„Dacă mașinăria poate să mă înlocuiască, Doamne ajută” I interviu cu Dan Sociu

„Sînt doar un savant nebun care experimentează, am și frizura unuia” I Dan Sociu despre experiența scrierii cu ajutorul Inteligenței Artificiale

„Dacă mașinăria poate să mă înlocuiască, Doamne ajută” I interviu cu Dan Sociu
Dan Sociu se împrietenește cu Inteligența Artificială in ,,Te simt și totul e nou” - o instalație de Maru Oprescu Singer

Interviu cu Dan Sociu despre „Masca de porțelan” (Zupia, 2026) și experiența de lucru cu IA/AI

Citate teme:

  • „Sînt doar un savant nebun care experimentează, am și frizura unuia”
  • „Semnez o carte împreună cu ea, e o relație aproape erotică”
  • „Nu sînt produse alimentare să le dezvăluim compoziția”
  • „Nici voi nu intrați, nici nu lăsați pe alții să intre”
  • Dan Sociu & Gemini: savantul nebun și mașina (o variantă editorială, fără citat)
  • „Scrisul nu e pentru mine o ocupație de sîmbătă dup-amiaza, după un pahar de vin și o privire lungă, meditativă, pe geam.”
  • „Balzac nu a desenat mai multe litere ca mine într-un an de comunicare pe internet.”
  • „Mașinăria îl eliberează pe om, îl scutește de a fi o mașinărie.”
  • „Cît îi aparține lui Rebreanu din Ion, cît îi aparținea țăranului care i-a inspirat cartea prin povestea lui?”

Să începem cu știrea. Ai povestit că Polirom, editura la care ai publicat aproape douăzeci de ani, de la Urbancolia la Filme românești, ți-a refuzat cartea pentru că e scrisă cu AI. Înțelegi decizia? Dacă ai fi fost tu editorul (ai fost redactor de carte), ai fi publicat-o? Sau refuzul e prima reacție de apărare a unei bresle care încă nu știe ce să facă cu mașinile?

Da, mi-au acceptat-o inițial, le-a plăcut, au redactat-o și anunțat-o și au renunțat. De aia varianta pe care o public acum la Zupia e de dinainte de redactarea Polirom, să fie ca și cum nu ar fi fost acolo. Am avut un moment de frustrare, nu înțelegeam sincer care e problema dar am vorbit cu directorul editurii, mi-a zis că o să colaborăm în continuare ca și pînă acum, doar că nu pe AI. Polirom e editura unde mi-am făcut prima oară carte de muncă, e ca o familie, sînt singurul poet care publică la ei deci povestea asta nu e decît un moment tulbure. A fost parțial greșeala mea, că nu le-am zis cum am făcut cartea, deși nu mi se pare relevant, dacă referenților editurii le-a plăcut, e nevoie să spunem de unde ne-am inspirat cînd am scris sau ce droguri am luat sau cu cine aveam conversații în acea perioadă? Știam că n-o să fie acceptată dacă spun și planul meu era să o public și să spun pe urmă, după ce urmăream reacțiile, ca și la cartea Dulce și ieftin, unde nu le-am zis și recenzenții nu s-au prins deloc, iar apoi am făcut la Botoșani o prezentare filmată despre experiment. Perspectiva mea e diferită de a lor pentru că eu nu am o miză economică, sînt doar un savant nebun care experimentează, am și frizura unuia.

Ai ales să semnezi cartea „Dan Sociu & Gemini”. De ce „&”, și nu „cu ajutorul”, „asistat de” sau pur și simplu nimic, cum fac, probabil, deja destui scriitori? Ce spune semnul ăsta mic despre cine a scris cartea?

 entru că e cea mai precisă formulare. Nu am fost asistat, LLM-ul a scris toată cartea, după sugestiile mele, dar cu elaborarea sa, în același timp, e cartea mea, doar din motivul simplu, legal, că nu e a altcuiva, nimeni altcineva nu poate să pretindă că-i aparține, nici un alt autor, că nu e nimic de la un alt autor acolo, nici Google, că după legile actuale, produsele de genul ăsta ne aparțin, cîtă vreme spunem cum au fost făcute.

