"Parcuri ca în Chișinău nu vei găsi în toată Europa"

În cadrul proiectului marca Noi.md "Orașul Alb – 590" dedicat aniversării orașului Chișinău de la prima atestare documentară din 17 iulie 1436, vă prezentăm un interviu realizat cu scriitorul, eseistul, comentatorul politic, Vasile Ernu, stabilit la București, România, dar care se trage de pe meleagurile noastre.

Vasile Ernu a răspuns cu drag invitației la o discuție despre capitala noastră, mai ales că evoluția urbană a orașului Chișinău, perioadele lui de transformări sociale, economice și politice este una dintre tematicile, de care este fascinat și interesat de mai multă vreme.

-Bună ziua, mulțumesc mult pentru receptivitate! La un podcast de acum trei ani, spuneați că vă trageți de prin părțile Bugeacului, că ați copilărit la Odesa, dar că vă considerați și chișinăuian. V-ați petrecut adolescența aici, la noi, cutreierînd străzile pe la Ciocana. Ați schimba ceva în această paradigmă?

Bună ziua, mulțumesc pentru invitația la acest interviu. Nu, nu aș schimba. Într-adevăr, în perioada copilăriei și pînă spre adolescență am trăit în sud și sînt cumva parte a Bugeacului, dar adolescența propriu-zisă mi-am petrecut-o la Chișinău. Aici, spre maturitate, în anii '80, am prins și «perestroika». Am trait și dizolvarea Uniunii Sovietice, lupte, proteste, în care am fost implicat foarte mult. Despre toate povestesc în cartea mea «Sălbaticii copii dingo», care este dedicată Chișinăului.

Vorbind despre adolescență, cred că această o perioadă este foarte importantă în viața unui om. Pentru că este despre prietenie, despre dragoste, despre formare, lecturi, muzici și toate aceste lucruri pentru mine s-au întîmplat anume în Chișinău. Îl consider în continuare orașul meu de suflet, chiar dacă (rîde) am vreo patru astfel de orașe, dar el are o poveste aparte și rămîne pentru mine poate printre cele mai importante orașe din viața mea. Am locuit în 7 orașe totuși…

-Cînd ați fost ultima dată la Chișinău?

Vin la Chișinău în fiecare an. În primul rind, să-mi văd surorile, care mai locuiesc acolo, nepoții, rudele și prietenii. Îmi place să vin oricînd, dar, mai ales, de Paște. Reușesc să vin de, cel puțin, două ori și ori o fac pentru munca mea de cercetare sau să-mi văd doar prietenii și familia.

Mă interesează transformările orașului

-Cum găsiți orașul de fiecare dată, vă mai uimește ceva?

Eu îl urmăresc cu mare atenție. În general, sînt foarte interesat de evoluțiile urbane ale orașelor, în care am locuit. Îmi sînt familiare orașe, precum Odesa, Chișinău, Cahul, orășel mic, pe care îl cunosc binișor, pentru că acolo am copilărit. Îmi sînt familiare și orașe din România, precum Iași, Cluj, București, Timișoara. În toate am locuit și le urmăresc evoluția.

Dar Chișinăul îl urmăresc în mod special, pentru că este un oraș dintr-o cu totul altă categorie decît cele românești, care au o altă istorie, o altă problematică urbană. Așa că îi urmăresc evoluția și scriu mult despre el. Chiar va exista o carte dedicată Chișinăului într-o următoare perioadă. Mă interesează transformările orașului, mai ales, în ultimii 20 de ani.

Eu cunosc Chișinăul anilor '80, care este cu totul alt tip de oraș. S-a schimbat mult urban, ca și compoziție socială, ca relație de putere lingvistică, culturală – eu urmăresc toate aceste fenomene, sînt foarte pasionat de asta. Pentru mine Chișinăul actual este foarte diferit de acel oraș din anii '80, dar, evident, există o corelație. Pentru că un oraș nu se schimbă atît de mult cît credem noi. Și asta pentru că există un fel de croi, de formatare urbanistică, care nu permite o schimbare atît de mare.

