Sfânta Parascheva sau Untold? Jurnal de pelerinaj
Moaștele, pelerinajele și ritualurile sociale în căutare de sens. Unde începe ruptura dintre „săracii" care merg la Sfânta Parascheva și „fericiții" din clasa de mijloc de la Untold
Mă impresionează foarte tare pelerinajul acesta de la Sfânta Parascheva. Îl urmăresc cu mare atenție, an de an.
Trebuie să spun de la început de unde privesc. Nu sunt ortodox. Sunt educat în spirit protestant și iudaic, cu cea mai mică atracție spre mistică și spre cultul moaștelor și al sfinților în sensul tradiției răsăritene. Dar am învățat să-i respect pe cei ce au o altă credință și o altă practică religioasă. Cu iudeii sunt iudeu și cu grecii grec, cum spune Pavel. Nu ca să mă prefac, ci ca să încerc să-i înțeleg. Și ca să aflu ce se ascunde în spatele acestui fenomen.
Pentru că, fie că ne place, fie că nu, pelerinajul de la Iași e de departe cel mai important fenomen social, religios și cultural de la noi.
Două Românii, același ritual
Sunt două fețe ale aceluiași fenomen. Aceleași nevoi fundamentale: sens, socializare, apartenență la grup, minune, carnaval, pelerinaj, terapie.
Dar la noi, mai întâi, e o chestiune de statut – de cum se percep ei:
„Victorioșii" merg la Untold – „înfrânții" la Sfânta Parascheva.
Cele două Românii antagoniste: se „urăsc" și se disprețuiesc profund reciproc, participând însă la același fenomen al deznădăjduiților în căutare de sens și de oameni.
Scriam asta acum câțiva ani. Din păcate, textul nu a îmbătrânit deloc.
Urmăresc de mai mulți ani „pelerinajele" de tot felul. Pentru mine, pelerinajele pe la „moaște religioase" sau pe la „untolduri culturale", înainte de a fi fenomene religioase și culturale, sunt fenomene sociale și economice consistente. Și politice, pentru că ele spun multe despre societatea în care trăim.
Săracii, amărâții și bătrânii fac pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva sau ale Sfântului Dimitrie cel Nou și la Mănăstirea Nicula. Chiar dacă nu e „foarte civilizat", e totuși mai ieftin.
Corporatiștii și clasa de mijloc îi disprețuiesc pe aceștia și fac itinerariul spre Santiago de Compostela, pe El Camino. E mult mai scump și, deci, mai civilizat. În Transilvania e și mai simplu. Acolo, tinerii frumoși și clasa de mijloc merg la festivalurile Untold și Electric Castle, bătrânii și săracii, la Mănăstirea Nicula. Primul e scump și susținut și de primărie, al doilea e mai ieftin.
Cei care merg la Untold râd de părinții și bunicii lor că merg în genunchi, pe brânci. Cei de la Sfânta Parascheva sau de la Mănăstirea Nicula se crucesc văzându-și nepoții tăvălindu-se fericiți în nămol la Electric Castle.
Săracii și amărâții, când au necaz, merg la popă sau la vrăjitoare. Chiar dacă nu e „foarte civilizat", e totuși mai ieftin. Medicul sau dispensarul fie a dispărut, fie a devenit prea scump pentru ei. Corporatiștii și clasa de mijloc îi disprețuiesc pe aceștia, merg la privat și își recoltează celulele stem ale copiilor și le depozitează în bănci speciale. E mult mai scump și, deci, mai civilizat.
Săracii și amărâții, ca să se deconecteze, beau vin și tărie proastă. Chiar dacă nu e „foarte civilizat", e totuși mai ieftin. Corporatiștii și clasa de mijloc îi disprețuiesc pe aceștia și trec pe pastile inteligente. E mult mai scump și, deci, mai civilizat. Și, mai important, devin mult mai eficienți și mai buni, cu toate că tot mai mulți au nevoie, mai nou, de terapii antidepresie. Oare de ce?
Corporatiștii și clasa de mijloc au strâns bani pentru sculptura „Cumințenia pământului" a lui Brâncuși (care s-a dovedit o mare țeapă), dar îi înjură de moarte pe săracii și amărâții „medievali" că adună bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului – sfințită între timp, cu mare fast, în toamna lui 2025.
Esența este aceeași, diferența e doar de preț. Iar prețul e o chestiune de statut în noua ordine socială. Ruptura dintre cele două pături sociale a devenit atât de mare, încât nu doar că nu se mai înțeleg, ci au ajuns chiar să se urască. Iar asta e deja o mare problemă. Și nimeni nu vrea să înțeleagă. Ce ni se întâmplă?
Ce ne mai unește? Se pare că doar ura.
Și iată că a venit iar octombrie. Pelerinajul de la sărbătoarea Sfintei Parascheva, cel mai mare din țară, e din nou în plină desfășurare la Iași. Poate cel mai spectaculos fenomen social de masă de la noi.

Oamenii abandonați și sărăcia care dezumanizează
Apare întrebarea: cine sunt acești oameni? Oare ei nu sunt rodul și produsul unui amplu proces de sărăcire sistemică la care au fost supuși ani și ani la rând? Oare ei nu sunt rezultatul lipsei accesului la educație, asistență socială, sănătate, muncă etc.?
