Am fost la Dorohoi şi am înțeles: Cabaret Voltaire din Zurich este produsul târgurilor moldovenești

Sunt notițe de drum, scrise pe colțul mesei, luați-le ca atare.

Am fost la Dorohoi unul dinte cele mai pitorești târguri ale Moldovei. De aici vine nu Păstorel Teodoreanu cum se crede (are muzeu mai nou şi foarte bine), ci Saşa Pană. Păstorel e un accident la Dorohoi şi e legat mai mult de Iaşi. Saşa Pană – care nu e trecut nici măcar pe Wikipedia de Dorohoi – este de departe cel mai semnificativ şi important fenomen literar produs de Dorohoi care face din acest oraș unul dintre primele centre avangardiste globale.

Cabaret Voltaire din Zurich s-a născut la Dorohoi dar oamenii nu ştiu asta. Sau mai bine zis nu doar în Dorohoi ci în târgurile din Moldova de la început de secol XX cu rădăcini în secolul 19 care e total necunoscut.

Sunt trei fenomene esențiale care produc accelerarea modernizării în aceasta parte de lume. Se produc în orășelele mici care va alimenta şi exploda centru - secolele 19 şi 20 prima parte. Asta se întâmpla dinspre Imperiul Habsburgic până la Imperiul rus trecând prin târgurile din Moldova. Aceste fenomene sunt legate de coabitarea comunităților evreiești cu populația locală care produc un mixaj social, politic şi cultural unic.

Cele trei fenomene sunt: mișcarea hasidică, mișcarea avangardistă, mișcările social-revoluționare. E şi religios, e şi cultural, e şi politic - fără a uita socialul şi economicul. Aici vorbim doar de urban.

Mișcarea hasidică este una mai aparte şi ţine strict de comunitatea evreiască căci este un fenomen religios. Dar atenție: ea vine ca reacție, ca adaptare şi împrumut într-un context social, politic, economic şi cultural concret. Noi nici nu ne dăm seama că o mare parte a hasidismului este împrumut din contextul cultural, politic şi social estic. Însă hasidismul este o reacție conservatoare şi ea va contribui politic la partea de politică sionistă şi a zonei conservatoare. Un fenomen firesc în acel context exploziv.

Celelalte două – avangarda şi mișcările social-revoluționare – vin pe baricada anti-conservatoare ca un element de eliberare şi emancipare totală socială, politică, culturală. Modernitatea radicală de limbă româna vine pe falia moldovenească, a târgurilor din Moldova şi spre Dobrogea nicidecum în zona orășelelor Transilvane mai prospere unde procesul e invers – românii joacă rolul conservator. Nu e un reproș, doamne ferește, e o constatare. Şi asta aşa va rămâne până azi: doar constat.

De ce se întâmplă asta? Cauzele sunt legate de felul şi procesul de urbanizare a populației, elementele sociale, economice şi raportul dintre comunități, etniile dominante – adică relații de putere. E ceva mai complicat de răspuns dar este evident legat de tradiția urbană a comunităților moldovenești şi evreiești ceva mai lungă (în Transilvania românești-germane, maghiare), de problemele sociale şi economice care dinamizează şi chiar explodează locul, de problemele juridice şi libertăți lipsă etc etc.

În Moldova - dar şi în Dobrogea - proporțiile sunt mai echilibrate între comunități etnice care se suprapun celor de putere de capital, bresle etc.. faţă de urbanul din Transilvania şi Basarabia unde e un dezechilibru imens între românii rurali şi comunitățile din urban germane, maghiare sau ruse, dincoace. Moldovenii au avut noroc să nu aibă în urban comunități dominante ci cât de cât mai echilibrate în relațiile de putere. În Dobrogea procesul e la fel - în Transilvania şi Basarabia, nu: asta lasă urme profunde.

Iar aici dinamica imensă o dă mixajul moldovenesc şi evreiesc al târgurilor. Ele nu pot fi despărțite cu toate că în avangardă e vizibil că evreii de limbă română joacă un rol cheie.

Câteva cuvinte despre Saşa Pană. Dorohoi scrie pe el – el este chintesența Dorohoi la incipient de secol XX.

Sașa Pană (8 august 1902, - 22 august 1981), fiu al unui medic evreu, el însuși medic militar, dar cu vocație literară urmată cu consecvență, a supraviețuit unei tentative ratate de suicid, mitologizate retrospectiv, și s-a impus, finalmente, nu atât ca avangardist, cât ca animator, manager și arhivar al avangardei autohtone.