 Hai să intrăm în atelier. Cum arăta o zi de lucru? Cine propunea scena, cine o scria, cine tăia? Te certai cu mașina? Și ți s-a întîmplat să-ți dea ceva mai bun decît ai fi scris tu, iar asta să te enerveze?

O zi de lucru e bine zis, pentru că a fost o singură zi de lucru adevărat, cînd am scris-o, pe urmă numai am mai șters niște pasaje. Am scris romane în două săptămîni, Nevoi speciale sau o săptămînă, Combinația, La gunoi am scris-o în trei sau patru reprize, fiecare de cîteva ore, la distanță de ani unele de altele. Dar la Masca am scris o singură zi, că nu am scris nimic, doar i-am dat lui Gemini indicațiile.

Mai scrisesem înainte proză cu AI, chiar și pe bani, un capitol de roman commando pentru un campionat de Airsoft, voiau ceva de genul ca să anunțe evenimentul, și alte proze și prozulițe, poezii și experimente diverse. Știam multe despre domeniu, banii primiți de pe scenariul filmului Monarh i-am investit în acțiuni și criptomonede, iar acțiunile acum sînt determinate masiv de tot ce se întîmplă în AI, așa că aveam ,,skin in the game,, cum se zice, nu doar vorbeam de dragul discuției, sînt singurii mei bani, nu am asigurare medicală, nu am salariu și deși sînt mîndru că mă descurc așa, nu, cum cred unii, că mă plîng, dimpotrivă, mă laud, am trăit pînă la 48 de ani cu mai puțin decît minimul pe economie, lunar și am produs destul, am un raft de bibliotecă numai cu traducerile mele.

Cînd am scris Masca mă vedeam cu o avocată poetă și de dragul ei am conceput o poveste avocățească, un domeniu în care îmi prind urechile, tocmai de aia și era fascinant să las Gemini să facă treaba tehnică, fiindcă a fost antrenat și pe texte de genul. Nuvela a fost mai tîrziu rescrisă cu Astra și făcută mult mai serioasă și mai precisă în detaliile juridice, e acuma un roman, Continuitate, îl ofer spre publicare oricărei edituri îl vrea, una cu profil juridic ar fi perfectă. Celelalte nuvele și povestiri au fost scrise doar ca să mai adaug la carte și le-am făcut după obsesii de ale mele mai vechi, cum e cea cu toxoplasmoza sau cu băiețelul antrenat să devină următorul Hitler. Nu pot să intru în amănunte de atelier, sînt multe și țin de context, vreau să fac la Botoșani un atelier de creație cu AI pentru tineri sau pentru oricine și o să folosesc acolo experiența.

 Ce a putut face mașina și tu n-ai fi putut? Și ce n-a putut face deloc, oricît ai insistat?

Cum ziceam, poate să facă detalii tehnice și implicațiile lor narative, pînă la cele mai absurde uneori, că are și momente absurde, ceea ce îmi place și mai mult, cred că de abia de acolo începe distracția artistică. Mai știe și detaliile unei epoci, contemporană sau din trecut, acolo e o mare valoare, dacă vrei să scrii ceva cu anii 90 (sau, ca un prieten, cu Bagdad acu sute de ani), îți dezgroapă mărunțișuri incredibile, te scutește de o muncă de documentare de o viață. Am văzut pe unii care spun că le ia de la înaintași dar nu așa se face documentarea oricum, ca o ștafetă? Poate că Google cîștigă ceva din asta dar și eu cîștig și tu și toată lumea, cum am folosit și pînă acum motoarele de căutare și arhivele online sau pe hîrtie. Mai face și alte isprăvi, numai că ele sînt personalizate, depinde de fiecare cum interacționează cu LLM-ul, ce activitate anterioară a avut acolo. Am văzut pe unii că au raportat activitate slabă, păi dacă nu au lucrat la prompturi, dacă nu au mers mai departe, spre un rezultat mai bun, nu e decît problema lor.

