Copiii şi utilizarea problematică a social media - de Cătălin Stoica

Profesorul și sociologul Cătălin Stoica ne explică:

Potrivit studiului Health Behaviour in School-aged Children (HBSC), un studiu comparativ internațional realizat în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății, a cărui echipă națională din România este găzduită de Universitatea Babeș-Bolyai, „utilizarea problematică a social media” nu înseamnă pur și simplu că un copil sau adolescent stă mult timp pe telefon. Este vorba despre o scală de 9 comportamente/simptome, iar un respondent este clasificat drept utilizator problematic dacă raportează cel puțin 6 dintre ele: pierderea controlului asupra utilizării, încercări nereușite de a reduce timpul petrecut pe social media, neglijarea altor activități, stare de rău atunci când nu poate intra online, folosirea social media pentru a scăpa de stări negative, conflicte cu familia sau cu alții etc.

Dacă ne uităm doar la statele UE incluse în HBSC 2022, România are niveluri mult peste medie:

• 11 ani: România 18% (copii cu utilizare problematică a social media) vs. media UE 9%
• 13 ani: România 25% vs. media UE 12%
• 15 ani: România 23% vs. media UE 10%
• La fete, situația este și mai accentuată: 28% dintre fetele de 13 ani și 28% dintre cele de 15 ani sunt clasificate drept utilizatoare problematice ale social media.

Cu alte cuvinte, la 13-15 ani, ponderea adolescenților cu utilizare problematică a social media este în România aproximativ dublă față de media celorlalte state UE incluse în comparație.

Și indicatorii de sănătate mintală sunt îngrijorători.

• În HBSC 2022, aproape jumătate dintre fetele de 15 ani din România (49%) spun că s-au simțit „low” (≈ deprimate) mai mult de o dată pe săptămână în ultimele șase luni;
• dintre băieți, 32%. La 13 ani, procentele sunt 46% și 28%.
• Un alt studiu național, realizat în 2025 de UNICEF și Ministerul Educației pe elevi de gimnaziu, estimează că aproximativ 16% se află în categoria de risc pentru manifestări de tip anxietate/depresie, cu o proporție aproximativ dublă la fete față de băieți (22% față de 11%). Printre factorii asociați care apar repetat în asemenea cercetări se numără presiunea școlară, lipsa sprijinului emoțional, singurătatea, bullying-ul și utilizarea excesivă a mediului digital.

Jonathan Haidt, în The Anxious Generation, apărută și în limba română, susține că trecerea de la o copilărie bazată mai ales pe joacă și interacțiune directă la una dominată de smartphone și social media a contribuit la deteriorarea sănătății mintale a adolescenților. Printre seriile pe care le folosește sunt cele privind depresia, autovătămarea (self-harm) și suicidul, mai ales după începutul anilor 2010. Haidt argumentează pentru un rol cauzal important al acestei transformări digitale, deși legătura directă dintre utilizarea social media și tentativele de suicid este mult mai greu de demonstrat și rămâne discutată în literatură.

Datele românești existente nu ne permit să demonstrăm că social media produce tentative de suicid. Există însă un semnal care merită luat foarte în serios. Un studiu retrospectiv realizat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a analizat 1.840 de adolescenți de 10-18 ani internați pentru tentative de suicid între 2014 și 2024. Numărul cazurilor a avut un trend semnificativ crescător în această perioadă, iar raportul fete-băieți a fost de aproximativ 5,4 la 1. Vârsta mediană a fost de 15,2 ani.

Studiul are însă o limită importantă: nu este un eșantion reprezentativ al adolescenților din România, ci analizează cazurile care au ajuns și au fost internate într-un singur mare spital pediatric. Cu alte cuvinte, selectează cazurile tocmai pe comportamentul vizat (sampling on the dependent variable, în limbajul de specialitate). Creșterea internărilor poate reflecta o creștere reală a tentativelor, dar poate fi influențată și de schimbări în adresabilitate, trimiteri sau practică medicală. Este, deci, un semnal important, nu o estimare națională și cu atât mai puțin o dovadă că social media este cauza.

Dacă lărgim discuția dincolo de social media, imaginea este sumbră, dar nu uniform astfel. În ESPAD 2024, studiul european comparativ realizat în rândul elevilor de 15-16 ani, 26% dintre adolescenții români au fumat în ultima lună, față de 18% media europeană; 81% au consumat alcool cel puțin o dată, iar 41% în ultima lună; aproximativ 25% raportează dificultăți legate de controlul gamingului. În schimb, la drogurile ilicite România este sub media europeană: 6% declară consum cel puțin o dată, față de aproximativ 13% în ansamblul ESPAD. Cu alte cuvinte, nu avem o singură „epidemie de adicții”, ci configurații diferite de risc, care trebuie măsurate separat.

Leg toate acestea de faptul că SNSPA a înființat un Centru interdisciplinar de cercetare și politici publice privind aducțiile în rândul tinerilor. Lansarea Centrului a beneficiat de o vizibilitate instituțională remarcabilă și de participarea unor reprezentanți de rang înalt din administrația prezidențială, a Mirabelei Grădinaru, Guvern, SPP, universități și organizații internaționale.

