Pâinea săracilor: de la coada pentru statut - la coada pentru supraviețuire
Când explodase la București ”revolta merdenelei” eram la Chișinău unde mă interesam de un subiect delicat: ”pâinea săracilor” și ”coada de la Franzeluța”. Priveam coada de solidarizare cu merdeneaua unde era de fapt ”o coadă pentru statut”, nu o coadă pentru a consuma ceva de foame. A fost un gest corect și cumva o reacție normală. Dar era una de statut.
Dar să zic câteva cuvinte despre cealaltă coadă: nu pentru statut ci o coadă a sărăciei.
Chișinău, strada Armenească. E șase dimineața și în fața magazinului Franzeluța s-a format deja rândul. Magazinul deschide la șapte. Oamenii știu asta. Vin oricum la șase: cu o oră mai devreme ca să fie siguri că prind. Majoritatea sânt bătrâni. Stau tăcuți, cu sacoșele pregătite, ca la o slujbă la care nu mai crede nimeni, dar la care toți vin. Franzeluța e cel mai cunoscut magazin de pâine din Chișinău cu o istorie veche.
Se numește oficial această pâine: „Chișinău". Neoficial i se spune pâinea socială. Și mai neoficial: pâinea săracilor. Cântărește 600 de grame și costă trei lei. Un magazin primea cam 360 de bucăți pe zi: în scădere se pare. Se vând în mai puțin de jumătate de oră. Cine vine la șapte și zece a venit degeaba. Bătrânii cumpără câte trei-patru și le pun în frigider. Așa le ajunge mai mult. Frigiderul a devenit hambarul omului sărac.
”7:00. Momentul când se deschide ușa magazinului FRANZELUȚA pentru doritorii de pâine socială. Deși oamenii pot cumpăra doar câte 2 pâini (la prețul de 3.00 lei/pâinea), oricum nu ajunge. Se vinde repede tot stocul de 100 - 120 pâine în maxim 7 minute. Aici statul ar putea ajuta capacitând “FRANZELUȚA” pentru a produce mai multă pâine socială. Sunteți de acord?” - transmite cineva de la fața locului,
În ultimii 5 ani prețul la pâine a crescut cu 152%, iar laptele - cu 134%.
Am crescut în orașul ăsta. Îmi amintesc cozile sovietice: stăteai la rând pentru că nu era marfă. Acum marfa e peste tot. Rafturile gem. Acum cei nevoiași stau la rând pentru că nu sânt bani. E o diferență pe care unii o numesc progres.
Cifrele sânt simple și de aceea cumplite. Pensia medie pentru limită de vârstă: vreo 3.700 de lei. Pragul sărăciei absolute: tot vreo 3.700 de lei. Pensionarul moldovean trăiește exact pe frânghie, ca un acrobat fără plasă. Aproape o treime din țară e sub pragul sărăciei. La sate el este de 40%.
Statistica oficială mai are o perlă: dacă scoți din calcul banii dați pe medicamente, bătrânii devin brusc mai săraci pe hârtie. Adică boala îi face „mai bogați" statistic. Trebuie să fii birocrat ca să inventezi așa ceva.
Combinatul vinde pâinea asta sub prețul de cost. Statul îl împrumută cu grâu din rezerve. Când s-au scumpit toate cu 27%, guvernul a cerut un singur lucru: pâinea socială să rămână la trei lei. Au dublat cantitatea. S-a terminat tot în două ore. Sărăcia are un apetit pe care nicio linie de producție nu-l ajunge din urmă.
Și acum paradoxul, căci fără paradox nu înțelegi nimic din locurile noastre: pâinea socială există doar în Chișinău. Orașul cu cea mai mică sărăcie din toată republica. Satele, unde sărăcia e dublă, n-au văzut-o niciodată. Săracul de la oraș are măcar coada lui. Săracul de la sat nu are nici coada. El nu apare nicăieri: nici la Franzeluța, nici la televizor.
Coada de pe Armenească e sărăcia care a avut norocul să fie vizibilă.
La șapte și jumătate rândul s-a topit. Magazinul rămâne deschis până seara, plin de cozonaci, torturi, franzele fine. O bătrână iese ultima, cu patru pâini în sacoșă. Patru pâini, douăsprezece lei. Le duce acasă și le pune în frigider. Acolo, între rafturile reci, stă mica ei rezervă de stat. Mâine dimineață, la șase, va fi din nou prima la rând: pentru prietena ei de la sat, din provincie. E solidaritatea sărăciei. Cum spune eroina ultimei mele cărți -Mama se pregătește să moară: dacă mai ai pâine și ai cu cine să o împarți încă există speranță.
