DEX-ul, limba, ura și războiul: primul indiciu al războiului e limba sau cum o literă poate naște un genocid

Dexonline pune o imagine la cuvântul – cretin care trimite la creștin. Online-ul se înfierbântă – mai ales că trăim epoca  tribalismului politic sau "sectarian war". Poți fi ateu, poți fi liber cugetător dar ai putea să-i zici mamei sau bunicii tale care te-au crescu că e cretină doar că e creștină? E o întrebare banală de bun simț uman. Și nu e despre etimologie - dacă pui poză ”acuzatoare”.

Avem pe față instigare

Criticul de film Radu Toderici notează pe FB: ”Case in point pentru filmul lui Mungiu. Nici nu pot să-mi închipui cât rău pot să facă aroganțe din astea, desigur, izolate, dar foarte vizibile. Și o zic ca om secular, care crede în separarea bisericii de stat și așa mai departe.”

Asta e foarte grav: instigare la ură și discriminare religioasă. Cum e posibil ca această luptă să se mute în zona cea mai tehnică a limbii - dar și cea mai vizibilă: aici văd milioane de oameni.

Ce este DEX-ul? Este Dicționarul explicativ al limbii române – un instrument total neutru. Dicționarul - ”Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină.”

Faptul că războiul se poate muta în cea mai neutră zonă tehnică, instrumentală – e un indiciu că suntem în plină frământare cu un risc imens de violență. Dacă acest instrument care ar trebui să fie neutru devine un instrument de instigare la ură - suntem într-o situație foarte gravă.

Am două povești scurte pe care le repet cacă e cazul:

Limba, ura și războiul - spre un sat românesc cu o biserică, sinagogă și moschee în centru

Undeva într-un sat românesc avem în centru satului o biserică ortodoxa, o sinagogă și o moschee. Azi merg acolo - am fost invitat să vorbesc pentru ceva documentar. Nu am mai fost aici.

Pe trei coline stau cele tei lăcașuri de cult a celor trei religii monoteiste privindu-se în pace. Se mai ține slujbă doar la una.

Acum ceva ani - cu ceva timp înainte de începerea războiului din est - m-am întâlnit cu sociolingvistul meu preferat, specialist pe Est, Maxim Kronhaus. Îi citisem cărțile și mai toate textele.

Urmăream atent analizele lui pentru că el arăta cum se transformă societatea pornind de la transformările limbii. El explica cum schimbarea cuvintelor, frazelor, sintaxei ilustrează schimbările profunde din societatea. Cumva ne spunea cum ”limba ne vorbește pe noi” - limba ne arată cel mai bine transformările imense prin care trecem.

Și atenție: transformările felului de a comunica ne poate povesti și prevesti catastrofele sau crizele prin care trecem sau prin care vom trece.

Atunci el mi-a spus o chestiune care mie mi s-a părut exagerată: speculații intelectuale. Nouă, celor care trăim mult în teorie și în idei, ne place enorm să speculăm. Eu am o obsesie în a inventa teorii speculative pe orice pică frunza. De aceea merg mult în teritoriu și apelez la praxis pentru a mai tempera și a aduce cu picioarele pe pământ ideile. Le confrunt.

Dar Kronhaus mi-a explicat atunci că felul care se discută în mass media, în zonele intelectuale, în grupurile centrale care emit mult discurs care este preluat de pătulirile largi va duce la un conflict inevitabil.

Teza lui: limbajul ne anunță că va fi război - sau un conflict imens în interiorul societății esticei. Atenție: era cam cu 10 ani înainte de război unde nici nu puteam vorbi de un eventual război. Era peste imaginația mea.

Sociolingvistul meu avea însă o demonstrație coerentă, cu analize de text, cu analiza evoluției limbii și discursurilor dominante.

Scopul propagandei este să ne convingă că unii sunt buni și alții răi. Se trece de la formulările neutre despre adversari la formulări încărcate moral și clar poziționate cu cei buni și cei răi. Societatea trebuie împărțită radical în două. Se folosește mereu un lexic evaluativ - nimic neutru. Presa mai ales nu mai devine neutră.

După care se trece la ceva mai complex. Se inventează cuvinte-etichete speciale pentru a fi clar diferențiate grupurile gen: soroșist - putinist. În oglindă pentru a pune clar + puls sau - minus pe adversar.

Dar adversarul nu poate fi doar adversar. De ce? Adversarul trebuie transformat în dușman. Pe baricada ta trebuie să fie Salvatorul iar pe baricada cealaltă trebuie să se afle Dușmanul, cel ce te duce la pierzanie. Deja ne apropiem de discursul ideologic religios care nu mai ține de zona civilă legislativă ci de ceva esențialist: salvare sau pierzanie. E dincolo de discursul raional. E pe încărcătură emoțională și irațională.

Dra asta nu e tot.

După acest truc elementar, mai vine un moment important: se inventează cuvinte speciale, încărcate de ură pentru situații concrete. Ambele părți inventează cuvinte unul mai ofensator decât altul.