Tocmai de aceea cred că este legitim să pun o întrebare simplă: avem de-a face cu o structură reală de cercetare, cu finanțare, personal, proiecte și rezultate măsurabile, sau există riscul ca acest Centru să funcționeze mai degrabă ca un vehicul instituțional, o șușanea, pentru producerea de vizibilitate, capital relațional și proximitate față de zonele de putere?

Nu afirm că aceasta din urmă este situația și nu am informații care să îmi permită o asemenea concluzie. Tocmai de aceea formulez întrebarea, una care este cu atât mai justificată într-o perioadă de constrângeri bugetare severe în universități. Un centru de cercetare nu se construiește doar din comunicate de presă, fotografii de la lansare și liste impresionante de invitați. Are nevoie de bani, cercetători, acces la date, proiecte, metodologie, infrastructură și rezultate verificabile. Ar fi util, prin urmare, să știm care este bugetul Centrului, care sunt sursele de finanțare, cine va lucra efectiv în el și ce proiecte concrete își propune pentru primul an. Pentru că noi (asemenea altor universități) ne confruntăm cu probleme mai mundane: lipsa spațiilor de învățămînt, plăți întîrziate pentru coordonatorii de doctorat, infrastructura tehnică (wifi-ul care ba merge, ba nu merge, probabil pentru a contracara adicția pe social media) etc.

Mai există o întrebare simplă: din ceea ce este public pe site-ul SNSPA, nu am găsit până acum existența unei mase critice de cercetare specializată în adicții; dacă noul Centru își propune să o construiască de la zero, ar fi util să știm cu ce oameni, cu ce resurse și prin ce proiecte.

Spun asta tocmai pentru că problema aducțiilor este reală. Înainte să cerem însă date complet noi, merită să vedem ce știm deja. Există baze de date comparative internaționale, studii despre România și serii statistice din care se pot extrage informații importante despre utilizarea social media, sănătatea mintală, singurătatea, interacțiunile dintre tineri, self-harm și comportamentul suicidar. Mi-a luat mai puțin de o oră să găsesc și analizez datele de mai sus; am găsit multe altele, dar nu este loc pe Facebook pentru toate.

O precizare importantă: faptul că putem face o primă analiză folosind baze de date produse de alții NU înseamnă că România nu mai are nevoie să finanțeze cercetare proprie. Ar fi exact concluzia greșită. Datele existente ne ajută să vedem unde sunt golurile și să formulăm mai bine întrebările; ele nu pot substitui cercetări proiectate pentru populația din România, cu eșantioane reprezentative, instrumente comparabile internațional și măsurători repetate în timp.

Întrebarea rămâne, așadar, una foarte simplă: asemenea inițiative vor produce cercetare, date și politici publice verificabile sau vor rămâne în principal instrumente de reprezentare instituțională și de cultivare a proximității față de putere (doamna Mirabela Grădinaru și – cu mantinelă – Administrația Prezidențială) și obținerea de către unii a unor avantaje din această proximitate? Sper ca răspunsul să fie primul. (Și nu, practica asta a apropierii de Putere nu e inventată de SNSPA ci e întîlnită la mai toate universitățile autohtone.)

Am pus sursele datelor în comentariile de mai jos.

HBSC Romania / echipa nationala gazduita de UBB:https://www.hbsc.org/network/countries/romania/

HBSC – problematic social media use:https://data-browser.hbsc.org/.../problematic-social.../

HBSC – feeling low:https://data-browser.hbsc.org/.../individual-health.../

HBSC – loneliness:https://data-browser.hbsc.org/measure/feeling-lonely/

UNICEF / Ministerul Educatiei – analiza nationala a sanatatii mintale si starii de bine a elevilor de gimnaziu:https://www.unicef.org/.../analiza-st%C4%83rii-de-bine...

ESPAD 2024 – raportul european complet:https://www.espad.org/espad-report-2024

ESPAD 2024 – sinteza Ministerului Educatiei pentru Romania:https://edu.ro/press_rel_174_2025Studiul de la Grigore Alexandrescu privind tentativele de suicid 2014-2024:https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/42073097/Jonathan Haidt, editia romaneasca a The Anxious Generation:https://bookzone.ro/carte/o-generatie-in-pericol-bkz

Anuntul oficial SNSPA privind noul Centru:https://snspa.ro/snspa-a-lansat-centrul-interdisciplinar.../

 CĂTĂLIN AUGUSTIN STOICA este doctor în sociologie al Universității Stanford; are două masterate în sociologie – unul la Stanford și altul la Universitatea Central-Europeană. Între 2007 și 2015 a fost director general al Centrului de Sociologie Urbană și Regională (CURS). În prezent este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. A mai publicat la Humanitas volumele: România continuă. Schimbare și adaptare în comunism și postcomunism (2018) și Turul doi care n-a fost. Autopsia sumară a unui moment electoral (sperăm) unic (2025)