Negru pe negru. Andrei Plahov despre filmul „Nu e locul tău aici” în regia lui Florin Șerban

Filmul românesc „Nu e locul tău aici” a câștigat Leopardul de Aur, cel mai important trofeu de la Festivalul de la Locarno / Pelicula e regizată de Florin Șerban și îl are în rolul principal pe Adrian Văncică

De la festivalul de film de la Locarno - text scris înainte ca filmul să fie premiat. Text semnat de Andrei Plahov (CV jos). Andrei Plahov este un bun cunoscător a filmului românesc. Mulțumim pentru acceptul de a traduce acest text.

Cea mai puternică impresie a competiției a lăsat-o filmul românesc „Nu-i locul tău aici" al regizorului Florin Șerban. Începe cu un raid pe biciclete al unor adolescenți mascați. Noaptea, ei devastează mașinile parcate într-un cartier de romi. Unul dintre proprietari iese în stradă cu o bară de fier — și primește o lovitură mortală în cap. Trupul e dus la spitalul unde medic-șef este Marius, tatăl tînărului ucigaș.

Acest om ambițios, cu un simț acut al datoriei, visa cîndva la o carieră științifică și la Premiul Nobel, dar viața i-a coborît mereu ștacheta. După facultate, în loc de cel mai bun spital din capitală, a plecat să lucreze în orașul natal de provincie. Soția i-a murit într-un accident, iar el și-a crescut singur fiul, pe Ioan. La serviciu s-a dovedit un profesionist, un adevărat umanist și apărător al dreptății. Dar a primit de la soartă lovitură după lovitură, ultima fiind adevărul ieșit la iveală despre fiul care părea un pierde-vară fără voință și s-a dovedit a fi un criminal. Chiar și încercarea disperată de a-l ajuta, călcîndu-și în picioare reputația și cariera, eșuează.

Florin Șerban a intrat în atenția festivalurilor în 2010: a fost premiat cu „Ursul de Argint" la Berlinală pentru filmul său de debut „Eu cînd vreau să fluier, fluier". Era povestea unui tînăr deținut care evadează din zidurile coloniei pentru a se confrunta cu noi încercări: în joc e soarta celui mai drag om pentru el — fratele mai mic. Drama de artă în spiritul primului „nou val" românesc se transforma într-un thriller cu vărsare de sînge, șantaj și luare de ostatici.

Nimic de acest fel nu există în noul film, care durează mai mult de două ore și jumătate, dar e lipsit de momelile de gen pentru spectatori — subiect alert și melodramă. Și totuși tensiunea nu slăbește nici o clipă. E un film foarte sumbru, cu un suspans sinistru în fiecare cadru. Dacă îl privim ca pe o pînză picturală, e pictat negru pe negru: acțiunea se petrece aproape mereu în amurg, iar în casa eroului, într-una dintre scenele importante, se arde becul. Nu mai puțină amărăciune și negreală există în subiectul paralel. În clădirea colegiului se adună absolvenții promoției 1995 pentru a sărbători jubileul. Fiecare a realizat ceva în viață, în mare parte datorită profesorilor de școală veche. Profesia era prestigioasă, veneau în ea cei mai buni. În noul secol, profesorii s-au dovedit a fi mediocrități incapabile să învețe pe cineva ceva. E una dintre cauzele degradării tineretului, mai ales în provincie: depresia generală și absența „ștachetelor" înalte îi adună în bande de infractori xenofobi. Iar cele mai bune porniri omenești se îneacă și se așază pe fundul lacului — ca bicicleta galbenă a lui Ioan, aruncată acolo: nu doar probă a crimei comise, ci și simbol al unei vieți neîmplinite.

De la primul film al lui Șerban a curs multă apă, iar „noul val" românesc, în ciuda prognozelor scepticilor, și-a dovedit longevitatea. În noua lucrare se văd nu doar mîna regizorală fermă și o școală actoricească serioasă, ci și ceea ce a devenit marca înregistrată a cinematografului românesc: el știe să se ridice de la sociologie la înalta metafizică și la stoicismul creștin, fără a cădea în patos, sentimentalism și patetism. Impresionează, ca și pînă acum, precizia caracterizărilor sociale, autenticitatea facturilor, minimalismul mijloacelor de punere în scenă. E drept, o calitate a românilor lipsește aici aproape cu desăvîrșire: umorul, căruia în acest tablou negru al lumii nu i s-a găsit loc.

Filmul românesc, cu tematica sa despre tineret și cu starea sa de neliniște morală, nu e singur în programul competițional de la Locarno. În „Vînătoarea de om", canadianul Wayne Wapeemukwa desfășoară povestea a doi tineri ucigași, a căror agresivitate crescîndă e provocată de divertismentul mediatic violent și de miturile coloniale. Totul se petrece pe fundalul naturii sălbatice, arătată într-o paletă ireală portocaliu-roșie, ca într-un joc video.

Altă tonalitate are „Grația" indiană a lui Gurvinder Singh. Acțiunea nuvelelor tripticului se desfășoară pe fundalul conflictelor politice și religioase care sfîșie Punjabul. Există și aici o moarte violentă — rămasă, e drept, în afara cadrului, dar sîntem cufundați în originile și consecințele crimei. Cea mai expresivă parte a filmului e prima: o fată, în taină față de mama ei, dă adăpost unui necunoscut rănit, asupra căruia poliția vrea să arunce vina pentru uciderea fratelui ei. Lupta dintre prudență, frică, amărăciunea pierderii și compasiunea față de un om prins în capcană — un cocteil emoțional puternic. Dar ingredientul lui principal devine mitologia regională, legată de filosofia religioasă a sikhilor: datorită ei, filmul capătă încă o dimensiune artistică.

Andrei Plahov este unul dintre cei mai importanți critici de film și istorici de cinema de limbă rusă din vechia gardă - acum în emigrație, recunoscut la nivel internațional pentru expertiza sa. A deținut funcția de președinte onorific al Federației Internaționale a Criticilor de Film (FIPRESCI). Andrei Plahov - a fost o figură centrală în eliberarea a peste 200 de filme cenzurate în perioada sovietică, în calitate de secretar al Uniunii Cineaștilor din URSS. Publicații: A fost titularul rubricii de cinema la prestigiosul ziar rusesc Kommersant și a publicat numeroase volume despre cinematografia mondială și sovietică, inclusiv cărți dedicate unor regizori precum Aki Kaurismäki și Luchino Visconti. Îl citesc de peste 25 de ani și îi mulțumesc pentru că a acceptat să publicăm traducerea textului său pentru publicul din România.