Sașa Pană - pe numele real Alexandru Binder - a condus, între 1928 și 1932 revista unu, prima noastră revistă de direcție suprarealistă, și o editură asociată, unde au fost publicate în premieră „paginile bizare” ale lui Urmuz (1930) și plachete de Tristan Tzara (primele poeme), Geo Bogza, Ilarie Voronca, Stephan Roll ș.a.

Paul Cernat, poate cel mai important cunoscător al avangardei românești, observă bine: „Contribuția sa de prim-ordin rămâne cea de promoter (eseurile din volumul Sadismul adevărului, 1936, sunt repere inconturnabile), de antologator (va fi primul care va repune în circulație avangarda interbelică prin masiva antologie din 1969), arhivar (în arhiva sa personală și-au scris primele studii despre avangardă Ion Pop și Marin Mincu) și de editor (după 1970 îi va reedita pe Tzara și Urmuz și va realiza cea mai completă ediție M. Blecher din perioada comunistă, cu publicarea în premieră a «Vizuinii luminate»)”.

Sașa Pană avea să-și rememoreze cu candoare primii ani petrecuți la Dorohoi, orașul natal: „Mi-am trăit copilăria într-o casă care era totodată redacţia și administraţia unei reviste lunare, Profilaxia. Era o revistă de medicină preventivă, pe care tatăl meu o redacta, o corecta şi o expedia la abonaţi. De mic copil am trăit într-o atmosferă de redacţie unde soseau cărţi şi reviste de schimb, unde se ţinea legătură cu tipografia, şi, cu timpul, când am devenit ceva mai mare, ajutam şi eu la punerea banderolelor pe exemplarele destinate abonaţilor, făceam transportul lor la oficiul poştal”. Asta e Dorohoiul lui.

Când citeam anul trecut Sașa Pană - Născut în `02 mă gândeam la asta: de unde li se trage? Cum e posibil acest fenomen cultural lingvistic? Avangarda românească făcută de evrei şi moldoveni pe aici?

De ce? De unde vine avangarda cea mai radicală şi esențială? Saşa Pamă e din Dorohoi, Victor Brauner e din Neamț, Tristan Tzara e din Moinești, Max Blecher e din Botoșani, Benjamin Fondane e din Iaşi, Isidore Isou din Botoşani, Ilarie Voronca e din Brăila, Paul Celan – care e altceva dar e în ecuație – Cernăuți.

Totul e pe falia aceasta evident cu explozie la București şi cu migrație masivă afară (explic la final) care devine vârf de lance a avangardei culturale globale. Cabaret Voltaire din Zurich devine o mahala a târgurilor din Moldova: Dorohoi, Botoșani, Moinești,

Cum e cu limba?

Mi-am amintit când am studiat cauzele exploziei poeziei rusești scrise de evrei în rusă. Când trei poate cei mai importanți poeți ruși ai secolului XX sunt evrei – Mandelștam, Pasternak, Brodski – dă de gândit.

Cum e posibil acest fenomen? Nu e un accident – când se întâmplă de trei ori deja nu mai e un accident. Există o cauzalitate. Să scrii poezie într-o limbă și o cultură diferită de a ta la un nivel atât de ridicat și să o faci mai bine decât rușii e un fenomen, e ceva ce trebuie cumva explicat. Cam asta se întâmplă şi la noi cu avangarda.

Cum e posibil acest fenomen? Eu cred că răspunsul îl dă fără să vrea Mandelșatm într-un capitol din Zgomotul timpului: Haosul iudeu se numește capitolul.

Mandelștam ne dă acolo toate indiciile acestui secret – ne dezvăluie cum micul copil evreu Osea devine marele poet rus. Cum dintr-o provincie a Imperiului, dintr-o veche familie de evrei refugiați din Vest în Est de teama violenței (vor dă peste alta și mai și), cum dintr-o familie cu o limbă veche, prăfuită, greu înțeleasă, cum dintr-o religie arhaică de mii de ani, cum dintr-o cultură milenară se avântă într-o limbă nouă și o cultură radical diferită. Și o face mai bine ca cei ce se nasc și cresc ”natural” în ea.

