Politica de la București văzută din Dorohoi: dați-ne puțină demnitate sau nu-l vom uita pe Ceaușescu. Sau cum se vede Odiseea la ţară

Eram prin Dorohoi acum un an - un oraș tare drag mie - şi mi-am amintit ceva vorbind cu câțiva oameni din piață despre situația de la București pe care nu prea o urmăresc. E tare interesant cum interpretează oamenii situația actuală.

Dar pe ocolite.

Când a apărut Oglinda lui Andrei Tarkovski acesta a vrut să arate filmul în cerc închis pentru inteligenţia mai sofisticată de capitală cu care să-l discute.

După film discuția a început şi s-a întins mult în noapte. Lumea cultă întorcea pe toată părțile tema: care este subiectul, sensul filmului?

Până a apărut uborşciţa – femeia deserviciu, personaj iconic în instituțiile vechiului regim, de obicei femeie – cu halatul ei albastru, cu mătura, teul şi găleata. Voia să măture şi să spele sala ca să plece acasă. Era la datorie, la muncă.

Ea i-a rugat frumos să părăsească sala căci e târziu şi pierde ultimul tramvai. Şi a zis o frază care a intrigat specialiștii şi criticii de meserie: „oricum ce e atâta discuție, căci filmul e destul de clar...”.

- Ce este aşa de clar? a întrebat intrigat un fin cunoscător al cinemaului.

A venit răspunsul într-o singură frază precum o sinteză: „Nu este nimic complicat în acest film. Este vorba despre un bărbat care le-a făcut mult rău celor dragi și acum, bolnav de moarte fiind, se simte foarte vinovat față de ei.” S-a lăsat liniște.

Povestea a rămas celebră şi dacă nu ar fi amintit-o Tarkovski în ceva interviu aş fi crezut că e un mit urban. Regizorul confirmă şi zice că a fost cea mai exactă şi succintă explicare a filmului său Oglinda.

Mergând prin târgurile şi satele din zona Botoșani tot întreb pe oameni cum simt situația de la București. Nu ştiu ei prea multă teorie cu fiscalitatea dar asta nu-i face să nu priceapă rostul schimbărilor. Sunt pățiți şi au un acut simț al realității. De obicei au formule foarte exacte şi clare cu un nivel bun al diagnosticării.

Există o dezamăgire profundă şi o temere de un soi de amintire urâtă din epoca Băsescu-Boc şi acum o văd ca o revenire: varianta 2.0. Un deja vu tare puternic la cei mai învârstă. Chiar o furie.

Genul: am ales cum e mai bine şi a ieșit cum e mai prost. Tăiem de jos ca să-i ținem pe cei de sus. Mă rog, ei zic mai dur căci văd de unde se taie şi de unde nu se atinge nimeni.... O fi oamenii mai săraci pe aici dar prosti nu prea am văzut. Au interpretări foarte exacte şi țintite chiar dacă metaforele lor sperie uneori căci apelează la multe frici. Poate povestesc despre fricile lor "reformatoare": e sociologie pură în cheie metaforică.

Bun: vocea de la București. V-am dat libertate şi democrație la ce mai aveți nevoie şi de burse, sporuri, ajutor la mame şi copii etc? Important să nu fugă din ţară bancherii şi cei cu jocurile de noroc: poporul poate pleca, no problem! Şi vor pleca iar în valuri.

A propos: care e șansa unui copil de cioban sau agricultor din satele Moldovei să ajungă la școală la Iași şi cât îl costă? Mai rău ca în interbelic dar zic zilele astea.

Dacă vrei să mai ai libertate şi democrație trebuie să mai dai burse elevilor şi studenților. Adică să extinzi șansele şi accesul la resurse minime şi diverse ascensoare sociale. Dacă vrei să mai rămână cineva în ţară nu lovești în mame şi copii, în familiile tinere etc.

Şi mai ales să nu umilești păturile care duc greul acestei ţări. Pentru mulți sunt lovituri economice dure dacă mai vedem şi prețurile.

Altfel nu merge - se duc pe extremă. Sau pleacă afară dar tot pe extremă ajung. Tocmai am ieșit din alegeri şi ce am învățat? Luam iarăși de jos şi pompăm în sus? Nu văd bine toamna asta. Dacă ajungem. Ultimele sondaje spun tot.

Când au intrat americanii în orașul german în ruine unde era o penurie teribilă un găsit un graffitti care spunea: Americani, dați-ne ceva de mâncare sau nu-l vom uita pe Htler!

Așa strigă o bună parte a populației de 35 de ani: dați-ne puțină demnitate socială şi economică pe lângă libertate sau nu-l vom uita pe Ceaușescu! Înțelegeți logica, firește.

De fapt e o istorie veche de 3000 de ani cu Legea, robia, mana şi Faraon.

Zic şi eu ce văd. Sau poate nu umblu pe unde trebuie? Dar e multă nemulțumire, furie şi îngrijorare.

A propos de cultură.