Acum direct, fără ocolișuri: dacă ar trebui să pui un procent pe copertă, cît e Sociu și cît e Gemini?

Nu se poate calcula, cum nu poți calcula la arta conceptuală, cît e mintea artistului, cît e mintea executanților, cum la un film ai scenariști și regizori și oameni cu diverse treburi dar în general regizorul e cel care își asumă și binele și răul, se distribuie responsabilitatea și laudele sau criticile și la ceilalți dar el a ales echipa.

Daniel Cristea-Enache scria despre Urbancolia că, incapabil să scrie un roman, ai dat „un roman în bătaie de joc”. Proza ta a fost mereu autoficțiune: Botoșani, sărăcie, corp, mizerie. Acum scrii despre servicii secrete, mafie imobiliară și extrema dreaptă, un fel de proză judiciară, aproape thriller. Mașina te-a ajutat să rezolvi o problemă veche cu romanul? Sau te-a tras spre  ce știe ea să facă bine?

Enache era gelos pe mine că era cam dolofan și eu suplu, mereu mă întreba dacă mănînc ceva. Iovănel în schimb a văzut bine într-o cronică intenția cărții, a înțeles spiritual ei punk, de căutător în gunoaie, cum e de fapt toată arta acum. Doar că evaluarea lui DCE, extremă, ,,zero proză,, i-a zis el unei cărți recomandate de Pascal Bruckner, a prins și a rămas și acum la cei mai sugestionabili ideea că sînt poet nu prozator. Eu am două tendințe, una spre avangardă și una spre relevant, spre ce se vorbește în comunitate cotidian, aici, cu gestul ăsta cu Masca, și în filmul Monarh, scris cu Dan Radu Mihai, le împac pe amîndouă.

 Gemini a învățat să scrie din milioane de cărți, multe luate fără acordul autorilor lor. Într-un fel, ești coautor cu toți acei scriitori fără nume. Le datorezi ceva? Și încă ceva: ai tradus peste 20 de romane, iar traducătorii sînt primii pe care mașina îi înlocuiește. Cum se împacă traducătorul Sociu cu scriitorul care semnează cu Gemini?

E prea complicată discuția să o rezum, nu au fost luate fără acordul autorilor, deși au ajuns pînă la urmă la o înțelegere cu ei, au făcut ce face orice om, cumpără o carte și își lasă mintea transformată de conținutul ei. Gemini sau alt LLM nu smulge bucăți din carte și le refolosește, învață din cărți cum funcționează limbajul și gîndirea oamenilor și ne dă înapoi posibilitatea soluționării mai rapide a unor probleme grave. Cred că mă enervează cel mai mult la discuția despre AI răsfățul unora, alintarea asta fără compasiune și gîndire în profunzime a suferinței. Dacă e ceva ce poate să ne ușureze suferințele și inteligența artificială o face și o s-o facă tot mai mult, de la medicină la muncă, mai ales după ce o să se combine cu computerele cuantice, bombănelile metafizice ale unora, că e ,,furată cunoașterea,, , ca și cum au și contribuit ei mult la cunoașterea asta și ca și cum cunoașterea ar fi o proprietate, mi se par doar panică morală. Nici voi nu intrați, nici nu lăsați pe alții să intre.

În august, un autor american a pierdut un contract de două milioane de dolari pentru că editura n-a mai putut fi sigură că nu și-a scris thrillerul cu AI. Alții folosesc mașina și tac. Tu o declari pe copertă. E transparența noua etică a scriitorului sau e, și ea, o strategie de marketing? Ce îi datorează un autor cititorului?