Această ”artificialitate” totală – ”străinul” care devine mai autentic decât ”neaoșul” - bate ”originalul”. Aș povesti, aș explcia dar mai bine citiți ce povestește Mandelștam. Ah, nu e tradus. Poate o fac eu dacă mă enervez – Zgomotul timpului aș traduce.

Am citit cu patimă cartea lui Șașa Pană - Născut in '02

apărută recent la editura Anansi – cu siguranță una dintre cele bune și inteligente cărți scrise în limba română.

Eu aş face cum fac hasidicii – pelerinaj la aceste locuri ale avangardei. Dorohoi ar trebuie să devină un centru în acest sens: de aici e Saşa Pană, aici s-a tipărit revista Nu. Alături de Botoșani, Iaşi şi Moinești, firește.

Şi un text de acum doi ani pe subiect.

Victor Brauner & Tristan Tzara & Max Blecher: „rebelii marginali“ - pe care nu-i prea acceptăm dar îi utilizăm pe post de legitimare provincială

Am mai spus – o repet: avangarda românească în diversele ei manifestări a dat probabil cea mai curajoasă și universală literatură & artă modernă produsă la noi.

Falanga evreiască-moldovenească a fost cea mai productivă, radicală și creativă. De ce? Eu o leg de o anumită periferie neinstituționalizată, nedreptățită dar bine pregătită și conștientă de sine. Asta simplificând nepermis de mult. Adică o comunitate marginală, bine pregătită dar total exclusă – foarte conștientă de sine – prinde un moment istoric și se impune. Doar că nu prea are unde și pleacă - e gonită.

Victor Brauner & Tristan Tzara & Max Blecher – sunt trei nume imense. Dar avem și Marcel Iancu & Benjamin Fondane & Ilarie Voronca & Sașa Pană & Isidore Iso etc. Cazul Paul Celan e o poveste aparte.

Dar să rămânem la cei trei: Brauner e din Neamț, Tzara e din Moinești, Blecher e din Botoșani. De loc întâmplător: e o istorie în spate a așezărilor acestei comunități aici. Această moldo-evreitate produce un fenomen aproape unic la noi – în regiune mai avem fenomene asemănătoare. Suprarealismul și dadaismul lor (Victor Brauner & Tristan Tzara) e falia avangardistă ce devine una dintre mărcile culturale care vor face valuri în capitalele mari ale Europei.

În România ei nu se impun decât parțial și marginal: pentru o cultură ultraconservatoare ei sunt ”niște comuniști” și „rebeli marginali“. Canonul local îi exclude sau în cel mai bun caz îi marginalizează teribil: un soi de băieții din ”raftul doi” – așa ca să nu se prea vadă.

Establishment-ul cultural românesc a exclus sistematic aceste personalități culturale: interbelicul prin fascismul său iar comunismul prin naționalismul ceaușist. Nici după 90 nu am prea încercat să-i reintroducem în canon chiar dacă s-au făcut anumite mișcări: s-au editat, s-au scris cărți, s-a cercetat, s-au făcut expoziții. Dar mai la margine – mai pe ușa din dos.

De obicei ei revin ”acasă” abia după ce sunt aduși ”cu forța” de instituțiile culturale occidentale sau prin canonul deja stabilit ”afară”: iar pentru noi acel ”afară” este – ”dacă-i ordin cu plăcere!”.

În realitate, după ce pleacă ”comisarul cultural”, noi știm ”cum stau lucrurile” și ne vedem de ale noastre.

Mai simplu spus noi niciodată nu i-am acceptat în mod real, nu i-am interiorizat și integrat autentic pe acești imenși artiști în propria cultură. Sunt ”niște impurități” accidentale – nu prea coincid cu proiectul nostru identitar-cultural - Eliade să ne judece!

Însă îi folosim cu mare artă pe post de etichetă – ca o umbrelă pe vreme de ploaie pentru a ne demonstra și legitima destul de provincial apartenența la ”marile valori și curente occidentale”.

PS: Recomand cartea - Camelia Crăciun - Scriitori evrei de limbă română: de la rebeli marginali la critici canonici, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2019. Iar Paul Cernat este probabil cel mai bun pe acest subiect. Recomand: Avangarda românească și complexul periferiei. Primul „val” (Cartea Românească, 2007).

Citiți musai Șașa Pană - Născut in '02 apărută recent la editura Anansi.