PÂINEA RĂMÂNE - ”Dacă pierdem pâinea înseamnă că ne-am întors înaintea agriculturii. Câteva sute de mii de oameni. Pâinea rămâne.”

Discutând cu un om care știe să facă pâine - #alexcoacepaine. Interviu cu Alexandru Paicu despre secretele pâinii noastre cea de toate zilele. Cu un amplu material fotografic.

PÂINEA RĂMÂNE - ”Dacă pierdem pâinea înseamnă că ne-am întors înaintea agriculturii. Câteva sute de mii de oameni. Pâinea rămâne.”
#alexcoacepaine
Istoria acestui interviu a început așa. Am comentat la Alexandru - cu care mă cunosc vag - văzând postată o pâine făcută de el. Întrebam dacă știe să facă ”pâinea lui Tolstoi” - Borodinski: pâinea gândită să salveze vieți de la foame. A zis că nu a făcut dar ar încerca. Uitasem de poveste. Peste un timp mă trezesc cu un curier la ușă cu un pachet de la Iași. Ceva împachetat frumos în hârtie kraft ca pe vremuri. Deschid: o pâine Borodinski perfectă - cu o scrisoare semnată de Alexandru. Am mâncat-o cu încetinitorul căci era ”acel gust”.
La mine pâinea e legată de mama care a fost generația Foamei cele mari din `46 unde și-a pierdut o parte a familiei din cauza subnutriției. De câte ori mă suna mă întreba: PÂINE AI? Am mamă, pâine, cum să nu am. Ei dacă ai pâine, totul e bine - spunea ea mulțumită. Pentru ea pâinea era elementul central al prosperității umane. Ceea ce și este: viață.
Pachetul primit - pâinea Borodin

Și am zis să facem această discuție despre pâine cu un om pasionat de pâine: telegrafic. #alexcoacepaine

PÂINEA RĂMÂNE - Interviu cu Alexandru Paicu (aici îl găsiți)

Hai să pornim la drum. Spune-mi ce e definitoriu pentru pâine — făina, drojdia, apa, timpul?

Făina dictează procesul, drojdia și apa inițiază și mențin fermentația, dar timpul e definitoriu. Timpul face diferența între o masă de amidon spumată pe repede înainte și o pâine bine pre digerată, fermentată o noapte sau mai mult la cald.

Să nu uităm de sare. Lumea o tratează ca pe un condiment, dar sarea încetinește sau accelerează fermentația. E un parametru de proces, nu de gust.

Gânduri la covată - Se pare că grâul i-a îmblânzit pe oameni, i-a domesticit, i-a civilizat. Nu noi cultivăm grâu, grâul ne cultivă pe noi. Secara a venit în lan ca buruiană modestă, periferică, disprețuită, până când, în perioadele de glaciațiune, ne-a salvat de la foamete. Abia atunci am început să înțelegem și să admirăm această cereala modestă , dar rezistentă la frig și la lipsa apei, capabilă să crească în soluri slabe. Sunt voci care spun că în ea se află viitorul. #alexcoacepaine

Cum influențează fermentația gustul și digestibilitatea?

Poate răspunde la asta oricine simte că nu îi mai priesc covrigii sau pizza ieftină. Un disconfort inițial vag, apoi specific: nu mai merge pâinea, balonează, inflamează, obosește după masă. Doctorul zice să renunți la pâine.

Omul renunță la feliata ieftină albă, dar descoperă, poate întâmplător, una artizanală, mai neagră, mai densă, care îl satură și nu îl obosește, ține o săptămână și se feliază frumos. A descoperit pâinea fermentată bine, pre digerată, preferabil produsul unei fermentații cu drojdii sălbatice.

Gustul e adânc, de cereale, uneori acrișor dacă brutarul n-a fost atent, dar are gust de pâine ca pe vremuri. Corpul simte complexitatea asta înaintea minții și o marchează repede ca fiind pâine bună.

E un drum. Și de obicei nu mai dai înapoi.