Însă, în ciuda acestui fapt, Chișinăul ultimilor 20 de ani s-a schimbat destul de mult prin felul cum se construiește. Chișinăul de azi e diferit față de cel din anii '60, anii '70 sau anii '80. Trebuie să spunem că este atacat spațiul public, dispar curți din centru, apar multe blocuri înalte, care schimbă mult compoziția și stilul de a fi al orașului. Dar acest lucru se întîmplă peste tot în lume, nu sîntem unici.

Însă ca om legat strîns de acest oraș, mai sufăr, cînd văd că mai apare un bloc cu 20 de etaje în centrul orașului și te întrebi ce caută acolo.

Orașul se schimbă ca o viață de om: și cu bune, și cu rele

-Aveți în Chișinău un loc aparte, de care vă leagă anumite amintiri?

Da. Adolescența noastră s-a petrecut în zona centrală a orașului, eu eram legat foarte mult de copiii de la Școala nr. 1, acum se cheamă liceul «Gheorghe Asachi». Am fost o perioadă și la Ciocana, după care am trecut la Botanica, la școala care se cheamă acum «Iulia Hașdeu». În zona centrală, aveam două cafenele, unde mergeam des, care acum nu mai există, «Fulgușor» și «Moldova», eu le numeam cafenele rezistenței (rîde). Ultima era în spatele Sălii cu Orgă, iar «Fulgușor» era lîngă Teatrul "Luceafărul".

Acolo, veneau actori de la teatru, artiști că era aproape Filarmonica, veneau și jurnaliști că era alături Casa Presei. Dacă stăteai în acele cafenel vreo două ore, vedeai toată floarea intelectuală a Moldovei de la acea vreme.

Mai eram legat și de Lacul Comsomolist, cum îi ziceam, Valea Morilor acum, și pe Aleea Scriitorilor petreceam foarte mult timp. Vizavi de universitate, era o curte, unde locuiau prietenii mei. Acolo ne vedeam foarte des, aveam noi locurile noastre, unde ne simțeam foarte bine. Eram legat mult și de Biblioteca Centrală și de Cenaclul Mateevici. Așa cum vă spuneam, povestesc mult în cartea «Sălbaticii copii dingo» despre toată această geografie culturală, pentru că mă interesează cum funcționa orașul în acea perioadă.

Acum, acele locuri ori nu există, ori s-au transformat foarte mult. Parcurile s-au schimbat enorm ca formă de consum, localurile. Însuși orașul, ca dinamică, s-a schimbat mult. Dar, pînă la urmă, asta ține și de felul, în care s-a schimbat societatea noastră și cu bune, și cu rele că așa este în viață.

-Spuneați mai devreme că lucrați la o carte despre Chișinău, ați putea să ne spuneți cam care ar fi cheia, în care veți aborda orașul?

E cam complicat. În «Sălbaticii copii dingo», am scris mult despre Chișinăul anilor '80. Încerc să explic cum arăta orașul atunci și, mai ales, explic cum funcționa el în diverse categorii sociale. De exemplu, eu, care am locuit și la Ciocana, și la Poșta Veche, și în Centru, încerc să explic cum funcționau aceste categorii sociale diferite, limbile ca formă de relație – toate foarte importante pentru a înțelege cum funcționa, în general, orașul.

Ei bine, pe mine m-ar interesa să repovestesc orașul puțin altfel, adică să-i văd evoluția lui urbană și socială pe o perioadă mai lungă de timp. De exemplu, la început de secol XX, el era dominat de comunitatea evreiască, care făcea regulile la nivel de cultură urbană.

Dacă e să vorbim despre Chișinăul actual, el este dominat de un anumit tip de cultură, mai degrabă, cu tentă rurală. Orașul de după anii '90 se ruralizează, or, acesta este un fenomen foarte interesant. Pe mine mă interesează să studiez, să explic, să povestesc orașul prin schimbările lui atît urbane și, mai ales, prin acelea ce țin de grupurile sociale, etnice, culturale, în diferite perioade.

