Canarul de pază al minerului. Imperiul, resursele și oamenii sau de ce Banatul montan e ceva unic în partea aceasta de lume

In Banatul montan ar trebui făcut un soi de muzeu, rezervație muzeală care să aibă că tema: om, natură, resurse, industrie - tot lanțul trofic al coabitării moderne care acum o parte e în ruine dar încă ai tot aici, destul de bine conservat - e nevoie de un circuit. Ar fi ceva unic in partea aceasta de lume. Explic odată mai amplu dar pentru intru propun asta, ce scriam acum un an.

Partea cea mai complicată dar și fascinată a zonei Reșița e că nu te poți ocupa doar de oraș: dacă nu vezi întreaga regiune, rețea, nu înțelegi mare lucru. Reșița e doar inima industrială și urbană, inima producției în cadrul unei ample rețele de orașe, localități cuplate la alte ample rețele legate de natură, resurse, păduri, ape, mine și multiple colonii.

Când Bocșa și-a cam terminat de ars pădurile din împrejurimi pentru producția de cărbune Imperiul a trimis emisarii să cartografieze tot.

Bocşele sunt grămezi din lemn de esenţă tare, mai ales fag (dar şi ulm, frasin, paltin etc), bucăţi de 1 metru aşezate radiar, constituind o formaţiune de circa 4 m înălțime şi 8 m diametru; sunt construite apoi acoperite cu un strat de rumeguş şi pământ de circa 0,4 m grosime, movile în care lemnul arde mocnit şi se transformă în cărbune de lemn sau mangal.

Bocșa a fost industrială înainta Reșiței. Dar imperiul a decis altceva. Cartografierea le-a arătat și deschis noi posibilități. Așa avea să se nască destul de rapid pornind de la niște baze reale Banatul Montan Industrial.

Partea fascinantă a acestui hub complex industrial este legat de felul în care sunt relaționate și folosite resursele naturale - păduri, ape, mine - și cele umane: sate, comunități, orășele, drumuri.

Mecanismele administrative de exploatare a resurselor naturale și cele umane: cum fac asta. De ce au nevoie de colonii și cum se fac ele? De ce nemții de aici toți sunt catolici și nu protestanți? Toate au rațiuni administrativ-inginerești în vederea exploatării eficiente.

Pentru mine cea mai interesantă este partea aceasta: istoria administrativă legată de felul cum gestionează și exploatează Imperul resursele umane și naturale precum și relația dintre ele de unde se naște o întreagă viață socială, economică, culturală, urbană etc.

Nu poți înțeleg Reșița dacă nu vezi și analizezi toate orașele și coloniile din zonă - ele sunt un puzzle, produc un întreg, chiar dacă aparent toate au viață autonomă.

Banatul Montan Industrial este la bază o construcție administrativ - inginerească. De fapt cam toate Imperiile funcționează așa: mai ales în lupta pentru extinderea spre resurse.

Imperiul deține în proprietate aici totul: de la Soare și pământ până la aer și adâncurile minei cu tot cu oameni.

Sunt câtva treceri spectaculoase administrative.

Primul e de tip corporatist numit - StEG

StEG (acronim pentru Staats Eisenbahn Gesellschaft, complet Kaiserliche und königliche privilegierte österreichische Staats Eisenbahn Gesellschaft, în traducere „Societatea privilegiată cezaro-crăiască austriacă de căi ferate de stat”) a fost o societate austriaco-franceză, fondată în 1834 la Viena, care a construit primele căi ferate din Banat şi din România de azi şi a avut în proprietate, până la Primul Război Mondial, o mare parte din Banatul montan.

Toată această imensă infrastructură cu tot cu resurse naturale și umane trece la corporația StEG.

Următoarea trecere spectaculoasă este după Marea Unire când Imperiul se destramă.

După unirea Banatului cu România, s-a pus problema gestionării activelor austro-ungare în cadrul noului stat Român. Guvernul a decis înfiinţarea unei noi societăţi care să încorporeze şi active ale StEG, astfel că succesoarea acesteia avea să fie societatea "Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa" (UDR). Aceasta din urmă a fost înfiinţată legal în data de 8 iunie 1920. Statul român a căzut la înţelegerea cu STEG pentru ca în structura acţionariatul UDR să intre şi marii proprietarii internaţionali ai STEG-ului (trustul englez Vickers & Armstrong Ltd., marea bancă austriacă Boden Kredit Anstallt şi compania elveţiană Continental Trust for Bank & Industrial Values din Basel).

