Factorul basarabean al afacerii ”suflete moarte”. Cazul straniu al orașului Vaslui, care aproape și-a triplat în acte populația în doar câțiva ani. Sau falimentul ”admirației personificate”

Cuprins:

Istoria contextuală

Momentul în care cetățenia a devenit o afacere

Factorul UE – comercializarea inversă a cetățeniei și adresele cu mii de basarabeni

Inegalabilul caz de la Vaslui – sau Suflete moarte de Gogol pe modelul administrativ românesc

Cetățenia ”suflete moarte” ca factor social, politic și economic

 Numărul mare de basarabeni cu acte dă calculele peste cap

 În concluzie: cum rezolvăm ”sufletele moarte” administrativ

 Intro

Orice basarabean – cetățean român cu spațiu locativ în România -  are cel puțin 2-4 basarabeni la el ”luați în spațiu”. Pentru că administrativ altfel nu se poate. Basarabeanul legal poate primi cetățenia, după care are nevoie de Buletin/CI, care obligă nevoia de un spațiu locativ. E legal. Și se caută soluții: ”cine mă ia în spațiu?”

Doar că esticii au o lungă tradiție din a face din administrație o sursă paralelă de venit. Și aici începe să se complice situația. A apărut fenomenul ”suflete moarte” în stil Gogol.

Am scris acum mai bine de 15 ani că e nevoie de o reglementare. Nu a avut loc. Acum statul român a decis să facă ”curățenie” – să reglementeze doar că mii și mii de cetățeni se găsesc în situația de a li se retrage Buletinele/Cartea de Identitate fără a fi încălcat legea. Adică statul a făcut posibil fenomenul și el e cel care violentează aiurea viața a zeci de mii de cetățeni. Fără a căuta o soluție mai practică.

Dar să luam povestea de la capăt. Această cercetare am făcut-o acum mulți ani, sunt foarte familiar cu subiectul. Și da: statul Român a fost complice la schema dată: ”suflete moarte”.

Cetățenia e un drept nu un privilegiu - și trebuie respectată ca atare cu reguli clare și previzibile nu cu o atitudine discriminatorie și imprevizibilă.

 Istoria contextuală

Dacă în anii ’90, cetățenia română nu era deloc interesantă pentru locuitorii noii Republici Moldova, care o duseseră oricum mai bine înainte, intrarea României în Uniunea Europeană a schimbat radical situația. „Rușii noștri” s-au înghesuit să-și ia cetățenia română. Așa au apărut apartamentele în care locuiesc în acte zeci de mii de oameni. Dincolo de situația bizar-amuzantă, primarii din astfel de localități au mari bătăi de cap. Să vă explic.

Fiind prin origine basarabean –  pe actele străbunicilor, bunicilor și părinților mei văd sigla Imperiului Ţarist, a României Mari, URSS, RSSM, RM. Deseori sunt întrebat diverse pe acest subiect – ce-i de făcut? Cu Republica Moldova, cu basarabenii…

Eu am o singură cetățenie: română. Am avut acte sovietice, la destrămarea URSS mi-am luat cetățenia statului român: am redobândit cetățenia pentru că bunicii mei au fost şi cetățeni români. Nu mi-am luat cetățenia noului stat Republica Moldova. A fost decizia mea asumată: nu cred în dublă cetățenie. Nu am nicio relație juridică cu Republica Moldova. Locuiesc aici, plătesc impozite aici, activez aici, scriu aici: ce drept am eu să decid pentru niște oameni într-un stat în care nu locuiesc.

Nu cred în ideea de diasporă în sensul utilizat politic actual: în mare este o instrumentalizare politică. Recomand de obicei ca fiecare să se implice politic acolo unde locuiește şi unde plătește impozit. Factorul basarabean în România are deja o istorie. După 90 au venit basarabenii – „au venit ruşii noştri”. „Au venit rușii” a fost prima frază auzită în căminul din compexul Puşkin din Copou, la Iaşi. Au fost primele valuri de studenți şi elevi – zeci de mii, plus micul trafic supranumit bişniţă, care a dus la apariția „piețelor rusești”: comerțul la negru. În anii 90 acest comerț ajuta la supraviețuirea unor pături sociale lovite crunt de noul capitalism – majoritatea rămași fără loc de muncă. Bişniţa devenea esenţa noului capitalism local.