Oare ei nu sunt acei „oameni abandonați" de stat, de instituțiile statului, de politicieni, de intelectuali și de presă? Numărul acestor „oameni abandonați" este imens, poate chiar 50% dintre cetățenii acestui stat. Sărăcia este violentă și dezumanizează.
Pentru ei nu există stat, pentru ei nu există instituții, nu există piață a muncii, nu există educație, sănătate, protecție socială, odihnă asigurată. Pe ei nu-i reprezintă nimeni. Nimeni nu are proiecte care să li se adreseze. Ei sunt doar carne de tun, sunt folosiți în momente politice ritualice. Iar ei nu sunt alții decât cei care fac cea mai grea muncă, cele mai „murdare" meserii, cele pe care „elita" le disprețuiește, dar fără de care ar muri îngropată în propriul rahat. Și de aceea ei ar trebui respectați, înțeleși și reprezentați. În niciun caz urâți.
Cum ajungi să găsești o urmă de speranță doar la moaște
Cine-i mai reprezintă pe acești „oameni abandonați"? Nimeni. Niciun partid nu se bate pentru ei. Și ei merg deznădăjduiți în singurele locuri în care li se mai deschide o ușă, li se mai oferă o rază de speranță. La moaștele Sfintei Parascheva sau la Patriarhie. Aici își găsesc alinarea și speranța, pentru că toți ceilalți i-au abandonat, îi urăsc și îi disprețuiesc profund. Doar la moaștele Sfintei Parascheva mai primesc o picătură de speranță.
Acesta este rezultatul uitării și al nereprezentării: clasa „victorioasă" a tranziției merge la Untold, că e mai scump, iar clasa „perdantă", la moaștele Sfintei Parascheva, că e mai ieftin. Dar fac aceleași ritualuri în căutare de sens.

Prima rundă: apologeții. Când va deschide Untold scena Arsenie Boca?
Prima dată când am scris aceste rânduri, spuneam în esență că cele două grupuri caută răspunsuri și soluții la aceleași nevoi fundamentale umane. Ceva ce în literatura de specialitate se știe de ani buni.
Textul era mai degrabă un șir de observații și o reflecție, nu unul de ierarhizare valorică. Nu e despre bine și rău, superior și inferior, ci despre ce fenomen se întâmplă în spate. În același timp, îmi asum: multe din textele mele au caracter subversiv, dar nu de dragul artei, ci din dorința de a extinde câmpul reflecției. La Ernu nu te plictisești.
Bun. Ambele tabere îmi sunt la fel de apropiate – am bifat cam toate festivalurile de prin '87 încoace și câteva pelerinaje, cu rolul de a cunoaște și înțelege.
M-a mirat că textul a stârnit atâta interes. Deci e ceva sensibil la mijloc. Mulți și-au dat cu părerea: multe observații bune, critici pertinente. Dar...
Au venit apologeții celor două tabere. Apologeții sunt cei ce apără „dreapta credință" de erezii și dușmani.
Ce am observat: apologeții Untold sunt mai duri și mai agresivi decât apologeții Sfintei Parascheva. A trebuit să șterg două comentarii din zona apologeților Untold – era o agresiune pură, personală. Și eu șterg foarte rar. Pe baricada cealaltă nu a fost cazul, chiar dacă și de acolo vin diverse apologii serioase.
Nu pot să trag o concluzie, acest lucru nu e reprezentativ. Dar mai mereu în ultimii ani am simțit în zona apologetică laică, ong-istă și de clasă de mijloc un soi de „iehovism" sectar, mai virulent și mai superior.
Numai ideea de a fi comparați cu cei din zona Sfintei Parascheva – de fapt părinții, frații și bunicii lor – produce o încrâncenare teribilă.
În acest sens, apologetica clasică ortodoxă – nu cea legionaroidă, de nesuferit, care există, dar e marginală – este ceva mai leneșă, indiferentă: ca un popă puțin chefliu care-ți vorbește de Hristos ca de un vecin de pahar.
În rest, să nu uităm că cele două grupuri sunt în esență cam din aceeași familie: în ambele sunt copiii, părinții, frații, surorile, bunicii, nepoții, care din când în când se mai întâlnesc, se intersectează.
Când se întâlnesc, ar fi bine să-și povestească unii altora experiențele din lumile lor.
Curiozitatea și respectul față de celălalt pot face minuni. Și nu se moare de la asta.
Și să nu uităm că în acest moment fenomenul care unește Untold cu Sfânta Parascheva se numește pelerinajul de la Mănăstirea Prislop, la mormântul lui Arsenie Boca: aici cele două tabere devin una.
Iată o sugestie: o scenă Arsenie Boca la Untold, cu punk ortodox. Asta e direcția.
Intre timp aflu că la Untold a pus muzică un preot dj catolic iar un celebru guru indian Sadhguru cu un discurs tip "fast-food spiritual" a propovăduit de pe scena „O spiritualitate New Age fără Dumnezeu”. Pe bani.