Nu este simplu, multe lucruri le intuiesc, am anumite date, pe care mă bazez, dar sînt multe lucruri, care trebuie povestite prin istorii de viață. Îmi place să nu teoretizez, dar să ascund cercetarea academică în povești. Oamenii vor să asculte aceste povești despre oraș și atunci trebuie să găsești aceste istorii, care să devină ca un fel de parabolă a schimbărilor.

Pentru mine nu este o obligație, dar o chestiune morală (rîde) pentru un loc și un oraș, în care am locuit, am trăit și pe care îl iubesc.

Chișinăul are niște calități excelente

-Tot în acel interviu de acum 3 ani, spuneați că, în opinia Dumneavoastră, un om trebuie să fie expus de mic la diferențe foarte mari: de mediu, etnice, religioase, de identități, pentru că așa învață foarte multe. Văzînd altfel de locuri în alte țări, în prezent cum îl poziționați pe Chișinăul nostru în aceste experiențe?

Am văzut și am trăit în multe orașe și cred că noi subestimăm orașul sau avem o părere despre Chișinău puțin eronată. Nu ne dăm seama că, trăim într-un oraș, care are niște valențe și niște calități excelente! Evident, are și multe probleme, trebuie să fim conștienți de asta. Dar, de exemplu, nu realizăm că în prezent Chișinăul în geografia de sud-est a Europei (Ucraina, România, Bulgaria etc.) stă foarte bine din punct de vedere urban.

Dacă ar fi să-l comparăm cu ceea ce avem în jur, el concurează numai cu Odesa, Kiev și București. Chișinăul ar bate în România aproape toate orașele din punct de vedere nu neapărat al calității, dar al unui tip de urbanism mare. Adică este un oraș mare, cu tradiție puternică, este un oraș cu multe calități, evident, și cu multe probleme.

Tipul de urbanism, evoluția lui, faptul că el a fost parte a Imperiului, dar și a părții românești și a Uniunii Sovietice, are o experiență colosală din punct de vedere urban, dar și a felului cum s-a dezvoltat. Urbanitatea lui este de o natură foarte modernă, mult mai modernă decît a multor orașe importante din România. Noi nu înțelegem acest lucru sau înțelegem foarte greu.

Multe orașe din România s-au urbanizat printr-o tradiție de tîrg, cu elemente de rural puternic. Nu este neapărat rău, doar că e diferit. Chișinăul are experiența administrativă complexă, are un soi de croi urban făcut de oameni, care s-au priceput. Șciusev [n.r. – Alexei Șciusev, arhitect, istoric și teoretician născut la Chișinău în 1873] a lăsat niște urme profunde în felul cum s-a dezvoltat orașul: unul foarte verde, cu spații largi, cu multe parcuri, atractiv și valoros din punct de vedere al unei experiențe urbane.

Așa că eu mereu spun că nu trebuie să avem complexe cînd vorbim de Chișinău. Orașul este foarte bine plasat din punct de vedere al poziționării urbane. Da, nu-l poți compara cu orașele mari ca Istanbul, Moscova, Berlin sau Londra, Paris – acestea sînt mult mai mari, mai vechi și cu istorii mult mai complexe. Dar cu orice oraș de rangul doi al mărimii, Chișinăul stă bine și nu ar trebuie să existe niciun complex. Noi mai avem probleme de percepție legate de clădirile vechi. Cînd mergem în Europa și vedem această istorie a clădirilor vechi, sîntem tare entuziasmați. Da, nu avem un patrimoniu vechi medieval foarte puternic, dar avem o modernitate foarte interesantă a orașului.