Peste o vreme, pâinile mele vor veni cu instrucțiuni de utilizare. Nu pentru că ar fi complicate, ci pentru că încep să le înțeleg mai bine. Port un monitor de glicemie și mă joc cu lucruri simple: combinații, ordine, ore, post. Încet, se leagă niște lucruri. Citite pe un grafic, simțite în corp. Pâinea nu e făcută să fie mâncată singură. Câteva fibre la început și curba rămâne lină. Secara mă ține mai așezat decât grâul. O plimbare după masă face minuni. Sunt lucruri mici, dar măsurabile. Le voi pune lângă fiecare pâine, mărturia brutarului. #alexcoacepaine

Spune-mi te rog ce rol joacă făina — contează originea ei?

Ideal ar fi o făină artizanală dintr-un soi local de grâu, crescut cu minim de fertilizatori, cules la timp, uscat corect, măcinat la moară cu pietre, integral, depozitată și fermentată la timp să nu se oxideze. Sau un soi atât de primitiv încât să semene cu o buruiană: khorasan, emmer, speltă, einkorn. Pâinea egiptenilor.

Dar să fim realiști: pâinea din astfel de făină e ori dispărută, ori accesibilă unei elite.

Vreau o făină produsă corect. Poate fi un hibrid modern, dar care să nu ceară fertilizare excesivă, să crească pe soluri sărace și să coste decent. Există soiuri de grâu crescute responsabil pe suprafețe mari. Nu e un compromis rușinos.

Răspunsul meu e însă secara. Un soi atât de vechi încât era considerată buruiană pe lângă lanurile primitive de grâu. A supraviețuit tocmai pentru că nimeni n-a cultivat-o cu intenție, a crescut singură, în margine. Și face cea mai bună pâine pentru sănătate.

Aluatul de secară trebuie acidifiat cu maia matură, e obligatoriu. Fără aciditate crescută, amilazele distrug miezul în cuptor. Iese lipicios, gumat, irecuperabil. Drojdia comercială singură nu face treaba asta, e complicat.E de înțeles că brutăriile industriale se feresc de secară adevărată (la noi cel puțin, altceva e la nordici dar și acolo sunt rețete hibride) . Aluat lipicios, comportament imprevizibil, copt cu emoții, și după aia mai stai o zi până se așează miezul ca să poți băga cuțitul. Asta nu intră în nici o ecuație de eficiență.Secara integrală penalizează modelul industrial și recompensează fix modelul mic. Pâinile rămân artizanilor și oamenilor care decid să coacă acasă, toată lumea câștigă.​​​​​​​​​​​​​​​​ #alexcoacepaine

Ai cuptor clasic sau ceva modern unde coci pâinea?

Am un cuptor electric cu vetre, modern în sensul că nu e pe lemne, dar rudimentar ca proces. Aburul îl adaug manual. Rudimentar înseamnă foarte bine la copt pâine: m-ar teroriza codurile de eroare pe display-uri digitale.

E monofazic, merge pe lângă casă, se cheamă ROFCO, produs de belgieni.

Gânduri la covată Mă intimidează istoria din copilărie, de când tata ținea o colecție imensă de Magazin Istoric legată în volume. Tata e doxă, dar adesea îl contrazic și știu că nu am bază. În principiu, istoria oamenilor poate fi văzută ca o succesiune de războaie pentru strâmtori și grâu, un fel de ambuscade pentru mâncare. Ghinionul surplusului, deși probabil era la fel și pe vremea culegătorilor. Și mă întorc la ideea care mă obsedează, că grâul și secara ne cultivă pe noi, bieți dependenți de carbohidrați și de viață așezată. #alexcoacepaine

Ce pâine nu ai face niciodată?

Eu sunt brutar curios și deschis la minte, nu există niciodată. Mai sunt grupuri unde lumea coace doar cu maia, sau doar tartine, sau exclusiv făină manitoba. Nu mă regăsesc acolo. Aș coace orice, de la cozonaci însiropați la turtele integrale ale deșertului pe pietre încinse, să mă educ.

Dar n-aș vinde oamenilor pâine albă. Ai văzut statisticile despre diabet?

Care e pâinea ta preferată? Ca să nu o lungim...

Știi, pâinea mea preferată e aia care îmi face bine.

Mănânc secară curată, cea mai simplă pâine din făină de secară integrală pe piatră, fermentată cu maia de secară, coaptă în tavă. Se feliază frumos, mănânc o pâine pe săptămână, se potrivește la orice.

