”Ca la carte - ca la manual”. Dispariția manualului sau blestemul auxiliarelor: de la pedagogia cunoașterii la pedagogia consumului

Am mai scris pe temă, am obosit cu toții. Dar mă ciocnesc permanent - toți părinții știu asta, cel puțin cei din urban dar acum e la fel peste tot.

Recunosc că vin din epoca ”manualului unic” care acum îl pot evalua: manualele nu erau perfecte dar baza lor avea tot ce trebuie. Azi aș rupe prima pagină și în rest - îl pot da copiilor fără probleme: mate, fizică, chimie, biologie, geometrie - brici. Simple, clare, deloc sofisticate, ușor de înțeles. Mă refer la cele din anii 70 pe care le știu bine.

Nu e rău nici cel de gramatică, discutabile cele de literatură și istorie: acolo e mai mult de rupt - dovadă că erau cele mai clorate de noi.

Manualul pentru noi era un soi de biblie - autoritate, ordine, disciplină în cap. Manualul avea prima lui funcție: ordine în cap.

Capul trebuia sa fie ”ca la carte” - aceasta era funcția lui de bază.

Cartea făcea în minte - cubic rubik - ordinea care face ca lucrurile să vină la locul lor.

Primul lucru - dincolo de informație - manualul producea ordinea lucrurilor: capitol, datele problemei, tema, exerciții etc.

Deci prim era: structura și ordinea lucrurilor dincolo de informația specifică. Plus ierarhia ordinii și procedurilor - în ce ordine și cum ar trebui să decurgă lucrurile.

Plus: disciplinarea prin repetiție a acestor mecanisme care produceau o minte cât de cât disciplinată, organizată și procedurală.

Plus mai avea o funcționalitate: universalizarea acestei ordini, structuri pe un spațiu extins - toți învățam după ele nu fiecare școală cu propriul manual, cu propria tehnică, cu propria ordine - și pe mai multe generații. Adică aveam un cadru comun logic, procedural între noi - geografic și temporar. Se numește universalismul logic.

Eram o comunitate cu o gândire structurală comună nu o adunătură de bule, fiecare cu logica și înțelegerea lui, cu regulile lui. Regulile erau ca la sport de echipă: comune și universale. Jocul: fiecare cum poate după capacități, strategii, efort depus, pregătire. Dar regulile le știam și acceptam toți de comun acord.

Tot acest mecanism era gândit și formatat de instituții ale statului prin specialiștii săi - pedagogi plus specialiști pe domeniu - care produceau cadrul plus schema didactică și conținutul, plus manualul. Asta e modernitatea - bună, rea - e cel mai bun lucru ce am produs.

Luați orice manual de matematică sau fizică și verificați.

Ce observ în ultima epocă e:

1. explozia de manuale - fără număr: numele lor e legiune. Amețesc, pur și simplu nu fac față. Dar asta nu e nimic.

2. apariția așa numitor ”auxiliare” care e carte la manual, manual ajutător la manual., caiet 1, 2, 3, fișe, pliante - personal sunt total depășit. Știu doar ca părinte că toate astea costă bani: cumperi mereu ”auxiliare” fără număr. Mereu e ceva de cumpărat.

Efectul cel mai dezastruos e că manualul în senul clasic - ce explicam mai sus - pur și simplu dispare. Nu doar că nu mai are autoritate ci nu-și mai îndeplinește funcția minimală de producere a ordinii și procedurilor de lucru cu informația.

Copiii pur și simplu nu mai au referința lui ”ca la manual” - mereu au tot soiul de auxiliare, fișe, pagini. Mereu învață de pe altceva, mereu e scris altundeva - când aud de caiet 1,2,3 deja intru în spațiul mistic. Când văd scrise mereu pe pagini separate fac puțin cu nervii chiar dacă mă enervez relativ mai greu.

Eu percep asta ca un haos total: cum e mintea așa e și societatea.

Eu doar când deschid geanta intru în logica fuzzy - vagă, neclară dar fiind structurat pe o logică clasică, mă abțin. Dar recunosc că mă înfurie pentru că îmi dau seama că nu pot stăpâni rațional acest haos și mă face să înțeleg tot mai puțin.

Îmi este tot mai greu să fac corelație între Temă, Manual și Caiet. Pentru că mereu intervin tot soiul de auxiliare cărora nu le văd rostul ci mi se par că doar aduc confuzie, distrug mecanismele de disciplinare și ordonare a minții.

Funcția lor mi se par exact pe acest model: nimeni nu le știe funcționalitatea și necesitatea ci toți le consumă cumva - trebuie să avem că așa au toți. E ca o Fortuna, ca un blestem care vine din afară.

Mâna invizibilă a pieței bate tare în școli peste buzunarele părinților și face praf mintea copiilor.

Dacă ne uităm atenți vedem de fapt că toată această explozie de 1001 de manuale și 100000000000001 de auxiliare nu au cu educația mai nimic ci au doar o funcție comercială și de consum. Marea parte a ceea ce cumpărăm nici măcar nu sunt folosite. Iar ce folosim e 90% inutil.

Practic vorbim de o infuzie de comercial în sistemul de educație care are ca scop vânzarea de marfă și dependența copiilor și părinților de aceste auxiliare. Banii vorbesc.

Exista conceptul de rechizite: erau ”auxiliarele” necesare - riglă, echer, compas, stilou, cerneală, sugativă. Era o mică trusă. Culmea că pe acestea le văd dispărute. Și apar tot soiul de obiecte de Disney viu colorate.