În 1920 UDR a efectuat o emisiune de 100.000 de acţiuni, pentru a permite capitalului românesc să intre în noua structură. Acţiunile au fost subscrise de un consorţiu de bănci format din Banca Marmorosch & Blank, Banca Chrissoveloni, Banca de scont a României, Banca Comercială Română, Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Albina din Sibiu şi Temeswarer Bank und Handel A.G. Prin această complicată structură a acţionariatului, noua societate de interes naţional pentru România a avut pe de-o parte dezavantajul că a rămas puternic ancorată în interesele internaţionale, însă pe de altă parte, avantajul că avea acces facil la surse consistente de finanţare. Semnificativ pentru modul în care a decurs tranziţia este faptul că directorul executiv al STEG din perioada 1903 - 1920, ing. Adalbert Veith, a preluat funcţia de administratorul delegat al Uzinelor Reşiţa, funcţie deţinută până în 1927, când s-a retras.

O nouă structură dar cam de accesai factură preia totul în proprietate.

Regimul de după 1945 nu e mai breaz - face cam același lucru doar că preia și naționalizează tot: adică corporația devine parte a noului stat iar CEO este Partidul. Ultima fază a dezvoltării regiunii e în aceeași logică doar că are un grad de dezvoltare mult mai ridicat și accelerat ceea ce va duce la apariția multor probleme. Asta se poate vedea pe capacitatea de lucru, cantități și număr de oameni implicați.

În anii 60 regiunea capătă o dezvoltare amețitoare - fără precedent mai ales prin universalizarea educației și extinderea rețelelor de specializare și producție.

După 90 intrăm în cu totul altă logică economică, politică, socială - toată această construcție de peste 300 de ani este distrusă aproape total în 30 de ani.

Aici trebuie văzut totul administrativ-ingineresc nu ideologic chiar dacă la bază totul e politic: adică ține de o decizie politică.

Putea fi altfel? o întrebare care va primi un răspuns peste 50-100 de ani. Acum ne lingem rănile și căutăm soluții de reorganizare.

Și povestea: omul și natura - eroii principali ai Reșiței și Banatului industrial.

Există de mii de ani practica domesticiri animalelor - una din temele mele preferate. Există animale de muncă precum calul, animale de consum și producție precum oaia, vaca, găinile, porcul.

Există și animale santinelă - animale de pază dar nu domesticite ci utilizate: Specii santinelă - de pază.

Speciile santinelă sunt organisme, adesea animale, utilizate pentru a detecta riscurile pentru oameni, oferind avertisment anticipat cu privire la un pericol. Termenii se aplică în primul rând în contextul pericolelor pentru mediu, mai degrabă decât în cazul celor din alte surse. Unele animale pot acționa ca santinele deoarece pot fi mai susceptibile sau pot avea o expunere mai mare la un anumit pericol decât oamenii din același mediu. Oamenii au observat de mult că numite animalele dau semne de avertisment pentru pericole iminente. Plantele și alte organisme vii au fost, de asemenea, folosite în aceste scopuri.

Minerii în drumul lor spre adâncurile pământului deseori întâlneau moartea. Era mereu în preajmă. În munca lor în adâncuri mureau des prin asfixiere - prea puțin aer, prea toxic.

Pentru a evita această moarte care uneori venea rapid peste tine, fără să conștientizezi, ei foloseau o pasăre - o pasăre santinelă, o pasăre de pază.

Cel mai mult foloseau pe post de pasăre de pază a căliții aerului - Canarul.

Canarul - pasărea santinelă a minerului - „canarul din mina de cărbune”.

Ideea de a plasa un animal cu sânge cald într-o mină pentru a detecta monoxidul de carbon a fost propusă pentru prima dată de John Scott Haldane în 1895, iar canarii au fost folosiți încă din 1896. Țări precum Marea Britanie, Statele Unite și Canada au folosit canarii ca specie sentinelă. Canarul a fost folosit și la noi - la Anina din ce povestesc cunoscătorii.

În secolul al XX-lea, minerii de cărbune au adus canari în minele de cărbune ca un semnal de avertizare timpurie pentru gaze toxice, în principal monoxid de carbon. Păsările, fiind mai sensibile, se îmbolnăveau înaintea minerilor, avertizându-i și oferindu-le o șansa de a scăpa sau de a-și pune aparate de protecție.

În unele cazuri, canarii au fost ținuți în cuști cu rezervoare de oxigen dedicate, astfel încât păsările să poată supraviețui după ce produceau prin reacție un avertisment.

„Canarul în mina de cărbune” / "Canary in the coal mine" este acum folosit ca un idiom pentru o persoană sau un lucru care avertizează oamenii despre pericol.

Acum parcă altfel sună și melodia lui Phoenix

Sărman canar ți s-a părut

Că zările ți s-au deschis

Dar n-a fost doar decât un vis

Rănit tu ai căzut

Canarul galben ca un gălbenuș

Cu pene moi si ochii duși

Plângea de după sârmele de-argint

„Canarul în mina de cărbune” / "Canary in the coal mine" are două funcții: avertizează asupra pericolelor pentru a salva vieți - și este sacrificat pentru ca unii să poată trăi.

Lanțul trofic continuă - cei de la suprafață de undeva de tare sus nu au nevoie de „Canarul în mina de cărbune” . Cu toate că...