Sofia Nădejde și feminismul socialist

Sfârșitul de secol XIX a coincis cu debutul publicistic al uneia dintre cele mai cunoscute figuri ale feminismului românesc – Sofia Nădejde. În anul 1978 apărea publicația Femeea Română   în care debutează Sofia Nădejde, sub conducerea Mariei Flechtenmacher actiță, profesoară și activistă care a reușit să editeze vreme de trei ani consecutivi această publicație.

 Așa cum arată Ionela Băluță în lucarea Du Foyer au Forum, pour une Sociogenese du Feminisme Roumain au XIXe Siecle revista condusă de Maria Flechtenmacher era una destul de conformistă depinzând foarte mult de bunăvoința unor bărbați conservatori pentru a putea funcționa – convenția era să nu atace subiecte grele de tipul prostituției sau violenței domestice, ci să contribuie la menținerea imaginii de bună mamă și bună soției a femeii române.

 Sofia Nădejde este o personalitate aparte în peisajul vremii din foarte multe puncte de vedere. În primul rând, legăturile ei cu grupul socialiștilor care cuprindea pe Ion Nădejde, soțul ei, Gheoghe Nădeje, Constantin Dobogeanu Gherea, Theodor Morțun și alții și în egală măsură erudiția și convingerile sale fac din Sofia Nădejde o feministă socialistă, lucru total neobișnuit pentru perioada respectivă. Iar socialismul feminist al Sofiei Nădejde nu este o suprainterpretare venită din actualitate spre trecut bazată pe o înțelegere partizană a operei sale. Sfârșitul de secol XIX o găsește prezidând întâlniri ale socialiștilor, ținând discursuri, publicând o serie impresionantă de articole, dar și debutând ca autoare de romane, nuvele și piese de teatru care aveau să contureze o consistentă operă de peste 1400 de pagini care încă își așteaptă exegeții și valorificarea în literatura canonică și în programa de bacalaureat. În plus, o apropiere de textele Sofiei Nădejde, fie că e vorba despre articolele polemice și de opinie, fie că e vorba despre traduceri sau opere literare, ne-o dezvăluie ca autoare convinsă de câteva principii centrale care ne îndeamnă s-o încadrăm în feminismul socialist. În primul rând Sofia Nădejde nu privește feminismul – și aceasta este o dispută mai actuală decât oricând – ca pe o chestiune de emancipare individuală.

Publicarea recentă a volulmului Despre creierul femeii și alți demoni – Antologia textelor publicistice ale Sofiei Nădejde  la editura Paralela 45, volum la care am lucrat alături de Adina Mocanu, mi-a prilejuit întâlnirea cu condeiul polemic și angajat al feministei române care nu lasă loc de dubiu în privința angajamentelor sale politice. Pentru ea, femeile sunt o clasă oprimată și eliberarea trebuie să le privească pe toate și în special pe cele mai puțin privilegiate. În plus, oricât de bizar ar părea, pe ea nici n-o interesează problema voturilor, lucru care azi ni s-ar părea contraintuitiv. Dar era momentul când feminismul, iată, se angaja pe două direcții foarte diferite. O feministă ca Sofia Nădejde milita pentru dreptul celor multe – a femeilor sărace și oprimate – nu pentru dreptul de vot al câtorva privilegiate! Să nu uităm că la final de secol XIX votul cenzitar ce condiționa acest drept de avere, excludea, de fapt, pături importante ale societății din jocul așa-zisei democrații.

Sofia Nădejde chiar se exprimă tranșant în această privință numindu-le egoiste pe cele care ar lupta exclusiv pentru ele însele uitând soarta celor multe ca să aibă o bucată egală de inegalitate și să fie părtașele bărbaților într-un sistem nedrept bazat pe umilință și exploatare, pe ierarhii arbitrare și multă violență. Schimbarea propusă de Sofia Nădejde aprinde și azi spiritele – nu dorim jumătate de plăcintă, spune Gail Dines, o figură feministă actuală, într-un fulminant discurs electrizant, dorim să vă aruncăm plăcinta în față! Cu alte cuvinte, năziuința feminsimului socialist de a înlocui din temelii un sistem nedrept, rămâne la fel de actuală azi ca la 1881 când Sofia Nădejde scrie primul articol în revista Contemporanul pe care avea s-o editeze cot la cot cu soțul ei în timp ce, spre deosebire de el,  avea grijă de și copiii lor, nu puțini la număr. Nu ne dorim birouri pe colț în clădiri impunătoare în vreme ce surorile noastre de culoare din Sudul Global sunt cele pentru care avem doar job-uri de femeie de servici. Nu dorim să spargem plafoane de sticlă, câtă vreme femeile sărace de culoare rămân să strângă cioburile după noi, spun autoarele Manifestului celor 99% ca o replică la celebra lucrare a directoarei de la Facebook Lean In. Azi sunt mai actuale decât oricând ideile feministe pentru care milita cu pasiune și perseverență Sofia Nădejde, ideea de a vedea femeile ca o clasă oprimată și dorința de a ne emancipa împreună realizând că lupta trebuie să fie una coordonată și solidară și că lanțurile oprimării se rup doar când propunem idei care să zguduie cu adevărat patriarhatul.

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (promoția 2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (promoția 2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Din anul 2008 este doctor în filosofie cu o teză sub coordonarea profesorului Ilie Pârvu. În prezent, Maria Cernat este conferențiar la Facultatea de Științele Comunicării și Relații Internaționale, departamentul de Comunicare și Relații Publice, Universitatea Titu Maiorescu. Pe parcursul carierei sale academice a predat Studii Critice în Mass-Media, Analiza de Discurs, Introducere în Științele Comunicării, Etică și Deontologie Profesională. De asemenea, este autoare a numeroase articole indexate în baze de date internaționale cum ar fi ISI, Ebsco, ProQuest etc. Din anul 2009 este membră în comitetul redacțional al revistei Journal for Politics and Law editată de Canadian Center for Higher Education. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-ul de dezbatere politică CriticAtac.ro. De asemenea, Maria Cernat este colaboratoare a publicațiilor Observator Cultural, Baricada.org, Gazeta de Artă Politică.