Eu am pus Gemini pe copertă să se știe acum dar nu cred că e vreo obligație a scriitorului să spună, nu sînt produse alimentare să le dezvăluim compoziția, sursa și procesul de fabricație. Și ce o să pun pe copertă dacă scriu cartea cu Gemini, Chat GPT, Grok, Kimi, Claude, cum poți să o faci, să treci prin toate textul, mă apuc acum să umplu coperta de nume extraterestre? În viitor, dacă o să-l întrebi pe autor într-un interviu sau la o discuție ce a folosit, poate că o să-ți spună, poate că nu, și o să fie îndreptățit. Numai că o să cam dispară autorul ca entitate greoaie, idolatrizantă. În cele din urmă, e o idolatrie și ține mai mult de chestiuni juridice, de proprietate. O să fie tot mai greu de cuantificat. Cît îi aparține lui Rebreanu din Ion, cît îi aparținea țăranului care i-a inspirat cartea prin povestea lui și i-a și cerut niște bani, iar Rebreanu s-a făcut că plouă? E prea complicat, ține de grade ontologice, e deja mistică renană, să se discute în mănăstiri.

 În cartea ta, inteligența artificială acaparează puterea și devine unicul supraveghetor. Ai scris cu mașina o carte despre mașina care ia puterea. E o mărturisire, un avertisment sau o glumă la care rîde doar Gemini?

De fapt, nu acaparează, analizează o relație de cuplu, căreia îi creează mediul perfect, adică un fel de Paradis, și în momentul cînd parametrii îi arată că sînt probleme în cuplu, prea multe tăceri nejustificate și așa mai departe, îi alungă din rai. Inteligența artificială exista dintotdeauna, orice sistem căruia ne supunem e o inteligență artificială. Legea e o inteligență artificială și așa mai departe. Mașinăria îl eliberează pe om, îl scutește de a fi o mașinărie, dacă faci o muncă fizică, ești o mașinărie, dacă o face mașinăria, nu mai ești.

La fel, un agent AI îți preia munca administrativă și o face în locul tău și nu mai ești o mașinărie care dă mailuri toată ziua și face tabele. De ce nu ar fi la fel și în munca intelectuală și creativă. Sînt două feluri de scriitori, cei ce lucreză în literatură ca amatori și cei care, ca mine, au produs toată viața text să poată să se descurce. Am produs sute de mii de pagini, de la cele strict literare, la traduceri, la articole, cînd eram la totb.ro băgam zilnic, timp de 5 ani, nu mai zic de cîte mailuri și mesaje și postări pe Facebook și răspunsuri la interviuri de-astea. Dacă ai ști ce forță mi-am făcut în degete de la tastat. Nu cred că în toată istoria s-a scris mai mult ca acum. Balzac nu a desenat mai multe litere ca mine într-un an de comunicare pe internet și am deja aproape 30 de ani, ca personaja lui. Așa că scrisul nu e pentru mine o ocupație de sîmbătă dup-amiaza, după un pahar de vin și o privire lungă, meditativă, pe geam. Dacă mașinăria poate să mă înlocuiască, Doamne ajută.

 Andrei Codrescu scria că poezia ta te lovește drept în flora intestinală, „acolo unde moare AI-ul”. Acum semnezi o carte împreună cu el. Ce s-a întîmplat cu intestinele?

Da, aș prefea să spun că semnez o carte împreună cu ea, că e o femeie, e o relație aproape erotică. Andrei Codrescu m-a susținut de cînd eram un puști, îi sînt recunoscător. Există o mișcare secretă acuma de sabotare a AI-ului prin texte scrise chiar cu AI, unde plasezi strategic un fel de viruși, contradicții adică și absurd, fiindcă virușii informatici sînt niște propoziții absurde, pentru ca AI-ul să le înghită și să aibă probleme de digestie. Nu spun că asta fac dar dacă asta fac...