Cum a intervenit Ceaușescu la Khamenei pentru abolirea fatwei lui Khomeini, pronunțate împotriva reputatului scriitor britanic Salman Rushdie - de Mihai Burcea

Material realizat de istoricul Mihai Burcea (îl puteți urmări aici)

Cum a intervenit Ceaușescu la Khamenei pentru abolirea fatwei lui Khomeini, pronunțate împotriva reputatului scriitor britanic Salman Rushdie (bag și eu un titlu de tabloid pentru creșterea „reach-ului”)

La cererea maselor largi populare facebookiste, postez aici imagini și documente inedite privind vizita Hojatoleslamului Seyed Ali Khamenei, președinte al Republicii Islamice Iran, în minunata noastră țară (februarie 1989).

Relațiile diplomatice româno-iraniene au continuat și după victoria Revoluției islamice din 12 februarie 1979. Chiar a doua zi de la instaurarea noului regim (13 februarie 1979), secretarul general al PCR a convocat o scurtă ședință a CPEx al CC al PCR dedicată situației din Iran, în care, la sugestia ministrului Afacerilor Externe (Ștefan Andrei), a propus adoptarea și expedierea unei telegrame prin care, premierul nostru (Manea Mănescu) recunoștea guvernul interimar al lui Mehdi Bazargan și, implicit, noua orânduire socială de la Teheran.

De altfel, RSR a fost printre primele state care au recunoscut regimul islamic.

Mai mult, la data de 23 noiembrie 1979, Ceaușescu, aproba o notă secretă comună a MApN și Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini privind trimiterea la Teheran, de urgență, a unei cantități de 300-400 de AG-7 (celebrele RPG-7) necesare dotării unei unități speciale a Gărzilor Revoluționare, însărcinată cu apărarea lui Khomeini și a orașului Qom. Inscripționările în limba română de pe aruncătoarele antitanc și de pe muniția aferentă urmau a fi modificate, „în limita posibilităților” (vezi foto).

Documentul fusese elaborat după ce Ambasada noastră de la Teheran informase Centrala asupra interesului manifestat de apropiații Ayatollahului pentru procurarea armei amintite.

În cursul anilor 1980, reprezentanți personali ai președintelui RSR și delegații oficiale guvernamentale române au vizitat Iranul pentru a impulsiona schimburile comerciale și acțiunile de cooperare economică.

Același lucru s-a petrecut și cu omologii iranieni, care au trimis în RSR delegații oficiale și reprezentanți personali ai președintelui Republicii Islamice Iran, Seyed Ali Khamenei.

În același timp, RSR a menținut legăturile diplomatice și cu Irakul, cu care Iranul s-a aflat în conflict până în 1988, țara noastră având de recuperat de la irakieni, la momentul 31 decembrie 1988, creanțe în valoare de peste 1.360 milioane de dolari, provenite din exportul de mărfuri, livrări de echipamente și utilaje, precum și din executarea de diverse lucrări de construcții-montaj și asistență tehnică la o serie obiective de cooperare economică (vezi fabricile de ciment Sinjar și Al Qaim, șantierul de îmbunătățiri funciare din zona Hilla-Kilf, lucrări de foraj petrolier ș.a.m.d).

Relațiile bilaterale dintre cele două țări prietene s-au întărit și pe fondul răcirii relațiilor RSR cu SUA (vezi renunțarea RSR la Clauza Națiunii Celei Mai favorizate, februarie 1988) și al doborârii, de către forțele armate americane a unei aeronave de pasageri iraniene care se îndrepta către Dubai (la data de 3 iulie 1988, o navă de război a US Navy – USS Vincennes –, aflată în apele internaționale din strâmtoarea Hormuz, a lansat două rachete către un avion Airbus iranian care transporta 296 de călători, din care 66 copii).

