"Am lucrat doar pentru mine însumi". De vorbă cu NAPOLEON TIRON (video)
Napo, prietenul meu de 91 de ani: a decis să vorbească puțin. Un film în exclusivitate cu marele sculptor - Napoleon Tiron
"Am lucrat doar pentru mine însumi". De vorbă cu NAPOLEON TIRON
Napo, prietenul meu de 91 de ani
La poarta muzeului satului din Timișoara m-a întâmpinat un bătrân mărunt, cu figură de ștrumf tare simpatic. A rupt o floare, mi-a întins-o și mi-a zis: te așteptam, acum îți citesc ultima carte. Știa cam multe despre mine. Eu nu știam nimic despre el.
Dorinel îmi șoptește: e faimosul sculptor Napoleon Tiron. Amicii îi spun Napo.
Iată paradoxul: omul care nu dă interviuri de zeci de ani, care nu primește pe nimeni în atelier, care fuge de camere ca dracul de tămâie — mă citea pe mine. Anonimul eram eu.
Mă îmbrățișează, mă ia de mână și începem să povestim de parcă ne știm de o viață. Într-un fel chiar ne știm: amândoi ne tragem din băltițele Prutului, de pe acolo de unde el se varsă în Dunăre. El — de la Oasele, județul Galați. Eu — de pe celălalt mal. Amândoi din februarie, la o distanță semnificativă de ani, dar foarte aproape în spirit. E din generația părinților mei.
Biografia lui e un roman est-european clasic. Născut în 1935, într-un sat din Covurlui. Exmatriculat din Școala Normală din Galați după un conflict cu profesorul de română — un deceniu de munci mărunte. Termină liceul abia spre 30 de ani. Dă la pictură și pică. Ironia sorții: la română. Intră apoi la sculptură și absolvă în 1970, la clasa lui Boris Caragea. În 1971 intră în Uniunea Artiștilor Plastici — fără pile, cum îi place să spună. Generația lui era poreclită „Gibonii”: toți uriași, în afară de Napo — mic, dar vânjos. Uriașe aveau să fie însă lucrările lui: giganții din bețe și ipsos care au uluit Bucureștiul la sala Dalles, în 1986. A urmat Bienala de la Veneția, iar din 1990 — catedra de sculptură la Universitatea de Arte. Face parte din linia mare a sculpturii noastre postbelice, alături de Apostu, Maitec, Iliescu-Călinești: cei care au preluat de la Brâncuși spiritul, nu litera. La 83 de ani ia Bursa Brâncuși a ICR și străbate Parisul pe jos — 580 de kilometri în trei luni, singurul „bătrân” dintre sutele de artiști tineri ai rezidenței. Anul trecut, la 90, breasla i-a dat premiul de Sculptor Emerit. Lucrărilor nu le pune titluri: fiecare să vadă ce vede el.
Am petrecut alături de Napo mai bine de zece ore în prima zi. Nu a stat o clipă: merge, face, intervine la cei care îi execută o lucrare mare, povestește continuu. E drept că l-am și tras de limbă. Ce te minunează la el: o curiozitate de copil, o poftă de muncă nestinsă și planuri pe câteva sute de ani. Greu faci față ritmului acestui bătrân cu energie de adolescent. Îmi amintește de părinții mei și asta mă face melancolic. Dar energia lui îmi dă aripi.
M-au avertizat din prima clipă: nu mai dă interviuri de zeci de ani, de video să nu audă. Nu am insistat. Nici măcar nu i-am propus — i-am respectat tăcerea. Scopul meu era să povestim, nu să bifez o pradă jurnalistică.
A doua zi a venit Grațian Gâldău să facem câteva înregistrări cu ceilalți sculptori. Și atunci Napo, noul meu prieten de 91 de ani, mi-a zis simplu: hai că pentru tine zic și eu ceva la cameră. M-a luat prin surprindere — nu pregătisem nimic, niciun scenariu, nicio listă de întrebări. Am crezut că vor fi două-trei minute. A durat ceva. Toată lumea mă întreabă cum l-am convins. Nu l-am convins. Cred că tocmai pentru că nu i-am cerut nimic, a simțit că vrea să spună.
La despărțire îmi șoptește conspirativ: știi, mă las de sculptură și mă apuc de pictură. Râd: practic sunteți o tânără speranță a picturii românești — Gorzo și Comănescu să elibereze galeriile. Zâmbește și el.
A ieșit materialul de față — și a ieșit atât de bine pentru că Grațian Gâldău e un magician al regiei și al montajului. Sper să nu fie ultimul: mai avem de lucru cu Napo. Iar tânăra speranță a picturii românești abia își începe cariera.
TABĂRA DE SCULPTURĂ de la Muzeul Satului Bănățean
Invitatul specia: Napoleon Tiron.
Vasile Ernu în discuție cu sculptorul NAPO
Muzeul Satului Bănățean Timișoara, în colaborare cu Centrul de Voluntariat Reșița și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, au organizat prima ediție a Taberei de Sculptură, un proiect cultural care reunește nouă sculptori consacrați.La ediția din acest an au participat artiștii: Napoleon Tiron, Dumitru Șerban, Marian Zidaru, Aurel Vlad, Victoria Zidaru, Vlad Olariu, Miki Velciov, Cătălin Bădărău și Dan Vezentan.
Curatorii proiectului sunt Dan Popescu și Adrian Florin Pop
Producător cultural: Dorinel Hotnogu
Filmul/Podcast/Concept: Vasile Ernu & Grațian Gâldău
Interviu: Vasile Ernu Fotografie: Andrei InfinitFilmare și montaj: Grațian Gâldău Vezi mai puţin
