Cum să înțelegem Basarabia? Odiseea basarabeană: Istoria unei fotografii ca istorie a unei regiuni – căutând drumul spre casă

Această fotografie minunată a fost pusă la dispoziție de familia lui Stepan Kozar, iar povestea acestei fotografii i-a fost spusă de Ivan Dmitrievici Kara arhitectului Pavel Iorgaciov. Așa a ajuns la mine – o spun şi eu cum pot.

Această fotografie a fost făcută în 1940 în regiunea Vladimir: în ea apar unsprezece locuitori ai satului Iserlia.

Iserlia este un sat din Basarabia, din Bugeac – o colonie bulgară venită dinspre Turcia care are şi găgăuzi, şi moldoveni, şi ucraineni, rusi, romi sau polonezi.

Ce căutau acești oameni în Vladimir, dincolo de Moscova?

După ce puterea sovietică a cucerit Basarabia (1940) acești meșteri au fost deportați în regiunea Vladimir. După ce au muncit acolo timp de un an și jumătate au primit permisie și au plecat toți împreună spre casă.

În drum spre Kiev au fost prinși de război. Au decis să meargă mai departe pe jos pe un drum lung și dificil.

Când erau aproape de casă au căzut cu toții în captivitatea armatei române: erau suspecți, veneau dinspre Moscova. După un control amănunțit, sunt duși în armata română, unde servesc într-o unitate de construcții ca simplu muncitori subordonați armatei. Un soi de prizonieri de război, dar liberi la muncă.

După ce se termină războiul, după ce armata română trece de partea Armatei roșii, sunt eliberați şi ei pornesc din nou spre casă.

Pe drum sunt iarăși arestați ca „persoane de neîncredere”: au fost alături de armata foștilor dușmani, chiar dacă au devenit aliați.

Așa că sunt trimiși peste Urali pentru muncă corecțională şi silnică.

Unii dintre ei își întemeiază familii acolo. Unii se întorc acasă târziu de tot - după 20 de ani de mers spre casă trecând prin trei regimuri, patru state. Şi ei şi satul lor. O iau din nou de la capăt.

Acest tip de istorie o afli în fiecare a doua sau a treia familie din Basarabia şi mai ales din Bugeac.

Dacă pui actele fiecărei familii pe parcursul a 150 de ani vezi că nu ai 30 de ani care să aibă o statalitate comună, guvernare unică, stabilă. La fiecare 20 de ani se schimbă radical regimul, țară, regiunea, politica, economia, banii - tot. Poți trăi într-o viață în patru state diferite fără să ieși din sat. Pare că singura lor perioadă stabilă în ultimii 150 de ani sunt anii 60-70. Asta spun şi arhivele. Dar mă rog, acum nu se poate aminti de ei.

Iar după independență, după 90, Odiseea basarabeană capătă proporții halucinante - se apucă de hălăduit mai toată populația vitală. Iar satul e în moarte clinică.

La înmormântarea bătrânilor nepoții nu au putut veni - erau în Italia, Spania, Franța, Anglia, Germania, SUA la muncă. Strănepoții oricum sunt deja vorbitori de alte limbi.

În principal ei sunt educați de istorie să știe că dimineață au un regim şi seara alt regim: iar regimul, statul trebuie privit cu multă suspiciune pentru că ei știu că orice drum spre casă poate dura cam 30 de ani – aproape toată viață. Şi oricum ajungi altundeva – undeva la muncă, dar nu acasă.

Acest sentiment e profund, adânc în mintea fiecărui om decent care vine din astfel de regiune mult pătimită: Basarabia

Odiseea e aici viața de zi cu zi: uneori fără să ieși din sat călătorești în 20 de ani câți alții în 200 de ani.

Acești oameni știu bine cu cine și cum să voteze, ce să aleagă, încotro să meargă: nu-mi fac griji la acest capitol. Mai rău e că cei care sunt aleși nu pre știu ce să facă cu acești oameni. Asta ne doare: elita prădătoare. Iar acum realitatea spune: e mult mai greu să te aperi de "ai tăi" decât de dușmani.

Așa că va fi bine: sunt obișnuiți cu greul - se poate și mai rău: noi să fim sănătoși, cum zic ei.

Va fi bine! Doar că Basarabia demografic este în moarte clinică iar hemoragia migratei e la fel de mare.