Un libertarian de București la Chișinău sau cum se face reforma pe pielea săracului

Am crescut într-o țară care a fost un mare laborator. Cel mai mare laborator social din istorie. Se numea URSS. Acolo s-a testat pe oameni vii o teorie frumoasă, coerentă, cu bibliografie impecabilă. Teoria spunea că statul poate totul. Am văzut cu ochii mei cum arată o societate pe care o conduci din manual.

De aceea mă trec fiorii când văd oameni foarte siguri pe modelul lor economic unde modelul este mai important decât omul. Indiferent de model.

Marți, în ajunul Zilei Independenței, premierul Vasile Tofan l-a propus ministru al Economiei la Chișinău pe Claudiu Năsui. Deputat USR, fost ministru la București opt luni, libertarian convins, pe linia Milei. Maia Sandu i-a semnat cetățenia dimineața, funcția a venit la prânz. Mai repede decât obții un certificat de la primărie.

Mileiul de la Chișinău, actualul prim ministru, l-a adus pe Mileiul de la București, Claudiu Năsui și i-a dat portofoliul economiei. Așa se consideră ei: urmași fideli ai reformei ”cu drujba”.

Năsui nu se ascunde. Spune singur, cu candoarea omului care n-a avut niciodată îndoieli: statul nu rezolvă problemele economice, în cel mai bun caz le administrează, de cele mai multe ori le agravează. Ajutorul de stat e „socialism pentru bogați". Istoria ne-a arătat, zice el, că unde a predominat libertatea economică, oamenii au prosperat.

Istoria ne-a arătat multe. Eu vin dintr-o parte a istoriei care a arătat altceva: că teoriile frumoase aplicate integral pe societăți reale produc mai întâi victime și abia apoi manuale.

Ca om care a trăit și studiat anii `90 le pot spune celor doi Milei că noi am trăit libertarianismul cel mai feroce posibil la care ar face infarct și idolul lor Ayn Rand. Știm foarte bine cum arată o societate din care dispare statul și instituțiile lui și când totul e condus de legea junglei. Așa s-a născut ceea ce eu numesc ”generația canibală” și societatea care se canibalizează economic și social. Unde 1% ia tot și capturează nu doar statul ci și viața celor râmași iar ideea de stat social devine dușmanul nr.1: ai bani - de educați și de lecuiești; nu ai: ghinion.

Să lămurim un lucru. Problema mea nu e că Năsui e cetățean român, ba din contra cred că ar trebui să circule oamenii profesioniști între cele două state cu o istorie și cultură comună. Am obosit de discuția asta. Dodon urlă despre „unirea la foc încet" și „demnitari sorosiști" — e meseria lui, din asta trăiește, Kremlinul nu-și plătește oamenii ca să tacă. Problema mea e alta și e dublă.

Prima. Moldova nu e Argentina. Milei a venit cu ”drujba” într-o țară cu stat cu decenii de peronism, cu o birocrație care sufoca anumite domenii. Poți discuta dacă rețeta lui e bună, eu cred că nu, dar măcar diagnosticul avea obiect.

Moldova are exact problema inversă. Statul moldovenesc nu e gras. E slab, subțire, capturabil, abia se ține pe picioare. Statul Republica Moldova e capturat de cui nu-i este lene: de la SRL șa ONG pentru că e prea slab. Instituțiile statului aici au trecut prin toate fazele și formele de capturare: de la moșii proprii, de la SRL-uri de clan, la ONG-uri de familie.

Dar problema gravă a ”reformei cu drujba” și ”terapiei de șoc” e sărăcia. Și ca să nu vorbim din impresii, să vorbim din cifre. Cifrele Biroului Național de Statistică, nu ale mele. În 2024, rata sărăciei absolute a fost de 33,6% — o treime din populație nu-și acoperă necesitățile de bază. Sărăcia extremă, adică oamenii al căror consum nu asigură nici supraviețuirea fizică: 15,4%. Unul din șapte. Riscul de sărăcie crește de doi ani încoace, iar prăpastia dintre sat și oraș e de neprivit: 31% la sat, 9% la oraș. Trei Moldove diferite în aceeași țară. Cei mai loviți: bătrânii și familiile cu trei sau mai mulți copii. La cei trecuți de 64 de ani, dacă scoți din calcul banii dați pe medicamente, sărăcia urcă la 47%. Aproape fiecare al doilea bătrân. Și oamenii trag singura concluzie rațională: pleacă. Recensământul din 2024, publicat recent, arată că țara a pierdut 380 de mii de oameni într-un deceniu — 13,6% — și aproape un milion în douăzeci de ani. Cel mai tare s-a golit exact cohorta de 20–29 de ani. Viitorul, adică.

Moldova pierde anual 42 de mii de locuitori. Un oraș mai mare decât Soroca. În fiecare an, un Soroca dispare. Și mai avem maxim 10 astfel de orășele.

Am stat câteva săptămâni acolo în august, merg anual de mai multe ori și fac teren, umblu prin sate și orășele: de mult nu am văzut un nivel atât de generalizat al nemulțumirii și disperării pe toate palierele sociale. Și totul e legat de sărăcie, costul vieții și lipsa locurilor de muncă - oamenii aproape că trăiesc masiv în afara statului și orice copil de prin clasa a V-a vrea să plece: e singurul lui vis. Republica Moldova este în moarte clinică social și economic.

Asta e țara în care vii să tai statul și și protecția socială. O țară în care statul social abia există, pensii de supraviețuire, asistență cu picătura și în care singura plasă de siguranță reală a fost, treizeci de ani, plicul cu bani trimis de copiii plecați. Când vii cu drujba într-o pădure deasă, ai ce tăia. Când vii cu drujba într-o stepă uscată unde înaintea ta au tăiat deja de 10 ori, faci pârjol.