Basarabenii aveau un rol esenţial pe falia de Est: în anii 80 ei au avut un nivel de trai mai ridicat, nu au trecut prin nebunia ceauşistă şi penuria dementă. Asta a lăsat urme. Plus aveau acces la piaţa estică de bunuri – fie şi mică – dar care prin sisteme de contrabandă ajungea aici. Studenții erau vârf de lance: trăiau din asta. Câte televizoare nu am târât cu toţii prin autocare? Glorioşii ani 90…

Momentul în care cetățenia a devenit o afacere

În anii `90 ideea de cetățenie nu ne interesa – mai ales că România nu era în UE: cetățenia nu aducea niciun gheșeft. Momentul care a schimbat datele problemei a fost când cetățenia a devenit factor comercial important. Pe piața din România apărea un fenomen nou la mijlocul anilor 90: acum plătești ca să-ți iei cetățenia, dar prin 96-98 fenomenul era invers. Primeai bani. De ce? La acordarea cetățeniei, basarabeanul primea un act prin care putea repatria mașini şi bunuri fără taxe. Două mașini şi multe bunuri.  Apare fenomenul: „a vinde cetățenia”, a vinde „repatrierea” – acel act care permitea aducerea de mașini și bunuri. Mafia locală română s-a prins de schemă și s-a organizat rapid. Îi cunosc bine pe acești băieți care se ocupau: am studiat fenomenul comerțului negru şi banditismului organizat – am povestit în Bandiţii. Doar că ei s-au mișcat spre chestii serioase: repatriau camioane, TIR-uri din Germania pentru cetățenii basarabeni deveniți români. Practic pe numele cetățeanului de origine basarabeană proaspăt repatriat din Germania veneau două TIR-uri pline cu marfă și intrau fără taxe. Tu primeai la negru de la 1.000 la 3.000 de mărci germane pentru acea hârtie. Erau sume mari pentru anii aceia – cu 3 hârtii din astea cumpărai un apartament în cele mai mari orașe.

Al doilea fenomen care sporește numărul de cetățenii luate: aderarea României în UE care permite cetățenilor o liberă circulație și accesul la paiața muncii. Cetățenia RO este pentru basarabean – biletul de acces la piața muncii.

Factorul UE – comercializarea inversă a cetățeniei și adresele cu mii de basarabeni

După intrarea în UE lucrurile s-au schimbat – a avea cetățenia română devine un act foarte valoros: basarabenii dau năvală cu toții. Acum procesul e invers: se dau bani ca să devii cetățean – nu puțini și se așteaptă uneori cu anii.

Se dezvoltă o amplă reţea şi diverse scheme prin care să fie accelerată acordarea cetățeniei. Apar grupuri organizate, profesionalizate care se ocupă de aceste scheme de multe ori în cârdășie cu reprezentanți ai instituțiilor statului. Valurile de repatriați ating sute de mii de cetățeni.

Scopul nu e de a se muta aici, ci de a pleca la muncă în UE. E o abordare practică şi economică, dar cu efecte nebănuite.

În câţiva ani oraşele românești, mai ales cele de frontieră, s-au umplut cu basarabeni. Inițial fenomenul nu părea destabilizator sau să aducă o influență locului. Cu timpul însă, numărul imens de noi cetățeni schimbă datele problemei. Pe lângă faptul că sunt oameni care au făcut averi pe seama lor – avem apartamente cu 20.000 de cetățeni basarabeni repatriați şi luaţi în domiciliu legal: faceţi un calcul meschin – 20.000 x 100 euro persoană: 2 milioane. Sumele diferă de la caz la caz – pot fi mai mari sau mai mici (pe alocuri foarte mari).