La invitația președintelui RSR, formulată în martie 1984, între 22 și 25 februarie 1989 a avut loc vizita oficială în țara noastră a președintelui Republicii Islamice Iran și secretar general al Partidului RSI, Seyed Ali Khamenei (n. 1939 – d. 2026), unul dintre discipolii preferați ai imamului antimonarhist Khomeini, care în vremea Șahului fusese arestat în repetate rânduri.

Vizita s-a desfășurat potrivit ceremonialului rezervat șefilor de stat care efectuau vizite oficiale în RSR, cu pavoazare realizată în conformitate cu practica stabilită pentru șefii de stat, dineu oficial, comunicat comun și alte salamalekuri protocolare.

Era pentru prima oară când un președinte al Republicii Islamice Iran vizita RSR.

Responsabilul de buna desfășurare a vizitei a fost Vasile Nicolcioiu (fratele juristului Emil Nicolcioiu, ministru al Justiției între anii 1975 – 1977), șeful Protocolului de Partid și de Stat de pe lângă Consiliul de Stat al RSR, instituția care a suportat cheltuielile prilejuite de realizarea vizitei.

După aterizarea pe Aeroportul București-Otopeni, Khamenei și anturajul său proxim au fost cazați la „Palatul Floreasca” (Vila de protocol Lac II, viitoarea reședință prezidențială a lui Klaus Iohannis, care are o suprafață de 2.000 m², fiind dotată cu saună și piscină interioară), restul membrilor delegației/suitei oficiale și neoficiale, grupul de presă și echipajul aeronavei (în total, 87 de persoane), fiind cazați la Hotelurile „Triumf” (aflat în administrarea Secției Gospodrăriei de Partid a CC al PCR) și „Tolstoi”.

Aici, Ceaușescu i-a făcut o scurtă vizită înaltului oaspete iranian, cu care, „într-o atmosferă cordială, prietenească”, s-a întreținut timp de câteva minute.

Seara a fost rezervată unei întâlniri tête-a-tête între cei doi șefi de stat, la Palatul Consiliului de Stat, urmată de revenirea la „Palatul Floreasca”, acolo unde liderului iranian i s-a oferit un dineu intim.

În dimineața celei de-a doua zile a vizitei (23 februarie 1989), după ce a luat micul dejun, Khamenei a plecat să viziteze câteva obiective social-edilitare și cartiere de locuințe din București (Amenajarea complexă a râului Dâmbovița, șantierul Casei Republicii și al bulevardului Victoria Socialismului, precum și stațiile de metrou Piața Universității, Piața Romană, Piața Victoriei și Piața Aviatorilor, aflate pe traseul proaspetei magistrale de metrou – a 2-a), care fuseseră realizate în cadrul ansamblului de măsuri de modernizare a Capitalei, precum și Institutul de Cercetări pentru Mecanizarea Agriculturii și Expoziția permanentă de mașini și utilaje agricole Băneasa.

În această vizită de documentare, președintele Republicii Islamice Iran a fost însoțit de ultimul primar comunist al Capitalei, inginerul Barbu Petrescu, co-responsabil pentru anihilarea baricadei de la Inter, 21 decembrie 1989.

După încheierea scurtului periplu bucureștean, coloana oficială de mașini a președintelui iranian s-a îndreptat către Palatul Consiliului de Stat pentru prima rundă a convorbirilor oficiale, care au continuat în după-masa aceleiași zile.

Seara, tot la Palatul Consiliului de Stat, Nicolae Ceaușescu a oferit un dineu oficial în cinstea înaltului său oaspete, în cadrul căruia s-au rostit și cuvântările/toasturile de rigoare.

În alocuțiunea sa, Ceaușescu și-a exprimat satisfacția pentru încetarea stării de beligeranță dintre Iran și Irak și s-a pronunțat pentru organizarea unei Conferințe internaționale în problemele Orientului Mijlociu la care să participe toate țările „interesate – în primul rând a noului stat palestinian și a Israelului – în vederea găsirii unei soluții politice, în măsură să asigure dezvoltarea independentă, în deplină securitate a tuturor statelor din această zonă.”