Și mai e un paradox, delicios. Aderarea la UE, proiectul central al acestei guvernări, cere exact contrariul doctrinei Tofan-Năsui. Cere stat social puternic: căci asta e baza UE. Stat capabil, agenții funcționale, oameni plătiți decent care să nu plece și să nu se vândă. Bruxelles-ul nu-ți cere să demontezi statul. Îți cere să-l faci să funcționeze. Guvernul care duce Moldova în cea mai mare construcție birocratică din istorie și-a luat ministru un om care crede că birocrația e răul absolut.

A doua problemă e mai subtilă și au sesizat-o, culmea, nu dușmanii apropierii de România, ci prietenii ei. Întrebarea corectă nu e dacă Năsui e competent, lucru care e foarte important. Întrebarea e: după mandatul lui, va exista mai multă sau mai puțină încredere în România? Ăsta e singurul indicator care contează. Și, fie vorba între noi, la cum circulă banii în zonă Chișinăul a atras mulți experți-impostori pe acolo că na: ”expertul” merge pe urmele banilor.

Revenim. Pentru că mesajul nu e ce spui tu. Mesajul e ce înțelege omul din Soroca, din Cahul, din Comrat. Și omul acela are o memorie mai lungă decât un ciclu electoral.

În România interbelică circula o amenințare la adresa birocraților de la București, a celor corupți, slabi sau incomozi: Basarabia te mănâncă! Basarabia era exilul muncii. Acolo erai trimis când nu mai era loc de tine în Regat. Provincia readusă acasă cu fanfară a fost tratată, administrativ, ca o colonie pentru funcționari de mâna a doua. Și cu Transilvania s-a întâmplat ceva similar. Iar basarabenii au ținut minte. Din resentimentul acela acumulat s-a hrănit înstrăinarea, și pe înstrăinarea aceea au construit apoi alții, cu tancurile.

O sută de ani mai tîrziu, schema riscă să se citească la fel, doar sensul pedepsei s-a inversat. Atunci Basarabia era pedeapsa pentru cariera ratată la București. Acum pare premiul de consolare. Nu spun că asta este realitatea numirii lui Năsui. Spun că asta e grila prin care ea poate fi citită și grila există dinaintea lui, dinaintea noastră, a tuturor. Propaganda rusă nu trebuie să demonstreze nimic. Îi ajunge să atingă o rană care e deja acolo, de la 1918 încoace. Iar noi tocmai i-am pus degetul pe ea.

Ceban a spus-o pe limba omului simplu, și tocmai de aia e periculos: profesorii stau pe salarii mici, diaspora e trimisă la voluntariat, tinerii pleacă — dar miniștrii se importă. Usatîi a întrebat: din trei milioane de moldoveni chiar nu găsești unul? Și a continuat ironic: bine că nu trebuie măcar să-i plătim traducător cum a fost pe vremea ministrului francez poposit pe aici.

Sunt demagogi amândoi, știu. Dar demagogia funcționează doar când atinge o rană reală. Și rana e reală: unei țări golite de propriii copii i se spune, implicit, că nu are oameni. Eu îi cunosc pe oamenii aceia. Am crescut printre ei. Moldova nu duce lipsă de oameni capabili. Duce lipsă de motive să rămână. Și mai grav: rețele de familie și clan care treptat devin structura de forța a partidelor și instituțiilor statului. RM tocmai a trecut prin cel mai mare scandal de acest tip: ”verișoarele” - oameni din familie și clan numiți în funcții (unii nici măcar prezenți în țară) cu salarii uriașe pentru Moldova și chiar Europa.

Și mai e un strat, repet, pe care nu-l atinge nimeni. Moldova a mai trecut o dată prin liberalizare și privatizare, în anii '90. Eu îmi amintesc prea bine: am scris o carte pe subiect - Generația canibală. Se numea terapie de șoc și pentru cei mai mulți a fost mai mult șoc decât terapie. Fabricile s-au împărțit între cei 1% - adică jefuit, oamenii au plecat, statul s-a retras exact cum cere manualul — și în golul lăsat de stat nu a venit piața liberă. Au venit băieții deștepți

Când Năsui spune că vrea să ducă „la capăt procesul de liberalizare și privatizare început după căderea comunismului", pe mine mă ia frigul. Omul crede sincer că procesul acela a fost întrerupt prea devreme. Cei care l-au trăit știu că a fost dus destul de departe: mult prea departe. Până la os, până la sânge, până la exil în masă.

Aș vrea să mă înșel, cum m-am mai înșelat: nu de multe ori din păcate. Poate omul se lovește de realitate și realitatea, ca de obicei, se dovedește mai deșteaptă decât doctrina. Miniștrii doctrinari fie se convertesc la real, fie pleacă trântind ușa. Uneori rămân destul cât să facă pagube ireversibile. Opt luni a ținut la București: sper să prindă primul cules și chiar Revelionul. Așteptăm cu speranță și îngrijorare.

Dar rămâne imaginea. O țară mică, obosită, din care pleacă în fiecare an un oraș întreg, primește de ziua independenței sale un ministru cu pașaport proaspăt și cu o teorie fierbinte. În laboratorul copilăriei mele, teoria spunea că statul e totul. În laboratorul care se deschide acum la Chișinău, teoria spune că statul nu e nimic. Între cele două teorii, aceiași oameni. Ei nu sunt niciodată întrebați. Ei sunt doar în eprubetă.

Și ce se întîmplă cu oamenii puterii, cînd puterea se termină: Vlad Filat la GuvErnu, episodul 5 — 50 de luni în Penitenciarul 13.