Vorbim de sute de mii de repatriați și o afacere de milioane de euro de care statul și instituțiile lui nu sunt străini.

Inegalabilul caz de la Vaslui – sau Suflete moarte de Gogol pe modelul administrativ românesc

Câți locuitori are, de fapt, Vaslui. Câţi locuitori sunt? Câți mai sunteți, fraților, întrebi. Plecat-am nouă din Vaslui,/Şi cu sergentul, zece.

Realitatea arată straniu: jumătate vasluieni – jumătate basarabeni.  Vasluiul a fost demografic dur lovit de tranziție: ca peste tot, dar aici a fost la cote maxime. Niciun război, nicio molimă nu a lovit demografic atât de dur oraşul. Tranziția spre nicăieri a ras 30% din populație. Niciodată regiunea nu a pierdut atât de mult într-o perioadă atât de scurtă – a fost ca după o mare catastrofă.

Va trebui într-o zi să răspundem pentru ce s-a întâmplat. Totuşi, 30% populaţie activă dispare aşa, în 10 ani? În perioada 2002 – 2011, Vaslui a pierdut 27,8% din populație. Ceva greu de imaginat – dar ei au trăit din plin acest fenomen. Aşa că eu când aud poveşti în bătaie de joc faţă de regiune o iau personal: oamenii aceștia vin după o catastrofă, au pierdut mult, dar au supraviețuit: sunt nişte eroi – oraşul lor şi zona arată bine mai ales ţinând cont de situaţie. Problemele lor sunt structurale, de altă natură, nu ceea ce vi se vinde în mainstream. Revenim. Cum Vaslui e unul dintre oraşele cele mai apropiate de Vama Albiţa şi capitală de judeţ basarabenii au luat cu asalt Vasluiul: turcii nu au reuşit să ia Vasluiul – l-au luat basarabenii. Numărul de cetăţeni români veniţi din Basarabia este imens. 
Dar astea sunt găinării. În realitate procesul este mai complex.

Cetățenia ”suflete moarte” ca factor social, politic și economic

Câţi sunt? Presa titrează: „Moldovenii aproape că au triplat populaţia Vasluiului în ultimii 10 ani. Garsoniere cu locuitori cât o comună”. Potrivit ultimelor date statistice, municipiul Vaslui numără nu mai puţin de 140.000 de locuitori. O cifră uriaşă, dacă o raportăm la datele oficiale anterioare. La penultimul recensământ, cel din 2011, populaţia municipiului Vaslui număra 55.407 locuitori.

Asta numesc eu „Factorul Basa” – factorul basarabean. Există deja mitologicul bloc 37 de pe Kogălniceanu, în care într-o garsonieră de câţiva metri pătrați sunt luaţi în spațiu 3.500 de basarabeni. 

Ştim câţi sunt? Asta se poate afla – pentru că ei figurează pe hârtie. Ar fi instituţii care ar putea să ne ofere informații privind numărul de „basarabeni în acte”. Ceea ce nu ştim este câţi rămân – pentru că grosul pleacă. De ce e interesant actualul factor basarabean: ei sunt precum în „Suflete moarte” de Gogol.

Morții devin factor politic și economic – prin mecanisme administrative. LA alegeri e Gogol & Caragiale: se face secție de votare formal căci cetățenii sunt doar pe hârtie: toți știu dar ritualul legal e respectat.

Ei sunt şi nu sunt: îi avem pe hârtie dar nu-i avem în realitate. Însă în ciuda acestui fapt ei îndeplinesc – fie şi în lipsă – o funcție, juridică, politică şi economică.  De aceea e bine să fim mai mulţi, nu mai puţini, chiar şi în relaţie cu UE – pentru că banii se împart la numărul de locuitori.  În acest sens, basarabenii prezenți pe hârtie, dar absenți fizic joacă un rol important: în sondaje, la distribuțiile bugetare, în luarea deciziilor pentru că numărul contează.

Nicio primărie nu s-ar da la o parte să aibă vreo 30.000 de basarabeni în plus – „suflete moarte” vii, pe hârtie. Pe basarabeni nu-i ia nici pandemia.