Sânt tehnici lingvistice care au un scop pur propagandistic şi care merg mult mai departe. Dacă duşmanul este om tu intri în relații de egalitate, comunici de la egal la egal.

Cum poţi însă să fii de la egal la egal cu un „soroșist” sau cu un „putinist”, ”educat”, ”needucat”, ”civilizat”, ”necivilizat”? Ambele grupuri au liste bine încărcate semantic și pline de ură.

Pentru asta e nevoie să construiești nişte ființe colective, neoameni, care nu au personalitate şi cu care nu se poate comunica şi negocia.

Dacă le dai o definiţie care să-i arate ca fiind ”o specie inferioară” și mai ales ”inumană” ei pot fi excluși, distruși. Până la a da drumul la crimă e un pas: sau mai degrabă un cuvânt, o literă.

Limba te ajută, poate avea şi această funcție: să-l umilești pe celălalt, pe posibilul tău partener de dialog, pentru a-l coborî mult mai jos de nivelul tău. Dacă-l faci neom - e final de drum: stația următoare e violența care cade în crimă.

Mai trebuie ştiut că în orice limbă, avem mai multe cuvinte negative decât pozitive, mai multe cuvinte ofensatoare decât laudative.

La noi ambele tabere îndeplinesc această condiție. Ieri am văzut lucruri care m-au speriat. Pe de o parte aveam gruparea care folosește un limbaj dur - o grupare considerată ”needucată”: ai toată gama de cuvinte încărcate de ură. Le știu bine lista - am luat mult hetereală și de acolo. Le știu bine listele - le-am bifat pe mai toate. Când apar listele: e de rău.

Pe de altă parte m-am uitat atent la ”lumea bună”, gruparea care se crede ”educată și civilizată”. Uh, aici deja se fac lucrurile mai sistematic și mai profesionist. Văd discutându-se serios scoaterea dreptului la vot a celor ”săraci și proști” - deseori sunt alăturate cele două categorii ca fiind una. Asta zic cei ce se cred ”pro-europeni”?

Ne mai amintim de portretul robot al ”votantului rău” - se dau și portrete tip. Atică ”votantul rău” - ”cetățeanul inferior” căruia trebui se i se ia dreptul la vot are deja nu doar fișa descrierii comportamentale - firește fără etică și morală - ci și portretul robot. Îl putem identifica precum în epocile de tristă amintire. Ah această antropometrie dragă ”europeanului civilizat”: ce ar mai măsura și împărți pe categorii. Revenim la Frenologie - când puteai fi pus în ierarhia ”valorilor superioare-inferioare” pe baza măsurării craniului. Sinistru.

Și la gruparea asta am ceva pretenții pentru că ei au și putere, și educație, și discurs, și instrumente.

Mai puțin: responsabilitate.

Stai și te uiți la cele două grupări și zici: ”și noi belgienii ce facem?” - vorba bancului.

Dacă nu ne oprim la timp cu această demență se va termina rău.

Am prieteni în ambele: am oameni dragi în ambele tabere. Discut, povestesc cu ei. Sunt oameni foarte ok.

Pentru mine relația umană, prietenia este mult mai importantă decât poziția ideologică, politică etc. Nu pot șterge 50-30 de relație cu cineva din familie, din prieteni doar pentru că votează altfel. Nu.

Alegerile vin și pleacă - viața noastră continuă: trebuie să trăim împreună. Mai ales că de la o vârstă avem în spate cel puțin 5 valuri ”de salvări”.

Sunt convins că toți vrem să ne fie mai bine și să avem o societate mai bună. Dar cum facem asta? Sigur nu prin ură și nu prin liste și linșaje mediatice.

Argumentați-vă poziția. Spuneți de ce votați ce votați, de ce susțineți ce susțineți. Nu vă diabolizați adversarul. E ca și voi - om cu de toate: bune și rele. E ca și la voi e legal ce face atâta timp cât votează pe cineva în cadrul legal. E direptul lui, e dreptul tău. Dacă explici cu argumente - omul înțelege.

Firește atâta timp cât nu incită la crimă, violență.... care vine din cuvânt, din literă.

A propos: primul mare pogrom, linșaj în masă pe bază de religie/etnie care avea la bază elementul politic s-a bazat pe o literă. Da. Știți povestea?

Şibolet - Istoria crimei, războiului, genocidului care începe de la o literă, de la un sunet

Pare absurd: dar deseori războiul începe de la o literă chiar dacă în spatele literei se scund mule probleme adunate și nerezolvate. Povesteam asta acum 5 ani: obișnuita predică laică de duminică.

Am venit în Basarabia vara aceasta pentru copilul meu. Vreau să se joace cu copiii moldovenilor, ucrainenilor, ruşilor, găgăuzilor, bulgarilor, evreilor de aici. Avem alături şi copiii refugiaţilor.