Prietenul meu Florin a numit-o “viața morală”. Haha.

M-a oprit lumina din drumul spre piață, am de cumpărat nuci, prune și semințe, mâine coc secară toată ziua. Lumina asta din atelierul meu mă umple de bucurie și m-am gândit să ți-o arăt și ție. #alexcoacepaine

Cum a început drumul spre brutărie — a fost o alegere sau o întâmplare?

Am fost norocos. Am lucrat vreo zece ani cu Turnătoria MAE, m-am ocupat de dezvoltat produse pentru gătit. Ei erau mai pe industrial, pe tucerie, elemente pentru sobe.

M-au sedus produsele gândite să reziste o viață. Cuptoarele olandeze, de exemplu, ideale pentru o pâine coaptă la foc. A fost un fel de tranziție, m-a dus curentul.

Sunt curios din fire, m-am ocupat de multe lucruri. Dar am mers pe un soi de fir. Și firul a dus la pâine.

Se bat studiile cap în cap, nouă ne rămân eventuala bucurie a gustului și concretul digestiei. #alexcoacepaine

Ai o amintire din copilărie legată de pâine?

M-am născut în 80. Prima amintire legată de pâine, aveam poate cinci ani. Locuiam la etajul patru într-o hrușciovkă, lângă piața doi băieți. Acolo erau pescărie, sifonărie și brutărie.

Stăteam în ușa brutăriei. A venit un om de la țară și a luat un sac întreg de pâini.

M-a marcat imaginea aia. Un sac de pâini. Nu una, nu două.

Ce diferențiază o pâine bună de una obișnuită?

O pâine obișnuită poate fi foarte bună dacă e fermentată mai lung sau măcar o parte din aluat e pre fermentată. Așa era pâinea industrială din copilărie, de fapt. Nu era rea.

Dar ce găsești azi în magazin, feliata ieftină, e o spumă de amidon produsă în două ore de la făină la pâine răcită. Asta nu aș mânca și nici nu ți-o recomand.

Dar care este cel mai frecvent mit despre pâine?

Nu prea știu mituri despre pâine. La noi există un respect pentru pâine care mă emoționează. Să nu arunci pâinea, să o folosești până la ultima bucățică.

Spre sfârșitul vieții, bunica mea nu mai vedea bine. Mergeam la ea și aruncam din debara bucăți de pâine mucegăită. Draga de ea nu ar fi aruncat niciodată pâine. Dar se formase pe vremea în care pâinea se usca fără să mucegăiască, pâinea pentru pesmet. Alta pâine, nu turceasca anilor 2000.

Sunt multe feluri de a produce o pâine. Metoda mea de lucru e banala dar greu de replicat, ca orice banal de calitate. Omogenizez seara faina la covată, apa, sare la jumătate și maiaua. Fermentez 16 ore la temperatura camerei. Porționez, transfer în banetoane, coc după două ore. Repetitiv, militărește, inginerește. Pâinea mă cultivă. Mă adaptez după vreme, iarna nu e ca vara, în august fug să înot, merg la cursuri ca să cunosc alți brutari obsedați, așa cum este fabulosul Ambassadeurs Du Pain. Despre metoda și viitorul brutărie artizanale așa cum o văd și eu, în articolul La Toque din comentarii, aruncă un ochi ca merită și cine știe, poate ne vedem la cursuri, eu mă țin de integrale și tu aprofundezi brioche că e nevoie. Apar și eu în poză și sunt mândru de asta, printre cei mai interesanți brutari, așa cum e dragul de José Miguel Pereira Leitão

Cât din ceea ce faci este tradiție și cât este inovație?

Îți zic direct și foarte pe scurt, aici dacă vrei putem largi imens. Muncesc aluatul la o covată din lemn, tehnică medievală. Dar am ajuns la asta ca urmare a studiilor contemporane despre nutriție.

Ce am pierdut și ce am câștigat în panificația modernă?

Am pierdut artizanii și am câștigat vreo câteva miliarde de oameni în plus pe planetă.

Cât de pretențioși sunt cumpărătorii?