Din meniu au lipsit „licorile lui Bachus”, înlocuite cu sucuri și apă minerală, însă bucatele au fost alese pe sprânceană: gustări asortate, cremă de țelină, pui gratinat, ruladă de batal și tort tartă, la desert.

În prima parte a zilei a treia a vizitei (24 februarie), Khamenei a trecut în revistă Întreprinderea de utilaj petrolier „1 Mai”, Combinatul chimic Brazi, Expoziția de tehnică militară, de producție românească, de la Clinceni, și Moscheea musulmană de la Constanța, însă aceste vizite nu au fost publicate în presă, întrucât la Clinceni lui Khamenei i s-au prezentat tunuri, tancuri și avioane.

În cursul vizitei, consilierul pe probleme de apărare al lui Khamenei (generalul Mohammad Salini) a purtat tratative cu generalul-locotenent Victor Atanasie Stănculescu, prim-adjunct al ministrului Apărării Naționale și șef al Direcției Generale de Comerț Exterior a MApN, privind livrarea unor furnituri de muniție și armament, însă, din nefericire, nu pot oferi detalii referitoare la aceste înțelegeri perfectate la sfârșitul vizitei, deoarece acestea se află în Arhiva MApN.

După ce a revenit la reședința prezidențială, Khamenei s-a odihnit puțin, a dejunat și apoi a plecat la Palatul Consiliului de Stat pentru încheierea convorbirilor oficiale, adoptarea Comunicatului comun (în care se menționează și invitația adresată de Khamenei lui Ceaușescu de a efectua o vizită oficială în RS Iran, care, după cum bine știm, s-a concretizat în ultima lună a anului 1989) și semnarea Memorandumului de înțelegere referitor la colaborarea româno-iraniană în domeniile politic, economic, tehnico-științific și cultural.

Redau aici câteva fragmente inedite din stenograma secretă a convorbirilor oficiale în cursul cărora Ceaușescu și-a exprimat dorința ca nivelul schimburilor să ajungă la 1 miliard de dolari și ca partea română să participe la reconstrucția Iranului (grav afectat în urma conflagrației cu Irakul), mai ales în ceea ce privește domeniul extracției țițeiului (rafinării, utilaje petroliere etc.), precum și de a extinde acțiunile de cooperare.

Evident, în cursul discuțiilor s-au abordat, pe larg, probleme

ce vizau situația politică și economică internă și internațională, precum situația celor 607 de studenți iranieni aflați la studii în RSR (20.000 de studenți străini studiau în RSR la acea dată), ocupația israeliană din teritoriile palestiniene, dezastruoasa intervenție sovietică din Afganistan, tensiunile din Orientul Mijlociu, necesitatea realizării unui acord de dezarmare nucleară a marilor puteri, renunțarea la forță în soluționarea problemelor dintre state și rezolvarea acestora numai prin tratative, creșterea vertiginoasă a ratei dobânzilor (ajunsă la 12%) și a datoriei externe a țărilor în curs de dezvoltare ș.a.m.d.

Seyed Ali Khamenei: „Domnule președinte, colaboratorii mei mi-au adus pipa, dar am auzit că dumneavoastră nu vă simțiți bine cu pieptul, așa că nu voi fuma.”

Nicolae Ceaușescu: „Nu, puteți fuma.”

SAK: „Nu vreau să vă deranjez cumva.”

NC: „Puteți fuma.”

SAK: „Numai dacă nu vă deranjează la piept.”

NC: „Eu nu fumez și nu am fumat niciodată – medicii spun că nu este bine să fumezi, dar dumneavoastră sunteți oaspete și puteți fuma.”

SAK: „Vă mulțumesc frumos. Ca să nu refuz ospitalitatea dumneavoastră deosebită, trag câteva fumuri, dar sper că mirosul tutunului să vă fie plăcut. Țin să vă spun că pentru un fumător de pipă mirosul tutunului nu se simte, dar pentru cei din jurul său se simte.”

[...]

