Anul 91 – lovitura de stat pe Metallica care a ținut parastasul Imperiului: trăit momente istorice

Nici nu am sesizat că vine Metallica la noi – cumva m-am despărțit de ei în 90. Sincer nici nu prea mai știam dacă sunt vii. Exagerez dar am cam renunțat să mai vizitez zona aceea: 90 s-au încheiat pentru mine chiar dacă – nu mai ziceți la nimeni - sunt câteva trupe pe care le mai ascult la care Sașa reacționează gen: ”ăștia-s de-ai tăi?” – prin asta înțelegând un soi de ritual totemic cu triburi dispărute. Așa am fost la Kino recent – dispărut din 90.

Anul 91 – acum îmi dau seama – a avut pentru mine existențial două momente importante. Atunci nu le-am dat importanță: acum înțeleg că au fost momente istorice.

În 90 m-am mutat în România la Iași la Al. Ioan Cuza la filosofie. Dar erau anii încă foarte legați de URSS – nu disparuse încă. Circulam cu pașaport sovietic – aveam să trec la cel românesc prin 95: de la sovietic la românesc – nu am avut alte acte.

În august – vacanța era lungă – am zburat la Vilnius cu prietena: doream noi să vedem Vilnius și Riga așa studențește. Viața atunci era atât de ieftină că nu era nevoie de bani – sau atât de puțini că nu contau. Am circulat mult anii aceea.

Pe 19 august 1991 are loc lovitura de stat – putsch-ul/puci - și ne prinde la Vilnius: trupele armate înconjoară orașul, televiziunea asaltată – stare de asediu, de urgenta, - e încercarea forțelor conservatoare militare de a răsturna gruparea lui Gorbaciov. Câteva zile de mare haos – blocat în Lituania o săptămână. A fost un moment complicat, de panică – dar la 20 de ani nu prea contează asta: erau senzațiile tari. A fost un eveniment istoric trăit pe viu, conștient deja de riscuri.

Septembrie, fuga la Iași – Copou, cursuri pregătire. Un prieten îmi zice că vine Metallica la Moscova. Mergem? Eram obișnuit de mic cu drumurile astea lungi deci: două zile dus, două întors – eram foarte familiar cu genul acesta de pe la 13 ani.

Chișinău, trenul verde, Platzkart – clasa III-a, ieftin și dus – întors. Nu mai știui cât se făcea: Chișinău - Moscova (de obicei trenul nr. 47/48) făcea aproximativ 36 de ore dacă nu mă lasă memoria.

Seara de 28 septembrie 1991 pe Aerodromul Tușino la Moscova s-au strâns în jur de un milion jumate de oameni: unii spun că 2 milioane.

Am văzut multe festivaluri și concerte mari dar așa ceva nu am mai văzut și nu avea să mai văd niciodată.

A fost anul în care am prins o lovitură de stat - o lovitură de stat în inima Imperiului – când am simțit mașinăria infernală pusă în acțiune cum acea imensitate imperială își dă duhul. Și acest concert pe care eu l-am numit ironic și metafizic: parastasul Imperiului.

Metallica cu acest concert grandios și unic în istorie au fost precum bocitoarele la căpătâiul Imperiului.

Metallica a ținut parastasul Imperiului - sau panihida cum zic rușii.

A fost finalul. De atunci nu am mai văzut niciodată un milion jumate de oameni împreună cântând la unison Nothing Else Matters pe care atunci l-au lansat cred:

Nothing Else Matters

So close, no matter how far

Couldn't be much more from the heart

Forever trusting who we are

And nothing else matters

Never opened myself this way

Life is ours, we live it our way

All these words, I don't just say

And nothing else matters

Trust I seek and I find in you

Every day for us something new

Open mind for a different view

And nothing else matters

Never cared for what they do

Never cared for what they know

But I know

ca la 20 de ani

Și am luat înapoi trenul spre Iași în Copou - spre altă viață...

Acum cântă la doi pași de casa mea dar parcă nu vreau să stric amintirea... Plus că vor fi mulți pensionari - sper să se simtă toți bine.

P.S. Eu continui să zic că libertatea trăită în Est în epoca 88-94 (Ro -90-96) nu va mai putea fi atinsă niciodată, dar niciodată. Despre toate astea am scris pe îndelete în Sălbaticii copii dingo și Generația canibală.

Foto: Concert & putsch-ul din 91