Odiseei lui Christopher Nolan la țară

Stăteam anul trecut pe vremea aceasta în fața acestui cinematograf - Prutul - din Ștefănești, Botoșani. Aici cândva un important centru comercial, cultural cu tradiție - aici vin evrei din toată lumea în pelerinaj la „der Molech“. Am povestit despre el.

Stau cu o prietenă bună din zonă şi ea îmi zice: uite, pe o rază de zeci şi zeci de kilometri nu poți găsi nu doar un cinematograf ci o librărie sau biblioteca.

Adică sunt zone imense golite de o minimă infrastructură educațională şi culturală. Ba chiar invers: sunt anumite focare cu acces, orașele mari şi acele prin centru, în rest totul e de izbeliște. Exact precum acest cinematograf.

Botoșani a rămas cu 2-3 cinematografe din peste 120 cred în 89 aruncate în toate colțurile județului. Şi nu fac apologia nimănui: arăt dezastrul actual.

Adică un tânăr are pe aici acces la tipul de infrastructură culturală: biserica şi crâșma satului, muzica populară de sărbători sau ceva vip local (toate regiunile au vipuri locale) şi multă confuzie anarhică informaţională.

Cărţile sunt deja ultra arhaice: biblioteca şi librăria nu există în conștiința publicului tânăr post 2010 - sunt artefacte antice cărora nu le ştiu rostul. Ba chiar urâte că le amintesc de școală.

Mereu verific playlistul zonei: asta face parte din munca mea. Mereu am surpriza să nu ştiu 70% din această muzică: şi mă ţin la zi cu tot ce mișcă. Căutați chioșcul, taraba cu muzică din bazarul regional - o minune.

O să spuneți: lasă gargara. Au internet, telefoane - au acces la tot ce vor nu ca noi....

Nu vă pot contrazice dar ca om dependent de noile media şi tehnologii - mă consider un om destul de bine pregătit în anumite domenii şi care are un grad ridicat de inteligență critică şi selectivă - am probleme cu aceste instrumente. Mă inundă cu ceva ce efectiv mă doboară. Eu fiind din era pre digitală - crescut cu note muzicale, instrumente şi cărţi tipărite excesiv de riguros ierarhizate. Şi nu fac faţă.

Cei mici fac faţă? Glumim... Le face mintea praf mai ales că nu le pregătește mai nimeni structura şi instrumentele necesare.

Poftim playlist-ul dominant - Top 10 Spotify pe anul trecut cred. E ceva de genul

Babasha – Cât vrei tu

Dani Mocanu – Vino să te f

Tzanca Uraganu, Mr. Juve – Damelo

Denis Ramniceanu, Ministerul Manelelor – Bipolară

Gya, Babasha – Baklava

Tzanca Uraganu, Costel Biju – Meneaito

Iuly Neamțu, Manele Mentolate – Mercedes

rares, Tzanca Uraganu – Regele

Johnny Romano – E Mult, E Greu!

DZWS. VANILLA, Dj Nattan – PRIETENA TA

Nu vorbesc de calitate, complexitate ci de un mecanism care produce un tipaj bine predeterminat. Dacă ne uităm şi la consumul de tip tiktok care domină: nu te sperii - te îngrozești.

Algoritmii fac noile ierarhii şi sunt algoritmi puşi pe vânzare: sunt un soi de droguri informaționale la liber. Acest tip de drog domină cu efectele specifice acestui tip de consum.

Sunt pe teren, zona industrială Reşiţa şi nu am acces la date - dar pot fi uşor găsite.

Şi toate astea vin pe un fond de educație nu precară ci la limita analfabetismului: jumătate din producția sistemului nostru de educație e analfabet-funcțională şi încă o bună parte puțin alfabetizată. Mai ales că educația acum e strict dependentă de bani - grosul fiind mult prea precar să-şi permită luxul cunoașterii, educaţiei.

Grosul populației nu are bani de Elecric Castle şi de Untold sau mai nou pentru Nibiru - Beach, Please! unde trebuie să arunci 1000 euro de copil. Şi nici de educație. Iar media dominantă e din bula cu copii la Nibiru. Adică aia 5%.

Nu e greu de ghicit ce va ieşi din toată povestea asta. Putem să ne mințim, să zicem că totul e ok. Dar nu e: ba chiar e tare sumbru viitorul.

Problema imensă e legată de baza structurală a sistemului de educație - recunosc că pentru mine cultura rămâne secundară dar are nevoie de o bază infrastructurală şi ea.

Plus baza socială a economiei la îndemână care-i gonește şi transformă în forță de muncă necalificată şi prost plătită, Adică o sărăcie pentru eternitate - pentru că forța de muncă necalificată nu poate aduce prosperitate ci e o formă de subzistență.

Societatea noastră e precum acest Cinematograf. I-am pus şi afișul ca să fie mai glamour.

O să ziceți că sunt prăpăstios: nu - arăt doar partea vizibilă. Situația e mult mai gravă. Şi încă nu au venit roadele a ceea ce am semănat în anii 2000. Pregătiți-vă!