NC: „În cadrul realizării unei colaborări largi în diferite domenii, va trebui să-și găsească reglementarea în mod corespunzător sistemul de plăți, deci sistemul financiar, inclusiv, unde apare necesitatea, sistemul de credite și într-un sens și în altul. În relațiile noastre economice internaționale acordăm o mare atenție problemelor realizării acestora în compensație, având în vedere sistemul financiar destul de nedrept și dobânzile excesiv de mari. Practicăm cu toate țările, dar mai cu seamă cu țările în curs de dezvoltare, această cale de colaborare.”

SAK: „Ce fel de compensație?”

NC: „Adică plata în produse.”

SAK: „Deci în clearing, cumpărarea cu plata în produse.”

NC: „Realizăm unele obiective cu plata prin produsele ce se realizează în aceste obiective.”

SAK: „Este sistemul baidak, adică cumpărarea cu plata în produsele acestor unități.”

NC: „Da. Desigur, în calcule se pornește de la prețurile internaționale, numai sistemul de plăți este altul. Se lucrează deci pe baza sistemului internațional de prețuri. În acest spirit, suntem gata să discutăm orice probleme și să stabilim o colaborare reciproc avantajoasă pentru ambele părți.”

În mijlocul discuțiilor, Khamenei intervine la Ceaușescu pentru a permite căsătoriile a patru studenți iranieni, aflați la studii în RSR, și pentru punerea în libertate a unui iranian care fusese condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni.

La rândul lui, Ceaușescu aduce în discuție o chestiune delicată, solicitând intervenția lui Khamenei pentru abolirea sentinței de condamnare la moarte a scriitorului britanic, de origine indiană, Salman Rushdie, autorul celebrului volum „Versetele satanice” (1988).

Hotărârea fusese pronunțată de un tribunal religios cu câteva zile în urmă (14 februarie 1989), cartea lui Rushdie fiind considerată blasfemiatoare la adresa religiei islamice (fatwa a rămas în vigoare și în zilele noastre, chiar dacă Ayatollahul Khomeini a decedat în iunie 1989):

Nicolae Ceaușescu: „Aș ridica și eu o problemă, în spiritul relațiilor și discuțiilor pe care le-am avut. Este o problemă de ordin mai general. M-am gândit mult dacă să v-o ridic sau nu, dar până la urmă am ajuns la concluzia că este mai corect și este bine să vă spun părerea mea în această problemă.

Este vorba de discuțiile care au loc acum legate de scriitorul acela englez [Salman Rushdie-n.m.]. Eu nu vreau să discut dacă este vinovat sau nu este vinovat. Până când nu a ieșit problema aceasta habar nu am avut că a scris o carte și probabil că mulți nu aveau habar de această carte.

Condamnarea sa atrage însă mult atenția și ar trebui găsită o altă ieșire. Câte nu se scriu și câte prostii nu apar în presă? Dacă s-ar ajunge la o renunțare la această sentință ar fi un lucru foarte bun pentru Iran și în general pe plan internațional. În cel mai rău caz ar trebui o delimitare în sensul că aceasta nu privește statul și autoritățile iraniene, ci este o chestiune religioasă.

Eu nu doresc altceva decât să vă rog să reflectați dumneavoastră și acasă imamul, în spiritul înțelegerii și chiar al prevederilor religioase. Dar vă spun aceasta în spirit prietenesc și nu doresc să fie interpretată altfel.”

Seyed Ali Khamenei: „Este evidentă bunăvoința Excelenței Voastre. După cum cunoașteți, aceasta nu este câtuși de puțin o problemă politică. Aparatul politic și de stat nu a făcut nimic în privința aceasta.

Este exclusiv o problemă religioasă, iar calea ei de soluționare, dacă există, fiind o problemă religioasă, este doar în mâna autorităților religioase – în acest caz, a imamului Khomeini. Permiteți-mi totuși, domnule președinte, să vă menționez în legătură cu aceasta un aspect. Scrierea acestei cărți, respectiv cartea în cauză este ceva care atinge aspecte deosebit de sensibile în sufletul musulmanilor. Nu este ca restul prostiilor care se scriu.

