Neînfricatul și bunul Patrick: s-a stins

Mereu m-a minunat stilul lui neînfricat și curajos din presă: uneori speria. Se lupta ca și cum nu are nimic de pierdut. Făcea triplu salt fără plasă de siguranță. Rămăsese printre foarte puținii, enorm de puținii, ziariști care spunea lucrurilor în răspăr cu tot establishment-ul și toată lumea bună. Cu riscul de a pierde tot, de a-și pune toată lumea în cap.

A fost hăituit, judecat, amenințat, procese etc - marginalizat. S-a retras și el puțin spre Jurilovca. Îi era greu.

Personal am avut o relație strânsă în ultimii ani. Ne scriam, vorbeam, analizam.

Nu ne-am întâlniți niciodată - de 2 ani stabilim să ne vedem și nu reușim. Vorbit recent să trag o fugă până la el. Am amânat....

Când am avut un moment tare greu în viață a fost singurul jurnalist care m-a ajutat, consultat și a fost aproape de mine. Nu mă cunoștea, nu ne știam, nu eram prieteni, nu am băut un ceai, nu avea obligații - a făcut-o așa: ca un dar. Asta nu se poate uita și-i rămân profund recunoscător.

Patrick citeam din respect și obligație: căci citindu-l pe el puteam înțelege mai ușor lumea aceasta strâmbă, falsă și rea.

Patrick era rău în scris, corect în principii chiar și când greșea, dar un suflet bun și cinstit. Un om bun. Era jurnalistul cinstit, nu perfect, dar radical anti mercenar.

Lecția de viață a lui Patrick care a ars intens e simplă: viața este prea scurtă pentru a fi laș, strâmb și rău.

Mulțumesc Patrick André de Hillerin pentru că te-am cunoscut fie și de la distanță, mulțumesc pentru tot. Nu voi uita.