Spre minele de uraniu şi Colonia de la poalele Golgotei. Ciudanovița - un loc de neratat

Stalker - spre minele de uraniu și Colonia de la poalele Golgotei

Acum doi ani scriam acest text cu aceste imagini în jurnalul meu de teren făcut câteva luni în județul Caraș-Severin

Ieri am fost în fugă la niște amici la Ocna de Fier - un sat minier conservat bine. Am fost surprins să văd cât de bine arată o gospodărie de miner de acum 100. Amicii au renovat-o păstrând totul intact. Am mâncat în bucătăria aia de mineri deja la sobă caldă căci sub munte era rece după ploaie.

Seara venit în Reșița și am mers la Time, cafeneaua de lângă bloc. Aici am dat de niște meseni care m-au invitat imediat la masa lor. Unul mă cunoștea cred.

Povestim: le spun despre Orașul nou despre care am scris in Libertatea. Ei zic: trebuie să mergi la Colonia din Ciudanoviţa de la minele de uraniu.

Uite că la uraniu nu am ajuns - mergem.

Azi m-a recuperat cu mașina Mihai - mersi - și am plecat. E la jumătate de oră de Reșița. Aici toate împrejurimile te lasă cu gura căscată.

Cum treci de comuna Ciudanoviţa drumul de asfalt se termină și intri pe drum de pietriș. La intrarea în colonie e caldarâm.

Pentru mine - nu știam nimic despre loc - șocul e să mă simt ca acasă: anii 50 Stalin stile sare în ochi.

Aflu că aici in anii 50 sovieticii deschid pin celebrele Sovromuri o mină de uraniu.

Primele mine de uraniu din România au fost deschise la începutul anilor ´50, în munţii Apuseni, în ţinutul Maramureşului şi în Banatul Montan.

”În primul deceniu de existență, zăcămintele şi uzinele din jurul lor s-au aflat sub controlul strict al sovieticilor, prin Societatea româno-sovietică „Sovrom Kvartit“ (Sovromura), iar minereul extras era sigilat şi trimis, sub pază armată, în Uniunea Sovietică, neexistând în aceste zone alte facilități de procesare şi rafinare a metalului.”

După retragere sovieticilor minele continuă să funcționeze.

Astfel au apărut, în inima munţilor, aşezări minereşti ca Ştei şi Băiţa Plai – în Apuseni, sau Ciudanoviţa – în Banatul Montan, care în doar câţiva ani s-au transformat în oraşe cu mii de oameni, marea majoritate lucrători în exploatările de uraniu.

Citesc: autorităţile comuniste au ţinut secrete activităţile din exploatările de uraniu, iar relatările despre viaţa localnicilor din „orăşelele uraniului” au lipsit din presa regimului comunist.

Azi rezolvăm mai simplu prin ignoranță.

Minerii aduși aici din zona Moldovei, a Câmpiei Române şi chiar şi din Uniunea Sovietică locuiau în blocurile cu două şi trei etaje şi în nenumăratele barăci de la poalele Dealului Golgota, unde se afla exploatarea minieră de uraniu.

Astfel s-a format colonia minerilor de uraniu de la poalele Golgotei în care s-au construit blocuri moderne pentru vremurile acelea. Mai erau spitalul, cinematograful, cantine, magazine, primăria, şcoala modernă cu multe săli de clasă în care se țineau cursuri atât dimineaţa, cât şi după-amiază, post de poliție, club, bibliotecă, adică tot ce era nevoie pentru ca muncitorii de aici să aibă un trai care să-i facă să uite de locurile de unde au plecat.

Nu departe trece faimosul tren Anina - Oravița (săptămâna viitoare filmez tot traseul). Mulți locuitori din sat lucrau la minele Anina.

Am ajuns și eu aici azi: prin ceață, pe ploaia de toamnă intru in colonia aproape pustie cu împrejurimi spectaculos de frumoase.

Eram ca doi rătăciți în Zona lui Stalker/Călăuza lui Andrei Tarkovski.

Recunosc că am o slăbiciune pentru orașele în ruină. Am mers până la gurile minelor prin ploaie și ceață. Câte un câine ne mai lătra și câte o vacă mai dădea din coadă păscând nu departe de un depozit pe care era semnul Radioactiv - Pericol de moarte, demult ruginit.

Natura a luat deja în stăpânire ceea ce oamenii au abandonat. Doar mici urme a cea ce a fost cândva.

Deseori natura pare mai înțeleaptă decât oamenii - această specie de ciuperci care uneori mai și gândesc: nu sunt doar stomac.

