Un indicator macroeconomic esențial uitat și banii de prisos ai firmelor din România

Text semnat de Andrei Mocearov - inginer, absolvent al Institutului Politehnic București – Facultatea Energetică și economist, absolvent al Academiei de Studii Economice – Facultatea Relații economice internaționale. Din 2008 este doctor în economie.

Ca student la facultatea de economie, una din lecțiile pe care le-am parcurs, dintr-un curs de economie al faimosului economist american John Kenneth Galbraith, era intitulată „Creșterea economică pe termen lung”. Patru condiții ar trebui să fie îndeplinite, dintre care unul mi-a atras în mod deosebit atenția și anume raportul între salarii și profituri. Dacă salariile sunt prea mari, un caz foarte rar întâlnit în capitalism, oamenii au prea mulți bani față de produsele pe care le pot cumpăra. Economia se dezechilibrează. Dacă profiturile sunt prea mari, regula principală în capitalism, se produce prea mult față de ceea ce oamenii ar putea cumpăra. Din nou, economia se dezechilibrează. 

Profiturile sunt proxy pentru investiții și salariile sunt proxy pentru consum. Pentru a merge bine pe termen lung o economie are nevoie de un anumit raport între investiții și consum, așadar până la urmă, între profituri și salarii.

După marea criză financiară urmată de criza datoriilor suverane în UE, în 2010, Comisia Europeană a propus o nouă formulă de coordonare economică ex ante în UE. Această nouă formulă a căpătat denumirea de „Semestru european” care presupune un ciclu anual în care sunt analizate performanțele economiilor statelor membre, se fixează apoi câteva priorități și recomandări specifice de țară. Aceste recomandări sunt însoțite de un raport specific de țară, un raport concentrat pe economie.

Surprinzător, indicatorul acesta esențial pentru sănătatea unei economii lipsește cu desăvârșire din analizele de țară. Îl putem totuși găsi undeva destul de ascuns și cu circulație aproape inexistentă în spațiul public. Iată ce spun în privința aceasta datele Eurostat (acolo găsim raportul profituri-salarii).

Raportul profituri – salarii în România este unul dintre cele mai defavorabile din UE. Partea de profit din valoarea adăugată brută din economie este sensibil mai mare decât media UE (48% față de 40%). În graficul de mai jos se poate vedea acest lucru. Surplusul operațional brut reprezintă profitul brut al firmelor nefinanciare, așadar veniturile capitalului, iar compensațiile pentru angajați reprezintă salariile și alte venituri ale muncii.

Ce fac însă firmele cu profiturile astea așa de mari?

Hai să vedem. După plata taxelor și remunerarea capitalului (plăți de dividende și dobânzi), din profitul operațional brut rămâne rata de economisire a firmelor din economia reală (fără sectorul financiar). Banii economisiți sunt utilizați de regulă pentru investiții în economia reală și pentru împrumuturi / investiții financiare.

Să vedem mai întâi ce se întâmplă în medie în UE. Din profitul brut de 40% din UE se fac plăți de taxe și dividende și dobânzi de 16% și rămâne o rată de economisire de 24%. Din acești 24%, spre investiții în economia reală merg 22% și cu aproximație 2 % spre economia financiară.

În România din profitul brut de 48%, se fac plăți de taxe și dividende și dobânzi de doar 10% și rămâne o rată de economisire de 38% mult peste media UE de 24%. Din banii economisiți, spre investiții în economia reală merg 22% ca în UE, dar rămân bani de prisos cam 16%. Ei merg în economia financiară, de multe ori speculativă. Fac bani din bani, profitând și de taxele modice sau inexistente pentru tranzacțiile financiare sau imobiliare. Cu o parte din acești bani firmele împrumută statul la dobânzi generoase mult peste rata de creștere a economiei. Băncile își iau aici și ele tainul lor.

Aș remarca că, spre deosebire de rata de economisire a firmelor de 38 %, cu mult peste media UE, rata de economisire a gospodăriilor este chiar negativă, România fiind singura în această situație în UE.

