Protestăm în limita bugetară - protestele pe dos: ca să protestezi trebuie să-ți permiți

Acum mulți ani - înainte de pandemie - scriam că observ un fenomen interesant: cu cât gradul de nemulțumire creștea observam că nivelul de venit era mai mare. La un moment dat aveam o tehnic și spuneam cu exactitate venitul în dependență de nemulțumire. Gradul de exactitate era de 80%. Statistică personală.

Un barman îmi spunea că poate detecta nivelul de venit al clienților după gradul de nemulțumire și consum.

Cei cu venit minim - beau chestiuni ieftine și sunt tăcuți: bombăne neauziți. Un grad scăzut de nemulțumire pe față.

Cei cu venituri peste medie - cumpără chestii gen bere artizanală dar înjură continuu că sunt mereu nemulțumiți.

Cei ce cumpără cele mai scumpe băuturi - pentru care banii nu contează - spun: nu ne mai putem nici măcar pișa în țara asta. Grad maxim de nemulțumire.

Practic ce observam eu și barmanul - nu suntem sociologi, nu avem date dar din observații - e că grosul cu venituri mici ”nu-și permit”, nu au timp, nu au voce, nu sunt reprezentați - ei doar tac. O revoltă tăcută. Ceea ce eu numesc de un 15 ani: populația abandonată și nereprezentată tăcută. Estimarea mea cam mult peste 50%. Înainte credeam că e mai mică. Acum e mult mai mare. Asta-mi confirmă și ultimele date statistice.

Și avem o pătură foarte revoltată pe față, vocală care e destul de potentă financiar și reprezentată care cumva au monopolizat discursul protestatar.

Nu spun că nu au dreptate ci că ei fac agenda nemulțumirilor.

Atenție însă: nemulțumirile unui om cu 3000-5000 euro pe lună sună diferite decât ale celui cu 800 euro pe lună cu 12 ore muncă continuă istovitoare. Credeți-mă, chiar îi știu căci vorbesc mult cu ambele tabere.

Adică atunci când la proteste iese un șef de bancă și un producător de mini helicoptere - mă uit puțin dubios că se solidarizează cu un anumit tip de protest și agentă.

Sunt convins că nu avem aceeași agendă a nemulțumirilor căci nevoile sunt radical diferite. Deseori sunt în opoziție.

Realitatea e alta pentru grosul populației decât pentru alte categorii mai bine plasate în ierarhia veniturilor și puterii.

De exemplu, faptul că metroul din București crește cu 40% - 2 lei peste noapte. Asta lovește violent grosul populației. Ceilalți nu înțeleg, nu știu - pentru ei 2 lei nu sunt bani - oricum ei nu știu cu arată metroul și transportul public. Pentru unii însă poate fi esențial. Nu mai zic de lucruri și mai violente pe care ceilalți pur și simplu nu le înțeleg pentru că au plase de siguranță multiple.

Cum se spune: cel sătul nu înțelege pe cel înfometat.

Iar politicienii, în marea lor parte, sunt rupți de realitate. Și nu vor să reprezinte acest tip de interese. De ce? Lungă discuția.

Dar cei care sunt loviți de 2 lei nu au voce, nu sunt reprezentați - ei nu au buget pentru protest. Sunt atât de restrânși încât revolta lor e o tăcere asurzitoare.

Ceilalți au un buget atât de mare că pot deveni și anarhiști: le permite bugetul.

Dar într-o zi - destul de curând: se vor auzi și ei în forme pe care nu le bănuim nimeni.

Cum se naște „cockteil-ul Molotov” social?

Am scris cîndva cum se produce un „cockteil Molotov” social - cauzele lui. Laurentiu Ridichie a explicat copiilor la școală şi mai simplu...Deci cum se face un „cockteil Molotov”?

Voi reaminti ceea ce am spus acum mulți ani. „Cine crede că pentru a face un „cocktail Molotov” este nevoie doar de o sticlă, benzină şi un fitil căruia să-i dai foc, se înşeală amarnic. Nu aceste materiale constituie esenţa lui.

Ingredientele şi explozia acestui cocktail faimos sînt de fapt cauzele unor efecte de cu totul alt ordin. Ingredientele lui nu sînt sticla, benzina, fitilul şi focul. Cu totul altceva face ca el să producă acel efect exploziv. De ce e nevoie? Nu trebuie decît să ai o putere care-şi ignoră şi dispreţuieşte cetăţenii, care-i umileşte cu zîmbetul pe buze recitindu-i o mantră a salvării şi care îşi face legi pentru a se proteja şi pentru a controla orice formă de revoltă sau protest.

Cînd cuvintele şi acţiunile politice încep să nu mai aibă nici un efect real, cînd clasa politică se rupe total de doleanţele şi nevoile cetăţeanului şi cînd cetăţeanul înţelege că de fapt nimeni nu îl mai reprezintă, atunci „cockteilurile Molotov” încep să explodeze de la sine. Iar dacă puterea nu este dornică de astfel de efecte, atunci ar trebui să se gîndească de 10 ori înainte de a încălca flagrant legile elementare ale propriilor săi cetățeni și condițiile ei de viață împingând spre sărăcire și inechitate. În curînd, efectele acestor abuzuri se vor face simțite la toate nivelele.