acestea nu există, pur şi simpli, fie că e greu să faci rost de puţinele existente. Uneori te loveşti de inerţia instituţiilor. Uniunea Scriitorilor spre exemplu (Secţia de copii şi tineret) a refuzat, practic, orice colaborare, nerăspunzând la mesajele prin care le expuneam proiectul de care mă apucasem şi care, în mod firesc, ar fi trebuit să-i intereseze în cel mai înalt grad. De asemenea, accesul la arhiva Societăţii Române de Radio e limitat; nu pot fi practic consultate documente de după 1948. Toate astea fac munca de documentare extrem de dificilă.

Să revenim la carte și epocă. Dacă ar fi să definim o epocă prin literatura ei – în cazul dat cea de copiii – care ar fi trăsăturile principale ale acestei epoci? Ce o definește?

Aşa cum spuneam, literatura juvenilă a epocii nu se deosebeşte în linii generale de cea pentru adulţi în ceea ce priveşte gradul (absolut) de conformare la normele ideologice şi adoptarea realismului socialist. Există, desigur, modelul sovietic, iar acesta este imitat servil, în cele mai mici detalii. Se traduce masiv literatură sovietică pentru copii şi tineret, considerată superioară în raport cu vechea literatură „burgheză” care se dorea eliminată complet. Într-un anume sens, literatura noastră pentru copii şi tineret a epocii e mai „catolică decât Papa”, căci în vreme ce sovieticii încurajau publicarea cărţilor de aventuri şi ştiinţifico-fantastice, ai noştri (deşi admiteau în şedinţe că o asemenea literatură e necesară) nu o încurajau (prima scriere ştiinţifico-fantastică originală de după 1948 apare abia în 1954 (Drum printre aştri), iar prima scriere „poliţistă”, abia în 1952-1953). Aşadar, conformism absolut, supunere oarbă la norme şi modelele permise, mergând chiar până la un zel absurd.

Spune-mi te rog: există un anumit tip de teme care marchează această epocă? Care ar fi ele?

Scrierile pentru copii şi tineret erau menite să-i educe pe cei mai mici cetăţeni ai ţării în spiritul noilor valori ale statului „democrat-popular”: conformismul, colectivismul, supunerea faţă de normele impuse de sus, fidelitate faţă de partid şi conducătorii săi, dragoste faţă de Uniunea Sovietică şi „Marele Stalin”. Printre temele abordate în literatura pentru copii şi tineret se numără viaţa de organizaţie (pionierii), lupta pentru pace cu corolarul ei, internaţionalismul proletar, cultul personalităţii conducătorilor autohtoni şi sovietici, lupta partidului în ilegalitate, eroismul tinerilor luptători pentru pace şi justiţie socială (aici avem o lungă listă de figuri emblematice) etc.

Cum o carte pentru copii este marcată nu doar de text ci și de imagine, desen, grafică: care era imaginarul și stilul dominant al epocii? Avem niște teme vizuale dominante?

Desigur, ilustraţia de carte joacă un rol important şi e chemată să contribuie la procesul general de manipulare prin intermediul textului. Iconografia epocii (care imită în bună parte stilul sovietic) abundă în imagini de copii rubiconzi care se joacă cu jucării mai degrabă luate din arsenalul tehnic decât din inventarul de obiecte specifice vârstei lor (tractoraşe, locomotive, combine, cuburi, în vederea construirii unor obiective economice). Alteori ilustraţiile surprind noile realităţi social-economice (gospodării agricole colective, hidrocentrale, Casa Scânteii, furnale etc.). Totul e menit să ghideze imaginaţia copilului spre noile realităţi.

Practic ”împrumutul sovietic” domina?

Cum spuneam deja: modelul sovietic era omniprezent, copleşitor. La un moment dat mai mult de jumătate din aparițiile editoriale erau traduceri din limba rusă.

M-ar mai interesa să înțeleg dacă ”traducerea” ideologică și de conținut era una totală sau era o adaptare, o ”românizare” a conținutului?

Nu se poate vorbi decât într-o mică măsură de un efort de adaptare sau de vreun „specific” naţional. Este de altfel epoca cea mai puţin naţională din întreaga istorie a literaturii române pentru adulţi sau copii/tineri. La ordinea zilei era doar internaţionalismul proletar. Valorile propagate erau considerate universale. Un timid efort de „românizare” face Otilia Cazimir în Catiuşa, două fete din vecini (1949), care trimite, alegoric, la cooperarea româno-sovietică evidenţiind asemănările şi deosebirile (neesenţiale!) dintre noi şi sovietici. Dar de cele mai multe ori cărţile implementează servil idei şi modele care vin direct de la Răsărit.

Spune-mi te rog în ce măsură această literatură era un produs ”autentic” – adică apărea din niște realități cotidiene – și în ce măsuri era un produs comandat de stat? Cum funcționau aceste comenzi?

Întregul sistem al literaturii se afla sub controlul organelor de partid şi de stat. Deasupra tuturor veghea atotputernica Secţie de Propagandă şi Agitaţie condusă de Leonte Răutu. Prin şedinţele care se ţineau cu redactorii publicaţiilor, cu cei de la Editura Tineretului şi cu scriitorii, înalţii demnitari culturali dictau temele şi abordările din literatura pentru copii şi tineret. Edituri particulare nu mai existau oricum după 11 iunie 1948 (chiar şi cele existente până atunci erau sever controlate de cenzură, aşa cum demonstrez în carte). Stenogramele şedinţelor diferitelor organisme de supraveghere a purităţii ideologice, pe care le-am dezgropat din arhive şi le-am cercetat, demonstrează un control absolut asupra temelor şi conţinutului literaturii juvenile.

Spune-mi te rog: a existat o continuitate între cartea de copii din interbelic și cea din epoca stalinistă? Autori sau ilustratori care au continuat doar schimbând puțin linia ideologică?

Da, au existat asemenea cazuri. Dintre autorii care au activat şi înainte de 1948 îi putem menţiona pe Ion Pas, Cezar Petrescu, A. Toma, Emil Dorian, Elena Mătasă. Uneori le-au fost reeditate scrieri antebelice (desigur, cele care nu aveau o miză ideologică evidentă), alteori scriitorii au continuat să creeze adaptându-şi discursul la noile exigenţe, care erau, aşa cum am văzut, imposibil de eludat. Dintre ilustratorii care şi-au continuat activitatea îi putem menţiona pe Th. Kiriacoff-Suruceanu, N. Petrescu, Gion, V. Crivăţ, Jules Perahim.

Dacă ar fi să selectezi niște nume de autori, desenatori și chiar titluri de cărți care au marcat epoca: care ar fi ele?

Dintre autorii emblematici, pot fi menţionaţi: Al. C. Constantinescu (Cei trei viteji), Elena Mătasă (Nodul Pământului), Cezar Petrescu (Neghiniţă), Gica Iuteş (Inimoşii), Octav Pancu-Iaşi (Marea bătălie se la Iazul mic), Petre Luscalov (Nufărul roşu). Unii din aceşti autori sunt azi complet necunoscuţi, unii au creat mai târziu opere valoroase. Din păcate, din creaţia lor rămân foarte puţine lucrări de valoare. Există şi două excepţii însemnate, scriitori care au dat lucrări de valoare chiar în condiţiile grele ale epocii; aici ar trebui să-i menţionăm pe Nina Cassian (Nică fără frică) şi Vladimir Colin (Basme). Desenatorii au fost poate mai norocoşi; nume precum Iurie Darie, Burschi Gruder, Florica Cordescu sau Clelia Ottone au rezistat.