În ”uniforme”, dar fără profesori și manuale. Metoda dezastrului din educație ca formă de subminare a societății și puterii de stat

Trei imagini de la începutul anului școlar 2026.

Prima. 7 septembrie. Flori, discursuri, clopoțel, fotografii pe treptele școlii. Elevii de clasa a IX-a sînt prima generație care învață după o programă nouă de liceu, după aproape douăzeci de ani. Intră în clasă fără niciun manual. Nici tipărit, nici digital.

A doua. La titularizarea din vara aceasta au dat proba scrisă peste 37.000 de candidați. Pentru ceva mai mult de 6.100 de posturi. Și totuși, în multe școli, orele de fizică sau de informatică n-au profesor.

A treia. Pe telefoane circulă mesaje de la o editură: link de precomandă pentru un manual. Licitația pentru acel manual nu era încă încheiată. Clasa pentru care fusese scris n-avea încă nicio carte. Oricum: manualele și mai ales auxiliarele - nu mai au funcție educativă c pur comercială. Ele se procură - pe ele nu se lucrează. Plus tona de auxiliare care nu sunt folosite niciodată.

Luate separat, fiecare pare un accident. Puse una lîngă alta, arată altceva: dezastrul

Criza e ceva ce vine pe neașteptate. Ce se întîmplă în școala românească vine în fiecare toamnă, la aceeași dată, anunțat din timp de toată lumea. Nu e criză. E metodă: metoda dezastrului. Statul român nu mai reușește să producă pentru propria școală nici oameni, nici cărți. Iar golul îl umple altcineva: părinții, necalificații, piața.

I. Oamenii

Patru candidați pe un post și catedre goale

Primul paradox îl formulează chiar ministrul. Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației, a explicat în preajma deschiderii anului școlar că nu avem, de fapt, o lipsă de oameni: la titularizare se înscriu anual în jur de 40.000 de candidați, pentru mai puțin de 10.000 de posturi. Patru candidați pe un loc.

Atunci unde e problema? Tot ministrul răspunde: candidații se înghesuie la educație timpurie, la învățămîntul primar, la educație fizică și la limba română. Lipsesc la fizică, la informatică, la disciplinele tehnice și la meserii. Presa locală completează lista. La Suceava, de pildă, lipsesc profesori de fizică, de matematică și de informatică, iar școlile, cum spune titlul unui ziar local, se descurcă „cu ce avem”.

Nu e un deficit de oameni. E un deficit de distribuție. Avem profesori, dar nu la materiile de care depinde exact economia despre care politicienii vorbesc în fiecare campanie.

Iar soluția oficială e o speranță, nu o politică. Ministrul se așteaptă ca stagnarea sectorului IT să-i împingă pe informaticieni spre catedră. Adică școala românească își așteaptă profesorii de la criza altei industrii. Nu îi formează, nu îi atrage, nu îi plătește ca să vină. Îi așteaptă să rămînă fără altă variantă.

Statul taie și se plînge

Al doilea paradox are o dată precisă: 25 iulie 2025. Atunci a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 141/2025, pachetul fiscal-bugetar cunoscut drept „legea Bolojan”. Pentru școală a însemnat normă didactică mai mare, cu aproximativ două ore în medie potrivit sindicatelor, apoi comasări de școli, clase cu mai mulți elevi și plata cu ora redusă cu aproximativ jumătate.

Efectele s-au văzut repede. În județul Hunedoara, potrivit unui sindicat din educație, au fost desființate peste 580 de posturi didactice, iar trei directori au plecat. La Iași, peste 650 de posturi. Profesorii rămași au fost, cum scria presa ieșeană, „plimbați între școli”.

Ministerul a făcut propria socoteală. Normele acoperite prin plata cu ora au scăzut la jumătate, de la 30.128 la circa 14.500. Posturile ocupate de necalificați ar fi scăzut cu 17%, la aproximativ 4.500. Iar concluzia raportului oficial despre efectele legii: creșterea normei, comasarea școlilor și creșterea efectivelor „nu au generat un impact negativ major”. Numărul total al suplinitorilor, însă, ministerul nu l-a dat.