Ceea ce vă rog este să aveți în vedere că înainte de exprimarea imamului, în India, în Pakistan și în alte părți au avut loc mari demonstrații care s-au încheiat cu pieirea a numeroși oameni. Deci aceasta era înainte de promulgarea decretului religios al imamului.

După ce s-a dat acest decret religios, în întreaga lume a islamului nu s-a aflat nici un lider religios care să nu confirme decretul. În subcontinentul indian sau indopakistanez, în Bangladesh, în Turcia și țările europene care au musulmani, în toate centrele culturii islamice care lucrează numai în activități de ordin islamic decretul a fost confirmat.

Chiar acum, când veneam la această întâlnire cu dumneavoastră, am primit știrea că cel mai mare conducător religios din Algeria a confirmat și el decretul. Spun toate acestea pentru a arăta că din punct de vedere religios, islamic acest decret are o situație foarte clară.

Altfel, noi nu avem de ce să-l introducem în problemele noastre politice. Activitatea politică trebuie separată de activitatea religioasă. Este o acțiune de ordin religios, iar soluționarea ei este tot un aspect religios.”

NC: „Sigur, în spiritul discuțiilor de aseară – vedeți, problemele acestea pot să aibă repercusiuni foarte mari în relațiile dintre oameni și să ducă la o ascuțire a contradicțiilor. Concepțiile diferite, inclusiv religioase, trebuie să contribuie nu la divergențe, ci la apropierea între oameni. Aceste deosebiri de concepții vor exista mult timp, iar oamenii trebuie să învețe să conviețuiască împreună.”

SAK: „Da, dar divergențele de păreri nu îi îndușmănesc pe oameni. Eu cu dumneavoastră avem divergențe de păreri. Eu sunt un cleric cu dorința de a-mi impune religia. Dumneavoastră sunteți un marxist-leninist. Eu mă rog lui Dumnezeu de câteva ori pe zi, iar dumneavoastră nu acceptați existența lui.

Cu toate acestea, eu nici cât un vârf de ac nu am sentimentul dușmăniei față de dumneavoastră și nu am impresia că mă deranjați. În același timp, am impresia că nici dumneavoastră nu mă dușmăniți. Deci numai divergențele de păreri, deosebirile de concepții nu aduc dușmănie. Altceva aduce dușmănie – de exemplu insulta.

Dacă doi oameni sunt de aceeași credință și au aceleași convingeri însă se insultă reciproc sau unul trage sabia și o ridică asupra celuilalt – aceasta creează dușmănie. Deci agentul producător al dușmăniei nu este ideea, ci acțiunea.

Acum doream să vă întreb, de curiozitate, dacă dumneavoastră sunteți de părere că, în cazul când unul v-ar da o palmă, dumneavoastră i-ați întoarce obrazul celălalt?”

NC: „Isus Christos așa a făcut!”

SAK: „Eu nu sunt de acord cu ideea aceasta.”

NC: „Dar aici nu este vorba de o palmă. Omul acesta a scris o carte.”

SAK: „Este mai rău decât o palmă. Este o palmă pe obrazul a 1 miliard de musulmani. Știți ce a scris?”

NC: „Eu înțeleg o condamnare, să zic, generală, în sensul excomunicării sau al practicilor religioase.”

SAK: „Ceea ce a făcut el este mai mult decât o palmă. Aș vrea să vă citez doar o propoziție...”

NC: „Ar fi foarte important să se găsească o ieșire din această situație, în spiritul umanismului. Nu doresc să spun nimic mai mult.”

SAK: „Vă mulțumesc.”

NC: „Nu suntem amestecați în niciun fel.”

SAK: „Cunosc. Este fără nici o îndoială.”

NC: „Mă gândesc numai la influența pe care acest lucru o va avea în lumea întreagă.”