Recent, am fost la un concert la Chișinău, așa de nostalgie, a venit «Kino» [n.r. – formație sovietică legendară de muzică rock/post-punk, fondată în 1981, avîndu-l ca vocalist pe Viktor Țoi] să cînte. Și am văzut că au venit mulți tineri veniți din Europa: bulgari, români, polonezi, care nu au nicio treabă cu limba rusă. Dar acum «Kino» e la modă în rîndul tinerilor, inclusiv occidentali. Am observat că aceștia erau tare interesați și de construcțiile realismului sovietic socialist, gen «Romașka» [n.r. – «Romanița» bloc de locuit construită la finele anilor '80 în sectorul Botanica din Chișinău, considerat atunci bijuterie arhitecturală, acum aflată într-o stare avansată de degradare], acea clădire rotundă, sau vor să vadă Circul.

Am scris recent un text, în care am analizat 20 de clădiri-simboluri ale Chișinăului din anii '60, '70, '80 din perioada sovietică. Există un interes față de acest tip de urbanism, care este parte a istoriei noastre. Există și construcții interesante din perioada interbelică și din secolul al XIX-lea. Fac parte din zestrea orașului, care trebuie folosită și îngrijită și integrată în istoria orașului.

Spuneam despre Chișinăul evreiesc, care este foarte puțin valorificat. Comunitatea evreiască a jucat un rol fundamental în secolul al XIX-lea – prima parte a sec. al XX-lea în configurarea orașului. Dacă ștergem toate aceste realități, ne sărăcim pe noi înșine, nu păstrăm un anumit tip de istorie și cursivitate a orașului și ne sărăcim de niște relații cu anumite comunități interesate de aceste lucruri.

Încercarea de a face un Chișinău, în care să domine doar un anumit tip de cultură nu este interesant pentru nimeni și va fi un oraș-fake. Orașul are multe straturi, multă moștenire cu diverse istorii sociale, administrative, etnice, religioase, așa că, repet, aceste lucruri trebuie păstrate. Eu sînt adeptul acestui tip de abordare și cred că această multitudine este o parte din farmecul orașului.

Un oraș nu e pentru mașini sau investitori, orașul este pentru oameni

-Spuneați în Italia, cînd prezentați cartea «Născut în URSS» că nu trebuie să fugim de trecut, trebuie să ni-l asumăm, cum ați proiecta, cu mintea și sufletul, orașul nostru pentru următorii paote 10-20 de ani?

Este o temă foarte interesantă. Orașul se dezvoltă, cu sau fără voia noastră. Singurul mare risc al dezvoltării moderne este legat de investițiile imobiliare, care nu au niciun fel de reguli. Acolo unde sînt bani, scopul lor este să cucerească spații, de obicei, publice, în zone de maxim interes cu profitabilitate maximă. Adică acolo nimeni nu e interesat de bunăstarea orașului, doar profitabilitatea pentru investitori. Nu spun că tot e rău în sine, doar că acest tip de risc, dacă nu este îmblînzit, dacă nu sînt reguli, devine catastrofă. De ce? Pentru că ce vrea, în primul rînd un investitor, cînd vine – zonele din centru? Să construiască în spații cît mai mici cît mai mult pentru a vinde. Aceasta este tendința.

Dar tocmai de asta există plan urbanistic, primării, specialiști. Eu am o teză: Chișinăul n-a fost distrus niciodată mai mult decît atunci cînd a fost construit. Adică, construcțiile agresive excesive ale investitorilor, fără norme și fără a respecta niște reguli elementare, duc la o distrugere mai mare a Chișinăului decît atunci cînd a fost bombardat. Atunci cînd se dărîmă o clădire, o poți face la loc, însă atunci cînd trîntești două blocuri în centrul Chișinăului, în parc, asta e pentru totdeauna, pentru că se schimbă organismul orașului.

Astfel, primul lucru, pe care trebuie să-l stabilească un oraș sînt niște reguli de bază de construcție pentru a-l proteja. Un oraș nu-i pentru mașini, pentru investitori, orașul este pentru oameni, care trebuie să se simtă confortabil: să aibă parc, transport bun, spațialitate, siguranță pentru copii, locuri de joacă. Pe de altă parte, este acest tip de memoria, la care eu țin. Cînd construiești sau îți faci planul pentru oraș, este felul în care păstrezi relația cu trecutul, pe care nu-l ștergi pur și simplu. Trebuie să ținem cont de comunitățile mici, de istoriile locale și să păstrăm toate aceste memorii.