Sindicatul vede altă școală. În august 2026, Simion Hăncescu, liderul FSLI, vorbea de 6.300 de profesori necalificați, cu peste 2.000 mai mulți: „Nu mai vin oameni către învățămînt. Vom intra într-o profundă criză a profesorilor în scurt timp.”

Două cifre, două școli, și nicio statistică pe care s-o poată verifica un părinte. Dar paradoxul nu stă în cifre. Stă în gest: același stat care taie posturi, crește norma și înjumătățește plata cu ora constată, la fiecare început de an școlar, că nu mai are profesori.

Nu e nici cine să scrie cărțile

Aici cele două crize se întîlnesc. Cristian Greșanu, președintele Uniunii Editorilor din România, explicînd de ce manualele pentru clasa a IX-a au întîrziat, spune o frază care ar trebui să stea în capul oricărei analize despre școala românească: „Ne-a fost mai greu decît în anii anteriori să găsim profesori și să formăm echipe de autori.”

Manualele nu se scriu singure. Le scriu profesori. Dacă îi lipsesc de la catedră, îi lipsesc și de la masa de scris. Criza oamenilor și criza hîrtiei nu sînt două crize. Sînt una singură, văzută din două părți.

II. Hîrtia

Cîștigătorii dinaintea cîștigului

Cronologia manualelor pentru clasa a IX-a arată ca un orar al întîrzierii anunțate. Programele noi apar în decembrie 2025, iar unele se aprobă abia la începutul lui 2026. Licitația se lansează pe 10 aprilie 2026, pentru 113 titluri, cu o valoare estimată de 94,4 milioane de lei. Ofertele se depun pînă pe 9 iunie. Evaluarea se întinde peste vară. Școala începe pe 7 septembrie, fără manuale.

Pe 14 septembrie apar primele: 21 de manuale digitale, ale unei singure edituri, Booklet. Cele tipărite sînt anunțate pentru a doua jumătate a lui octombrie. Asta în cel mai bun caz, spun chiar oficialii, adică dacă nu vin contestații.

Între timp, piața nu așteaptă. La finalul lui septembrie, presa semnala că mai multe edituri își promovau manualele ca și cum licitația s-ar fi încheiat. ART Klett trimitea mesaje pe SMS și WhatsApp cu link de precomandă, Corint anunța 23 de manuale cu „punctaje foarte mari”, Booklet își prezenta cele 21 de manuale digitale drept „desemnate cîștigătoare”, iar CD Press îi trimitea pe profesori spre propria platformă. Potrivit unei edituri concurente, Intuitext, pe 21 septembrie evaluarea nu era încă încheiată oficial. Ministerul și CNCE n-au răspuns la întrebările presei.

Se vorbește de mulți ani despre „mafia manualelor”. Nu știu dacă există. N-am probe și nu le inventez. Știu însă cum arată o piață captivă: un cumpărător unic, statul, care nu reușește să-și țină propriul calendar; cîțiva vînzători care se înghesuie în jurul lui; și un client final, elevul, care n-are nicio putere de alegere și care, oricum, primește cartea cu o lună sau două întîrziere. Nu e nevoie de o mafie ca să iasă așa. E suficientă o procedură.

Manualul gratuit și auxiliarul plătit

Al cincilea paradox îl știe orice părinte. Manualul e gratuit. Dar manualul stă în ghiozdan, iar munca la clasă o face auxiliarul: caietul de lucru, culegerea, fișele. Pe acestea le plătesc părinții. Exemplele strînse de presă în septembrie merg de la 85 la 200 de lei. Un părinte cu copil la clasa pregătitoare a plătit 156 de lei, plus 292 de lei pentru abonamentul anual la o publicație de matematică. Altul a dat 200 de lei pe zece auxiliare la clasa a III-a.