Nu știu cum e în alte locuri. Eu am crescut cu grupul meu de oameni, am dezvoltat cu ei pâinea. E un avantaj: suntem conectați direct și imediat, primesc evaluări urgent.

Pe de altă parte, pot coace zece rânduri de pâine perfecte, dacă greșesc de două ori consecutiv pierd oameni. E atât de subiectiv că mi-e frică să lansez sortimente noi.

Pâinea trebuie să fie perfectă de fiecare dată sau nu o scot.

Gânduri la covată Abia acum începe să se contureze în Rusia o mișcare de pâine artizanală. Iar până de curând, brutarii artizani nici măcar nu erau priviți foarte bine. Când am auzit asta acum vreo doi ani, am vrut să înțeleg de ce, câțiva prieteni m-au mai lămurit. Răspunsul e simplu și contraintuitiv: sovieticii au luat pâinea în serios. Sute de sortimente standardizate, fabrici proiectate de arhitecți de top, cercetare dedicată panificației. Pâinea de secară (Borodinsky, Darnitsky) era un fel de sourdough industrial: fermentație lungă, malt, produs la scară uriașă. Standardul oficial era ridicat, iar pâinea bună era considerată un drept, nu un lux. Când statul produce zeci de ani pâine decentă sau bună la prețuri mici, nu mai există motivație reală pentru artizanat. De ce ai plăti mai mult pentru „autentic”, când ce e pe raft e deja suficient de bun? În alte locuri și poate și la noi, industrializarea a mers în altă direcție: mai ieftin, mai moale, mai fad, gata feliat, ambalaje colorate, etc. Rămâne în urmă un mare gol, aici oamenii încă își amintesc gustul pâinii din copilărie. Golul ăsta dă sens brutăriilor artizanale mulți ani de-acum înainte. #alexcoacepaine

Cum s-a schimbat gustul oamenilor în ultimii ani?

Asta tu știi, Vasile Ernu. Eu nu mă pricep la evoluția societății.

Hahaha: o facem la cuptor analiza data viitoare. Ce greșesc consumatorii când aleg pâinea?

Părerea mea e că pâinea albă trebuie evitată. Dar în spate e o poveste lungă, despre nobili, sărăcie și foamete.

Viitorul sună bine. Eu mă specializez pe secară și mă ocup de dieta ta — poți pune bază pe mine. Studiază împreună cu mine, n-aș încerca să conving pe nimeni, că nu e practic, dar îți vin în cale dacă știi deja. Secara e regina cerealelor. #alexcoacepaine

Of, da - ar fi zile ;i nopți de discuție. Este pâinea de calitate un lux?

Da, la fel ca legumele și ouăle netratate. Dar la pâine e mai ușor. O poți coace acasă, eventual pentru câțiva vecini. Aici e o fereastră extraordinară.

Eu aveam în copilărie o vecină pe scară care umplea borș. Îi băteau în ușă oameni de la câteva blocuri distanță.

Așa aș vedea eu pâinea. Uite la mine, încerc să trăiesc așa. Coc pâine bună pentru vecini.

Gânduri la covată Nu există secrete in pâine. Brutarii pe care îi cunosc bine sunt generoși, îi vezi după licărirea din ochi când se recunosc între ei si împart descoperiri vechi. Opăresc făina slabă, normal, mai puțină apă, poate ceva malț. Fără gluten adăugat, strică crusta, da, sarea e bună cu măsură. Merge și fără preformare, maiaua de secară le bate pe toate, painea in dospire directă e mediocră. Covata e grozavă la test de făinuri, painea acră n-o dai. Nu există secrete în paine decât la început, in rest judeci brutarul după tatuajul cuptorului de pe antebrațe și după câtă viață i-a ramas să vorbească cu oamenii. #alexcoacepaine

Dacă pâinea ar dispărea mâine, ce ar pierde omenirea?

De ce să dispară? Dacă vorbim despre un context climatic în care nu mai crește grâul, lipsa pâinii ar fi ultima noastră problemă.

Speculez pentru că m-ai împins. Dacă pierdem pâinea înseamnă că ne-am întors înaintea agriculturii. Câteva sute de mii de oameni.

Pâinea rămâne.

În atelierul lui Alex