SAK: „Englezii vor să se răzbune pe noi și acesta nu este un pretext. Dar au greșit. Vor să ne supună la presiuni, însă noi nu ne supunem presiunilor.”

NC: „Sunt de acord să respingeți presiunile. Și noi suntem pentru a le respinge și colaborăm cu dumneavoastră în acest sens.”

SAK: „Să știți că înșiși englezii au tăiat capul a mii și mii de Salman Rushdi.”

NC: „Este adevărat, s-au întâmplat multe, însă trebuie să gândim la o lume mai bună.”

SAK: „Cu voia domnului. Iată, domnule președinte, că, pe măsură ce trece timpul, devenim mai apropiați. Să mergem, deci, să ne întâlnim cu delegațiile.”

În încheierea convorbirilor oficiale, Khamenei l-a invitat pe Ceaușescu în Iran, unde cei doi lideri urmau să perfecteze un acord mai larg, general:

NC: „De asemenea, dacă sunteți de acord, putem prevedea să se înceapă elaborarea unui acord pe termen lung, care să fie semnat la o dată ce se va conveni, poate cu prilejul vizitei mele în Iran. În acel acord am putea prevedea principiile mai largi, de perspectivă, ale colaborării noastre în toate domeniile.”

SAK: „Sunt complet de acord.”

[...]

SAK: „Mai rămâne un aspect – cel pe care l-ați menționat dumneavoastră – și anume ca domnii să lucreze pentru un acord de lungă durată, astfel încât atunci când Excelența Voastră vă deplasați la Teheran acesta să fie gata de semnat.

De asemenea, până la acea dată, pe care nu o cunoaștem, dar o dorim cât mai apropiată, domnii vor mai avea prilejul – la Teheran și București – să se consulte cu colegii lor din cabinetele miniștrilor ca să întocmească ceva cât mai bun și multilateral. Atât în legătură cu problemele economice.

[...]

Doresc ca, în acest cadru, să vă repet invitația pe care v-am adresat-o de a efectua o vizită la Teheran și, de asemenea, să subliniez înțelegerea pe care am convenit-o – de a avea și o perioadă stabilită pentru discuții de ordin general, separat de timpul închinat muncii. Timpul acela dumneavoastră va trebui să-l adăugați la timpul șederii la Teheran pentru ca, sub presiunea că este de lucru, să nu intrăm în acel timp rezervat altor discuții. Vă mulțumesc.”

NC: „Aș dori să vă mulțumesc mult pentru invitația de a vizita Teheranul. Accept cu multă plăcere această invitație.

Într-adevăr, discuțiile pe care le-am avut asupra multor probleme au ajutat la mai buna înțelegere și cunoaștere și au demonstrat că atunci când se pornește de la dorința de a găsi căile colaborării și înțelegerii și de la respectul reciproc nu există problemă care să nu poată să-și găsească soluționarea.

Trăim într-o lume în plină schimbare și transformare și este într-adevăr necesar ca, în afară de problemele practice, care sunt și ele foarte multe și importante, să avem discuții și asupra unor probleme de ordin mai general, care nu pot decât să contribuie la mai buna înțelegere și la întărirea relațiilor de prietenie. De aceea îmi voi găsi sau voi prevedea timpul necesar și pentru aceste discuții.”

SAK: „Vă mulțumesc.”

Pentru o imagine de ansamblu asupra parcursului relațiilor economice româno-iraniene, după înlăturarea Șahului de la putere, consemnez aici câteva date sumare referitoare la evoluția raporturilor bilaterale.

Pentru noi, Iranul reprezenta o importantă piață de desfacere pentru tractoare, remorci, utilaje pentru industria chimică, scule-unelte, motoare, produse metalurgice (cca. 60% din totalul exporturilor noastre, dar și pentru benzina și motorina pe care o rafinam la noi în țară, în urma importului de țiței iranian (aceasta se exporta în cadrul cliringului).

Din Iran noi importam numai țiței și, uneori, stafide.