Așadar, deficitul mare bugetar și starea precară e economisirilor gospodăriilor se regăsesc în surplusul mare al firmelor (și în surplusul economiilor străine). Surplus care e tolerat și încurajat de coaliția copleșitoare între toate partidele politice parlamentare, economiștii în cea mai mare parte și bineînțeles oamenii de afaceri. Aceștia din urmă, acompaniați de economiști libertarieni, gen profesorii Glăvan și Păun strigă neîncetat: taxele ne sufocă.

În realitate, firmele huzuresc pe seama statului și a gospodăriilor, adică pe seama majorității populației. Este un mecanism cinic de transfer de bani de la mulți la puțini. Este și un dezechilibru macroeconomic major care se manifestă în deficitele gemene (bugetar și extern) și inflație mare. Nu deficitul produce inflație cum spun falșii înțelepți, ci raportul inadecvat profituri – salarii produce deficit bugetar, deficit extern și inflație.

Reforma actualei coaliții de guvernare face consolidarea fiscală în primul rând prin înghețarea salariilor și pensiilor combinat cu inflație mare, de 10%, de 4 ori mai mare decât inflația din UE. Această combinație nefericită – „taxa de inflație” - realizează o consolidare fiscală de aproximativ 2 puncte procentuale pe an. De altminteri, Planul bugetar – fiscal structural pentru 2025-2031 trimis la Bruxelles încă din octombrie 2024, așadar de guvernul Ciolacu, prevede o reducere cu 2,5 puncte procentuale a anvelopei pentru cheltuieli sociale, care reprezintă în special pensiile. Cum observa un jurnalist, probabil că guvernul României, Ciolacu sau Bolojan, a luat în calcul o molimă în rândul pensionarilor.

Această austeritate nesăbuită produce recesiune, deja vizibilă, care va reduce veniturile reale la bugetul statului, agravând deficitul. De altminteri, în 2025, deficitul s-a redus cu mai puțin de 2 puncte procentuale față de 2024. Asta înseamnă că măsurile de austeritate luate de guvernul Bolojan au produs chiar o diminuare a încasărilor reale fiscale și doar „taxa de inflație” a salvat bugetul. Aceasta nu numai că a redus deficitul existent, dar a și compensat pierderile produse de austeritate. Ce facem, mergem până în 2031 cu înghețarea salariilor și pensiilor pentru a reduce deficitul la sub 3% din PIB? Asta este se pare soluția Bolojan, Burnete, Nazare, Oana Gheorghiu și cu voia dumneavoastră ultimii pe listă, Grindeanu, Rogobete și Câciu.

Pentru că trebuie subliniat clar: planul de relansare economică al PSD, cu alte facilități fiscale, derogări și subvenții pentru firme, este o altă aiureală care ia banii de unde nu sunt pentru a-i da unde sunt prea mulți și de prisos. Relansări economice succesive gen Dragnea (facilități masive pentru firme și scăderi de taxe și reduceri semnificative ale bazei de impozitare) din ultimii 10 ani au produs un deficit bugetar de 10%, unic în istoria economică a lumii, pe timp de pace.

Coaliția la guvernare în frunte cu premierul Bolojan, în loc să crească veniturile fiscale care sunt de departe cele mai mici din UE (27% față de  40% din PIB) reduce haotic și iresponsabil cheltuielile, agravând și mai mult dezechilibrul macroeconomic descris mai sus.

Soluția macroeconomică rațională care să echilibreze această majoră asimetrie este creșterea veniturilor bugetare prin creșterea taxelor, reducerea evaziunii fiscale și eliminarea majorității facilităților și derogărilor de care beneficiază firmele fără nicio justificare economică plauzibilă.

În felul acesta banii de prisos din conturile firmelor care se învârt în economia financiară ar fi readuși prin bugetul public în circuitul economiei reale.

Cum am spus, acest lucru presupune și creșterea taxelor, în special pentru capital, care este foarte slab impozitat în România, și impozit progresiv. Altfel spus, o reformă fiscală adevărată, nu tăieri otova de cheltuieli.

Pe graficul de mai jos, se vede că firmele din România au, de departe, cei mai mulți bani de prisos (liniuțele roșii mici).