Am vrut să merg din nou căci data trecută nu am vizitat satul. In drum îmi amintesc:

Eram prin Ciudanovița acum doi ani ca să merg la mina de uraniu. Întâlnesc un miner care a prins funcționarea ei. Zic: vă dădeau ceva haine de protecție? Da, ne dădeau cizme de cauciuc. Şi ceva efecte? Da, am observat că în timp seara trăgeau la mine toţi licuricii. Îmi imaginam seara cum minerii de la mina de uraniu din Ciudanovița, sus pe creasta munților stau şi beau o țuică - poreclită de mine "noviciok", adică țuica minerului de uraniu - şi pe ei se așază licuricii: ca în Avatar.

Câteva date tehnice culese.

Ciudanovița e o comună din Banatul Montan, formată din satele Ciudanovița (reședința) și Jitin, la circa 23 km de Oravița și 30 km de Reșița; a fost legată de rețeaua feroviară din 1863. Destinul ei modern e definit de uraniu: exploatarea începe în anii '50, prin societatea sovieto-română Sovromquarțit, înființată la 31 decembrie 1951; sovieticii au luat uraniul românesc ca plată până în anii '60, când România a trecut la producție proprie. Aici a funcționat cea mai mare exploatare de minereuri radioactive din Banat și a doua din țară, cu 10.000–15.000 de oameni în perioada de vârf — colonia era un "orășel" cu spitale, cinematograf, magazine, poreclit "Texas". Închiderea a început în 1992 și a continuat până în 1997.

Demografic, prăbușirea e brutală: la recensământul din 2021 comuna avea 444 de locuitori, în scădere de la 657 în 2011 (–32,4%) — cea mai severă scădere relativă din tot județul și una dintre cele mai mari din România.

Acum totul arată foarte bine în sat: incredibil de bine îngrijit. Drumurile renovate, casele arată bine. În centru vedem loc de joacă, amenajată scene evenimente.

Primarul Constantin Nebunu se oferă să ne arate comuna şi împrejurimile: e un fost bucătar profesionist, cu experiență mare şi tratează totul cu mult entuziasm şi stil business. Ne arată cele câteva pensiuni din centrul satului făcute de mare clasă: chiar am rămas surprins plăcut.

Între timp s-au reparat drumurile şi drumul ce duce sus spre colonie şi dincolo de ea: e un drum nou cu o priveliște amețitoare.

Ne oprim să ne arate școala nou renovată: e o școală tip "sovietică" largă, spațioasă. Acum renovată şi adusă la zi păstrând elementele ei tradiționale. Recunosc că nu mă așteptam să fie atât de bine renovată: păstrând şi elemente de mobilier vechi în stare bună dar şi adusă la zi tehnologic. Tare bine arată.

Mai rămâne întrebarea care bântuie zona: cu ce copii umplem această școală? Are 300 de locuri.

Primarul e însă optimist: acum face un proiect de reabilitare a întregii colonii. Colonia e bine conservată, cu aceste blocuri stilul "stalin ampir": cu apartamente largi şi naltă, cu geamuri luminoase. El speră să facă un nou Texas aici unde să atragă o populație ceva mai prosperă. Locul este de vis - dacă ar dispărea şi teama de uraniu care văd că persistă în zona. Dar odată depășită frica cred că zona e atractivă.

La doi pași e stația de tren - acea faimoasă linie spre Anina: care oferă o experiență unică.

Ne urcăm sus pe deal la Ciudanovița unde se deschide o panoramă amețitoare: un "sat" de iurte plasate aici pentru turiștii speciali care vin şi stau în corturile acestea cu toate condițiile. Primarul e pus pe turism. Probabil singura soluție actuală.

Privesc de sus acest peisaj fascinat şi meditez. Primarul este foarte optimist, îmi descrie proiectele pe care le face şi vrea să le facă. Sună bine. Dar eu cunosc binișor deja zona şi sunt două probleme greu de rezolvat: demografia e la limita cea mai de jos în ţară şi locurile de muncă. Aici a fost o zonă unde mereu era deficit de forțe de muncă bine plătite - acum e invers. Aş vrea să fie cum zice primarul. El spune că Ciudanovița renaște. Sper să fie aşa.

PS: Mulțumesc artistului Dani Brici că a fost ghid auto şi fotograf, mulţumesc primarului de la Ciudanovița - Constantin Nebunu - că s-a oferit să ne arate satul, colonia, școala şi împrejurimile.