„Azilele groazei” - câteva gânduri de la un elvețian cu experiență în domeniu

Andreas Lüscher este un elvețian care cunoaște bine România. Ne vorbește despre experiența elvețiană şi cea românească: cum vede el lucrurile. El a scris acest text. (găsiți aici)

Referitor la tot scandalul media din ultimele zile legat de așa-zisul „azil al groazei” de la Dumbrava: nu am fost acolo și nu îl cunosc personal pe omul Viorel Pașca. Totuși, cunosc persoane care îl știu și am urmărit cu atenție imaginile publicate pe pagina dânsului, și mărturiile voluntarilor care au lucrat acolo.

Prin aceste gânduri, încerc doar să aduc un alt aspect. Vreau să ofer o perspectivă din experiența mea personală din Elveția.

Am lucrat timp de aproximativ doi ani în Elveția, la Zürich, în cadrul fundației create de legendarul preot reformat Ernst Sieber (1927–2018) – un om care și-a dedicat viața celor mai de jos.

În Zurich, distanța dintre faimoasa Bahnhofstrasse – considerată cea mai bogată stradă din lume – și zona în care se aduna majoritatea dependenților de droguri e de doar 2 kilometri. Două lumi paralele la o aruncătură de băț.

Am lucrat ca allrounder la Fachspital Sune-Egge (Spitalul de Medicină Socială și Dependențe), fondat de Pfarrer Sieber in 1989 ca răspuns la criza uriașă a drogurilor și a virusului HIV. Sune-Egge era atunci singurul loc din toată Elveția care oferea spitalizare celor care cădeau complet prin plasa sistemului de asigurări medicale. Acolo veneau oameni pentru o simplă toaletare de plagă, dar tot acolo veneau și persoane care alegeau Sune-Egge ca ultimul lor adăpost înainte de moarte.

Să vă spun adevărul: în acei ani, spitalul Sune-Egge – amenajat într-o fostă casă de locuit de pe Konradstrasse 62 – sigur NU respecta toate normele și standardele. Liftul era atât de mic încât abia încăpea un scaun cu rotile. Când cineva deceda, trupul era coborât pe casa scării, printre oameni. Modificările s-au făcut greu, pas cu pas. (Am atașat imagini care am găsit pe net, daca va interesează, pot căuta și imagini pe care le-am făcut eu personal)

Printre multe alte proiecte, organizația avea și „Pfuusbus” – un camion transformat într-un adăpost de noapte, unde cei fără casă primeau o supă caldă și un pat în nopțile de îngheț. Imaginile de acolo arată clar: nu standardele rigide contau, ci gestul, inima și demnitatea umană.

Unde se adună cei mai de jos oameni ai societății, se întâmplă multe, vrute și nevrute. Sunt agresiuni, e mizerie, e durere.

Dacă autoritățile elvețiene ar fi căutat nod în papură, ar fi găsit și atunci o mie de motive să închidă Sune-Egge. Dar știți care e diferența? Din câte știu instituția nu a fost niciodată persecutată de stat. Elveția, o țară extrem de strictă (unde nu ai voie să faci un grătar la marginea pădurii dacă nu este indicator explicit că e voie), a înțeles că viața și salvarea unui om sunt mai importante decât o ștampilă pe o foaie.

Sunt de acord că este nevoie de reglementări, dar cine uită că în astfel de adăposturi este vorba despre oameni, face o greșeală imensă. Oamenii care nu au nimic pe lume gândesc diferit – ei ar împărți și puținul lor cu un câine de pe stradă. Un ajutor imens pentru ei nu sunt structurile și instituțiile sterile unde totul lucește, dar e gheață, ci un suflet cald care îi întreabă sincer: „Ce mai faci?”.

Doar așa astfel de inițiative au succes. Dacă asta a fost înțeles într-o țară foarte strictă, sper că se înțelege și în România. Multe ar fi de spus aici... Sper ca birocrații care nu au petrecut măcar o jumătate de zi lângă cei care nu au nimic să se ocupe de altceva decât să se gândească la legi care ”fac astfel de centre mai sigure”.

Să fie clar: cu toții am înțeles că acest episod recent din mass-media a fost unul pur politic. S-a făcut politică mizerabilă pe spatele acestui centru social. Faptul că dl. Pașca a fost felicitat și recunoscut în trecut de către autoritățile din Bihor îl consider un lucru foarte bun, dar asta nu înseamnă că sunt de acord cu sărăcirea și lupta strategică împotriva celor mici și a clasei de mijloc din această țară, pe care am văzut-o cu toții prin deciziile și acțiunile guvernului în ultimul an. Zi de zi văd că efectele acestor decizii guvernamentale nu au fost bune și, din acest motiv, am susținut și susțin formarea unui alt guvern, cu alte persoane.

Iar după acest ultim episod, în care statul intervine cu mascații acolo unde el însuși a eșuat, nimeni nu ar trebui să se mai mire dacă la următoarele alegeri oamenii vor alege în masă persoane sau partide care, în ADEVĂRATUL SENS AL CUVÂNTULUI, SUNT E X T R E M I S T E ….

Dumnezeu să aibă milă de această țara …

Textul meu pe subiect: ”Bunul samaritean” al unei țări abandonate: ce ne spune cazul Pașca sau unde ajung bătrânii abandonați?