În ultimii cinci ani, exporturile noastre în Iran cunoscuseră o oarecare descreștere din cauza lipsei mijloacelor de plată, inclusiv în cadrul sistemului de cliring: 1984 (262,1 milioane $), 1985 (167,4 milioane $), 1986 (108,0 milioane $), 1987 (200,1 milioane $), 1988 (340 milioane $) și 1989-programate (420 milioane $).

În ceea ce privește importurile, situația se prezenta astfel: 1984 (263,1 milioane $), 1985 (275,4 milioane $), 1986 (117,9 milioane $), 1987 (163,1 milioane $), 1988 (379,6 milioane $) și 1989-programate (420 milioane $).

Nu voi insista asupra schimburilor comerciale româno-iraniene și nici asupra acțiunilor de cooperare, întrucât am vorbit despre ele în postările anterioare.

Mă voi opri însă doar asupra unor acțiuni majore de cooperare economică aflate în curs de realizare, la momentul februarie 1989, menționând, totodată, și un semieșec (Contractul de execuție, „la cheie”, a barajului Vafreghan, în valoare de 55 milioane $, semnat în 1983, a fost întrerupt în 1987, după ce beneficiarul iranian a restrâns activitatea ICE Romelectro, acordând execuția în continuare a barajului firmei iraniene de stat Sabir Co.; obiectivul fusese proiectat de cercetătorii Institutului de Studii și Proiectări Hidroenergetice din România):

- Livrarea pentru montaj, în perioada 1989 – 1992, a 32.000 seturi CKD tractoare de 65 și 53 CP, în valoare totală de 85,0 milioane $;

- Extinderea capacității fabricii de sodă calcinată Shiraz de la 60 de mii la 80 de mii de tone anual. Contract în valoare totală de 7,2 milioane $;

- Execuția „la cheie” a 1.186 km. de linii electrice. Contract în valoare de 41,8 milioane $.

Revenind la vizita lui Khamenei în RSR.

Pe 25 februarie, după micul dejun, Khamenei a participat la o conferință de presă, desfășurată la Palatul Floreasca, la care au luat parte ziariști români, iranieni și corespondenții de presă străini acreditați la București.

După ce a răspuns la întrebările presei, Khamenei, însoțit de Ceaușescu, a plecat direct la Aeroportul Internațional București-Otopeni, unde, după încheierea ceremoniei plecării oficiale, s-a îmbarcat în avionul prezidențial cu care a decolat către Teheran.

În cele câteva fotografii pe care le postez aici, Khamenei apare sprijinindu-se cu mâna stângă într-un baston de lemn.

Pe 27 iunie 1981, Khamenei fusese victima unui atentat terorist. După ce a susținut un discurs în Adunarea Consultativă, care a avut un impact decisiv asupra demiterii președintelui Republicii (Bani Sandr), Khamenei s-a deplasat într-un cartier mărginaș al Teheranului pentru a se adresa locuitorilor lui.

În timp ce le vorbea, o bombă a explodat în apropierea sa, rănindu-l la piept, față și membrele superioare. Potrivit biografiei oficiale atașate la dosarul vizitei, în urma atentatului, Khamenei a rămas cu un deficit funcțional permanent la mâna dreaptă, iar laringele i-a fost afectat temporar.

Având în vedere orientarea fundamentalistă religioasă a regimului de la Teheran, Elena Ceaușescu a fost ținută în penumbră, neparticipând la niciunul dintre evenimentele oficiale și neoficiale ale vizitei.

Mai spun doar că lista cadourilor oferite părții iraniene a fost una extrem de scurtă, fiind alcătuită din doar două produse: o vază din porțelan „Amfora”, cu ghirlandă (1.450 lei) și un set din bumbac, format din 7 bucăți (258 lei).

De, RSR se afla în plină austeritate bugetară, iar vremurile îmbelșugate din vremea Șahului apuseseră demult (Où sont les neiges d'antan?).

Arhivele Nationale ale Romaniei.