Nu mai interpretez designul caietelor și auxiliarelor - nu ai cum să nu fii terminat: e pe formatarea minții consumiste. Nu are nimic cu educația, ba chiar opusul. Acolo e clar că lucrează băieții ”politruci” de marfă din advertising. Mintea trebuie să fie formatată pe consum nu pe cunoaștere. Aici e industria minții de consum - aici bătălia e deja total pierdută.

Mai intervine și presiunea comercială pe profesori care uneori mai trebuie să-și vândă diverse auxiliare - dar nu ei sunt vinovații ci toate duc în sus. Ei doar sunt complici.

Toată mașinăria aceasta de comerț pe bază de multiple manuale și multiple auxiliare complică de fapt lucrurile imens și afectează foarte mult și așa fragila minte a copiilor actuali bombardați de bona Telefon-Ecran - au mintea gata explodată emoțional și structural.

Lovitura dură se duce exact în zona cea mai semnificativă: baza educației primare care are nevoie de ordonare, repetare, proceduri prin care copilul își fixează elementele centrale alea Ordinii lucrurilor și Metodei pe care o însușește.

E ca în muzică - cine a învățat să cânte la un instrument după note știe - e nevoie de un ABC al ordinii și procedurilor după care să știi să descifrezi o partitură pe care să o poți interpreta la un instrument ca să producă muzică.

Ia încercați să învățați copiii cu 15 proceduri diferite de a învăța notele și cu 15 instrumente diferite de a interpreta. Nu iese nimic - ba chiar mă tem că trauma și haosul din cap vor fi totale. Aici e simplu: cu cât ai mai puține partituri și note, cu cât ai mecanisme mai simple și repetitive cu atât însușirea și abilitățile cresc și le dezvolți în trepte de la simplu la compus.

Vorba profesorului meu de fizică - pentru a învăța lucrurile esențiale în școală nu e nevoie decât de cretă și tablă. Și exersezi ca să reține și ajută înțelegerea.

Bun, eu înțeleg. Omul modern industrial era formatat pentru muncile clasice de industrie: ordinea industrială de la naștere la moarte, bun pentru strung până la cimitir.

Acum ordinea e radical diferită căci copilul trebuie să fie bun pentru consum - de la marfa imaterială la cea materială. De la naștere la moarte și dincolo de ea: bun de consum. Creier nu foarte dezvoltat dar nici subdezvoltat - dar dorință și stomac mare.

Dar totuși: trebuie puțină abstinență măcar cât îi educăm puțin - cât însușesc instrumentele. Și aici ține de instituții și sistem. Că părinții nu-și mai asumă nimic - depășiți. Profesorii - la cum sunt tratați, mă abțin: la noi mă mir că mai sunt.

Excesul de manuale și auxiliare distrug total elementele cheie ale educației, nu le dezvoltă cum se propagă fals astăzi. Distrug înțelegerea și însușirea ordinii structurilor și lucrurilor, distrug însușirea unor metode de lucru și distrug capacitatea de însușire și mai ales dizolvă capacitatea de atenție și curiozitate acordat lumii de dinafara ta - poate cel mai important element.

Ce produce excesul de manuale, auxiliare și ecranul? Excesul, abundență te decuplează de la propria ta realitate. Ce se întâmplă când copiii rămân fără auxiliare și ecran? Se comportă precum zombie sau dependenții de substanțe tari.

De ce? Pentru că acest tip de cultură educațională și cotidiană îi dezvață să lucreze cu ce sunt - totul e în tine - înlocuind total această capacitate cu a lucra cu ce ai - totul e în afara ta. Dar ce e în afara ta nu ca dat natural ci ca marfă, consum.

Și intervine plictiseala sau apatia totală: lipsa totală de atenție - capacitatea de a privi în afară - și curiozitate - de a descoperi pe celălalt. Pentru că mereu au pompat în tine lucruri - mărfuri: să ai, să ai, să ai - lucruri total inutile în exces.

Eu nu zic că e rău în sine de a lucra cu ce ai din afară - dar nu înlocuiești ”ce ești” cu ”ce ai”. Mai ales că marfa înlocuiește relația cu acel afară natural: natura, locul, comunitatea.

E o odine inversată și ai un dezechilibru. Vorba unui prieten profesor care se confruntă cu asta la școală: ca să cauți pe Google trebuie să știi ce cauți. Nici Dumnezeul AI-ului nu te ajută dacă nu ai o bază informațională și un sistem de proceduri și instrumente logice. Pare că intrăm într-o lume premodernă dar cu instrumente post-moderne.

Când îmi amintesc de școală îmi amintesc de ușa aceasta de la clasa de mate ca să ne învețe gradele unghiului (foto sus). Și fraza profului: ați șters tabla? căci ștergerea tablei la început de ore de către elevi s-ar putea să fie cel mai important element pedagogic din școală. O faci conștient și ordonat după program: mai ai șanse.

Ai și gustul cretei în memorie... Aaa, scuze - e tablă digitală... nu se mai șterge.

Nu pledez pentru manual unic dar nici Disneyland de manuale și auxiliare. Că vorba aia: bagi bușteanul și iese Pinocchio.

Simplu: cred că Profesorul - trebuie plătit foarte bine căci le dăm copiii pe mâini - ei sunt baza educației, elementul central, iar un manual bine făcut poate face minuni.

PS: Copiii din liceu încă nu au manuale după o lună de la începere anului școlar. NU sunt gata: catastrofă. De ce nu le folosiți pe cele vechi? Sunt depășite. Poftind???? Un manual depășit nu e manual - luați-le pe cele din 70: încă nu-s depășite.