În plină pandemie am fost la Bârlad. Era oraş închis. Vaslui, alături – deschis. Întreb: de ce? Se spală vasluienii mai bine pe mâini decât bârlădenii? Nu – pentru că au basarabeni – mi-au răspuns. Adică: au zeci de mii de basarabeni pe hârtie. Şi asta schimbă datele problemei: toate calculele sunt date peste cap – realitatea de pe hârtie şi cea din teren sunt diferite. 

 Numărul mare de basarabeni cu acte dă calculele peste cap

Acum doi ani, primarul din Vaslui spunea, pe bună dreptate: din punct de vedere legal acest fenomen nu poate fi stopat, deoarece legislaţia din România le permite cetăţenilor moldoveni să obţină acte de identitate româneşti şi nu impune o limită a numărului de persoane care pot fi luate în spaţiu la o anumită adresă.  „Pot spune care sunt dezavantajele. În analiza unor proiecte şi a unor indicatori, apărem cu nişte coeficienţi foarte mici. Apărem cu 42 la sută dintre cetăţeni racordaţi la apă şi canal, iar acum şase ani, când a început proiectul de dezvoltare, coeficientul era de 67 la sută. Am vrut să ajungem la un procent mai mare, dar acum, dacă ne raportăm la populaţie, am ajuns la 40. N-am făcut niciun salt. Cine priveşte aceşti indicatori spune că Vasluiul nu a evoluat deloc”, a precizat edilul.  Primarul Pavăl a explicat că o altă problemă este legată de indicatorii privind numărul de salariaţi şi impozitul pe venit. „În Vaslui, sunt aproximativ 17.000 de salariaţi. Dacă raportăm acest număr la populaţia de 70.000 de locuitori (cifra despre care primarul estimează că ar fi cea reală – n.r.), este un procent, raportat la 117.000 rezultă alt impozit pe venit, ceea ce nu este corect, care nu reflectă realitatea de aici, ci se regăseşte doar pe hârtie”, a mai menţionat primarul de Vaslui. (sursa).

 În concluzie: cum rezolvăm ”sufletele moarte” administrativ

Spuneam încă de acum mulți ani. Cum tratăm povestea asta? E o realitate – statul trebuie să-şi gândească nişte strategii. Administraţia locală e mai iute – ea şi-a reglat situaţia şi chiar ştie că e o pâine de mâncat sau ce probleme ridică situația dată. Basarabenii sunt mulţumiţi pentru că îşi fac repede actele. Toată lumea e mulţumită: oamenii vor să-şi rezolve repede problemele. Şi asta se întâmplă: vasluienii cu basarabenii mei convieţuiesc bine. Mai în glumă, mai în serios: Vaslui are şansa să devină al doilea oraş basarabean ca număr de locuitori în care trăiesc basarabeni – fie şi pe hârtie.

Ce face acum statul român are partea bună că reglementează: poți să înscrii maxim 10 persoane în spațiul locativ. Așa mi-au spus la poliția locală. Doar că lumea nu a fost anunțată și mulți s-au trezit cu Buletinele/CI anulate fără a fi anunțați sau a lis e da un termen prin care să-și rezolve actele.

Aici apare statul român cu instituțiile lui cu reguli aleatorii și deloc raționale. Instituțiile românești nicicum nu reușesc să depășească ”stadiul de personificare”.

Ca în 90 când ajungeam la vama românească: cine-i azi la vamă și în ce toane este? Vama – prima instituție a statului român cu care ne intersectam era văzută nu ca o instituție ci ca un SRL-Moșie a unor vameși, oameni concreți cu apucăturile lor. Era despre negociere - nu despre reguli. Și cam așa a rămas indiferent cine e la guvernare. Statul român ca o instituție SRL – Moșie a unor boieri parveniți arțăgoși.

Dar noi trăim în Est și Gogol mai are un volum: cu o afacere pe invers - ”ne descurcăm”. Dar asta altădată.