Pregătiți cimitirele - se întorc ”badantele” acasă sau despre Mamele Independenței: armata noastră de îngeri
Un film despre prețul uman pe care Republica Moldova l-a plătit. Nu prin statistici și discursuri politice, ci prin destinele celor plecați — în special ale femeilor ajunse în Italia, care au îngrijit bătrânii și copiii altora, în timp ce propriii lor copii creșteau acasă fără mamă.
Independența Republicii Moldova are 35 de ani. Și are mame. Nu cele din discursuri și de pe scenele oficiale ci cele de la Roma, Padova, Milano, Torino. Au plecat în floarea vârstei, pe la 30 de ani, când acasă nu mai era nimic: nici salarii, nici viitor, doar datorii și copii de crescut.
Există o generație întreagă în Moldova care a învățat să crească fără mamă. Copii care și-au făcut singuri temele, și-au încălzit singuri mâncarea, au mințit la telefon că totul e bine. Mamele lor spălau, hrăneau și vegheau bătrânii altora, adormeau copiii altora în timp ce ai lor adormeau singuri, cu bunica, cu vecina, cu telefonul aprins sub pernă.
Italienii le spun „badante". Copiii lor le-au spus, ani la rând, doar atât: „alo, mamă, ne este dor de tine". Noi nu le-am spus aproape nimic nici mulțumesc, nici iartă-ne.
Priveam ieri parada militară și politică de la Chișinău și mă gândeam că cea mai sigură și importantă armată a fost ”armata noastră” de mame, tăcută, care s-a sacrificat. Ele au fost ”armata de îngeri” a Moldovei.
Banii lor au ținut țara pe linia de plutire: au plătit facturi, case, facultăți, spitale. Au plătit ca să putem ține bine toată ”elita parvenită”.
Statul le-a numărat remitențele, cu virgulă, în rapoarte. Nimeni n-a calculat cealaltă factură: anii de copilărie pierduți, îmbrățișările amânate, morții îngropați fără ele și suferința lor imensă.
Și încă ceva, cel mai crud dintre toate: au trăit acolo singure, ca într-o colivie, decenii la rând iar astăzi sunt ele însele bătrâne, bunici. Au ajuns la vârsta la care au nevoie de îngrijire. Badantele au nevoie de badante. Și nu are cine.
Acesta nu e un film despre migrație. E un film despre prețul uman plătit, în tăcere, de cea mai discretă armată a Moldovei: femeile ei. Întrebate dacă se vor întoarce vreodată acasă, ele răspund la fel, aproape toate: „Vom reveni doar ca să murim." Așa că: pregătiți cimitirele.
La 35 de ani de independență, punem această factură pe masă. Ele sunt Mamele Independenței. E timpul să le ascultăm cât mai sunt.
Mamele Independenței - Gonța Media, Italia
Un film despre prețul uman pe care Republica Moldova l-a plătit în cei 35 de ani de independență. Nu prin statistici și discursuri politice, ci prin destinele celor plecați — în special ale femeilor ajunse în Italia, care au îngrijit bătrânii și copiii altora, în timp ce propriii lor copii creșteau acasă, uneori ani întregi fără mamă.
Vezi și: Greva minerilor din 1-3 august 1977