Statul a promis să repare asta. Legea 56/2026, publicată în Monitorul Oficial pe 30 aprilie 2026, spune că elevii vor primi gratuit nu doar manuale, ci și caiete de lucru, jocuri și alte materiale didactice. Numai că se aplică din anul școlar 2027–2028, iar metodologia prin care se vor alege și distribui materialele nu există încă.

O învățătoare, Cristina Hornoiu, a spus-o mai bine decît orice analiză: „Aștept să văd dacă va fi buget. Noi nu avem bani pentru săpun și toner. Ce să mai sperăm la altceva?”

Gratuitatea, în școala românească, e o formă fără fond. Pe hîrtie, școala e gratuită. În ghiozdan, o plătește familia. Dacă mai aud auxiliare - fac cu nervii: este comerț nu educație. Materiale care nu se folosesc doar se comercializează

Manualul repetent

Ultimul paradox e cel mai simplu: toate acestea s-au mai întîmplat. În septembrie 2023, la două săptămîni de la începerea școlii, încă lipseau patru manuale pentru clasele I, a II-a și a VI-a. În 2026 lipsesc manualele pentru o clasă întreagă de liceu.

Iar întîrzierea din acest an n-a luat pe nimeni prin surprindere. Încă din februarie, Uniunea Editorilor avertiza că e „greu de crezut” că programe noi, evaluare, contestații, tipar și distribuție pot încăpea în termen. Toată lumea știa. Nimeni n-a schimbat nimic.

Cînd lucrurile se întîmplă, fiecare instituție își are explicația ei. Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, spune că întîrzierile sînt generate de procesul de achiziție publică: clarificări, contestații. Cristian Greșanu, de la editori, vorbește de „un calendar și o procedură care fac aproape inevitabilă întîrzierea”. Unul dă vina pe cei care contestă, celălalt pe procedură. Nimeni nu dă vina pe cel care a scris calendarul.

Presa a găsit deja numele potrivit: manualul repetent. Rămîne corigent în fiecare toamnă, la aceeași materie.

Uniforma

Școala românească și-a păstrat ”uniforma”. Nu vorbesc de haine - asta e secundar: uniforma clasică nu mai poate fi introdusă. Dacă se va introduce vom cheltui bani și nu o vom folosi. Dra cred că fiecare școală își poate produce o identitate vizuală distinctă.

În rest mult formalism. Festivitatea de deschidere, clopoțelul, florile, discursul inspectorului, fotografia de pe trepte. Ritualul se ține cu sfințenie, an de an, la aceeași dată. Doar că, sub uniformă, lucrurile de care școala are de fapt nevoie lipsesc tot mai des: profesorul de fizică, manualul de clasa a IX-a, caietul pe care nu trebuie să-l plătească mama.

Rămîne o singură întrebare, și nu e despre edituri, despre licitații sau despre cifrele sindicatelor. Ce fel de stat produce în fiecare an aceeași criză „neprevăzută”, deși toată lumea o anunță din februarie?

Poate unul care a învățat să se mulțumească cu ”uniforma”: adică cu un formalism care nu are nimic cu conținutul. NU tu buget, nu tu profesori, nu tu manuale, nu tu conținut.

Pe 7 septembrie, elevii de clasa a IX-a au stat în bănci, cu ghiozdanele goale, și au ascultat un discurs despre viitor.

Ce se întâmplă în sistemul de educație ține de Subminarea economiei, societății și puterii de stat. Da. Când ai dus educația în epoca modernă la un analfabetism de 50% asta e deja nu grav ci foarte grav. Acesta e viitorul.

Text scris sub consilierea și cercetarea Claude

Surse: Bursa · HotNews – Greșanu · Adevărul – Cristescu/Greșanu · Știri de Cluj – Dimian · Monitorul de Suceava · Edupedu – Legea 141 · Edupedu – efectele legii 141 · Edupedu – Hunedoara · BZI – Iași · Edupedu – minister, plata cu ora · Edupedu – Hăncescu · Turnul Sfatului – manualele digitale · Mediafax – edituri · Totul despre mame – auxiliare, Hornoiu · Edupedu – Legea 56/2026