Multe parcuri îmi plac cum s-au renovat, altele - nu. Cu cît orașul se dezvoltă mai tare, apar două tendințe: pe de parte, de disconfort, pe de alta, dimpotrivă, nevoia de confort. Și confortul în oraș nu mai înseamnă mașină personală, ci transport public. Cu mașina personală mergem în afara orașului, în oraș – cu transport public.

În toate orașele mari și dezvoltate, transportul public e baza mișcării în oraș. Mai mult, eu mereu spun că parcuri ca în Chișinău nu veți găsi în toată Europa. Noi, practic, avem un oraș în parc, nu un parc în oraș. Aceste lucruri sînt niște valori incredibile. Chișinăul este un oraș verde, un oraș alb, un oraș aruncat într-o grădină. Trebuie să ținem cont de istoria urbanistică a orașului, cum l-au gîndit oameni în sec. XIX-XX, arhitecți foarte buni, de fapt. Am avut urbaniști excelenți. Școala de arhitectură din Chișinău a fost una foarte bună. Da, e influență rusească, sovietică și care e problema? Nu e niciuna. Aceasta, la rîndul ei, a fost influențată de francezi, nemți italieni și alții.

Nouă ne plac orașele largi, nu ne plac orașele înghesuite. Eu, de exemplu, nu pot trăi într-un oraș înghesuit medieval. Cînd ajung în orașele europene de tip medieval, pot să merg, să le văd, dar nu pot trăi în ele. Mi se par claustrofobe și parcă lipsite de viață, mie îmi trebuie spațiu.

Eu văd viitorul orașului, ținînd cont de trecutul lui. Ne dorim un oraș cu multă verdeață, fără beton prin parcuri, care se încinge vara și pe care aluneci iarna. Acum, toată lumea vrea mai mult spațiu, mai multă verdeață. Noi chestia aceasta o avem deja și nu trebuie s-o distrugem. Eu deseori spun că noi în anumite domenii sîntem mult mai evoluați decît orașe din Europa, tocmai pentru că, în anumite momente, am avut niște condiții sociale, administrative și politice, care ne-au permis să facem anumite lucruri. De exemplu, verdeața dintre blocuri, așa ceva este un lux în Occident, dar noi îl avem gratuit. Cînd te uiți la Ciocana, de exemplu, între un bloc și altul este o grădină întreagă, este un parc. Și vin investitorii și spun că ar mai putea face acolo un cartier. Dar nouă ne trebuie asta? Cînd mergi în Europa într-un oraș medieval, acolo este bloc în bloc, pe străduțele lor dacă încap doi oameni. Dar ele vin dintr-o altă tradiție, altă istorie.

Așa că trebuie să fim oleacă mai înțelepți și să apreciem corect moștenirea, pe care o avem, cu bune și cu rele. De exemplu, la urbanism sovieticii au stat binișor, dar nu prea la calitatea blocurilor. Avem un oraș, care mai are multe să ofere, dar sînt și riscuri.

-În contextul aniversării de 590 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului, simplu, ce le-ați ura locuitorilor orașului?

Orașul este ca o casă, este casa noastră, locul pe care trebuie să-l iubim. Dacă ne enervează ceva, să luăm atitudine. Ceea ce le doresc chișinăuienilor este să-și iubească orașul, să-l respecte. Noi trebuie să înțelegem că locuim mai mult în spațiu public decît în apartamentele noastre. Așa că este foarte important cum arată spațiul public, unde petreci enorm de mult timp. Dacă orașul arată frumos, îngrijit, curat, ne place să petrecem timpul în parcuri și-n alte locuri.

Sper să văd și transportul public tot mai dezvoltat. Apropo, orașul este destul de curat. Așa că să ne iubim orașul, să-l respectăm și să facem presiuni pentru a-l face mai bun!

-Mulțumesc mult pentru discuție!

Interviu realizat de Alina Drăgălin