Saşa nu ştie ruseşte şi ucraineană - doar câteva cuvinte. Mulţi copii aici sunt din familii mixte - unii ştiu, alţii nu ştiu româneşte. Unii vorbesc greu româneşte. Am nepoţi din famii mixte: români, ruşi, ucraineni, nemţi, americani, englezi, irlandezi, francezi - se vorbeşte în şapte limbi. Dar ei cumva se înţeleg. Cum? pentru ei limba, diferenţele nu sunt un impediment în a se juca, a se înţelege chiar şi atunci când au ceva de împărţit.

Copiii au această putere de a dizolva diferenţele. Pentru mine e foarte important ca al meu copil să înţeleagă că diferenţele ne ajută, trebuie respectate, trebuie să ne bucurăm că suntem egali dar diferiţi, să învăţăm unii de la alţii - diferenţa trebuie să fie bucuria de a îvăţa din ceea ce nu ai şi are altul, să fie ceva ce înbogăţeşte nu un motiv de violenţă, de ură care duce de obicei la un război în diversele lui forme.

Dar istoria celor maturi ne arată că toate războaiele pornesc de la o I-otă. O i-otă, o literă, un fonem, un sunet minuscul diferit - aşa începe crima, războiul, ura şi violenţa.

Aşa cum cîntam noi în adolescenţă Kino: război fără niciun motiv

Și de două mii de ani e război, un război fără niciun sens.

Şibolet.

Aţi auzit acest cuvânt? Cine a citit Vechiul Testament ar fi trebuit să fi auzit. E o istorie veche povestită în cartea Judecători.

Dar să o luam mai pe înţelesul omului modern. Povestea.

Faimosul teoretician şi formalist rus Viktor Şiklovski - el povesteşte - mergea în timpul Războiului civil prin Ucraina. Cu el în compartiment era un copil. Mergeau prin câmpiile întinse ale Ucrainei şi priveau pe geam. La un moment dat trenul a început să traverseze un lan de "kukuruz", porumb, popuşoi. Copilul a început brusc să plângă. Şiklovski a întrebat: ce se întîmplă, de ce plângi, care e motivul?

Şi copilul i-a spus istoria satului său. Era dintr-o zonă amestecată: localităţi de ucraineni, ruşi şi ştetl-uri evreieşti. A venit peste ei o bandă înarmată. I-a încolonat pe toţi, mici şi mari, şi i-a pus pe rând să rostească cuvântul - "kukuruz". Cine rostea corect "ku-ku-ruz" era eliberat. Cine rostea cuvîntul "ku-ku-uz", ca mai toţi evreii - cu un R care nu se aude - erau împuşcaţi.

Viaţa ta depindea de rostirea unei litere. Viaţa ta depindea de un sunet. De o I-otă. De atîta avea nevoie ura, violenţa, războiul - era suficientă diferenţa unui sunet ca să justifice moartea unui copil.

Şibolet - asta este istoria din Vechiul Testament: Judecători 12: 4-6.

'Bărbaţii Galaadului au bătut pe Efraim, pentru că efraimiţii ziceau: „Sunteţi nişte fugari ai lui Efraim! Galaadul este în mijlocul lui Efraim, în mijlocul lui Manase!”

Galaadiţii au pus mâna pe vadurile Iordanului dinspre Efraim. Şi când unul din fugarii lui Efraim zicea: „Lasă-mă să trec!”, bărbaţii Galaadului îl întrebau: „Eşti efraimit?” Dacă răspundea: „Nu”, atunci îi ziceau: „Ei bine, zi Şibolet.” Şi el zicea Sibolet, căci nu putea să-l spună bine. Atunci, bărbaţii Galaadului îl apucau şi-l junghiau lângă vadurile Iordanului. Astfel au pierit în vremea aceea patruzeci şi două de mii de bărbaţi din Efraim.'

Şibolet - Sibolet: un mic sunet, o mică diferenţă insesizabilă a dus la un genocid.

Viktor Şiklovski spune că Şibolet este întotdeauna cu noi - noi mereu inventăm aceste diferenţe invizibile, insesizabile pentru a ne justifica ura, violenţa, crima, războiul. Regimurile, puterile, armatele, criminalii - îşi inventează propriul Şibolet pentru a-şi legitima crima şi războiul.

În spatele fiecărei violenţe se ascunde o I-otă, un sunet insesizabil, o diferenţă invizibilă inventată pentru a legitima şi justifica o crimă, un război, un genocid.

Aici e o tabără de copii fericiţi. Copiii - români, ucraineni, ruşi, bulgari, găgăuzi, nemţi şi americani - rămân să se joace pe malul Nistrului. Ei sunt fericiţi - ei încă nu ştiu problemele celor mari. Dar undeva în depărtare se aud tunurile…

Ei încă nu ştiu ce înseamnă Şibolet şi ce semnifică el. Şi sper nici să nu afle decât din cărţi.

Şibolet. Scriu aceste rânduri în timp ce trec Nistrul spre câmpiile Ucrainei de sud spre Bugeac, de unde se trag ai mei.