Germania: secătuită de putere sau cauzele economice ale turnurii politice actuale

Presa anunță azi: Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut o victorie istorică fără precedent de la Al Doilea Război Mondial în alegerile regionale din landul estic Saxonia-Anhalt, provocând o criză politică majoră în Germania. Conform rezultatelor oficiale preliminare, AfD a obținut 43,8% din voturi, mai mult decât dublu față de scrutinul precedent, în timp ce partidul conservator al cancelarului federal Friedrich Merz (CDU) a suferit o prăbușire masivă, scăzând la doar 17,2%.

Mai jos despre cauzele economice ale acestei mutații electorale.

După Michael Roberts, „Germany: drained of power” (The Next Recession, februarie 2025). Traducere, adaptare și actualizare la zi: septembrie 2026.

În februarie 2025, Germania a organizat alegeri anticipate, după ce coaliția de guvernare formată din social-democrați (SPD), Verzi și liber-democrați (FDP) s-a prăbușit sub greutatea propriilor conflicte și a crizei economice. Rezultatul a fost o înfrîngere grea pentru fosta putere: alianța conservatoare CDU/CSU a cîștigat cu 28,5%, AfD a ieșit pe locul doi cu 20,8% — cel mai bun rezultat din istoria sa —, SPD-ul lui Olaf Scholz a pierdut 10 puncte procentuale, prăbușindu-se la 16,4%, Verzii au obținut 11,6%, Die Linke a urcat la 8,8%, iar FDP — partidul care declanșase alegerile anticipate — și BSW, formațiunea Sahrei Wagenknecht, nu au atins pragul de 5% și au rămas în afara parlamentului.

Cîteva lucruri merită reținute din aceste cifre. Scorul CDU/CSU e mult sub obișnuitul 35–40% pe care alianța îl obținea istoric la alegeri. Asta pentru că partidul anti-imigrație, anti-UE și rasist Alternativa pentru Germania (AfD) și-a dublat sprijinul electoral față de scrutinul precedent. Iar pe stînga, peisajul s-a rearanjat: tradiționalul Die Linke, susținut mai ales în fosta Germanie de Est, a supraviețuit și chiar a crescut, în timp ce disidența BSW — care obținuse scoruri consistente la alegerile de land — s-a stins și a ratat intrarea în Bundestag.

Liderul CDU, Friedrich Merz, a devenit cancelar — dar nu fără peripeții. CDU și-a menținut politica Brandmauer — „zidul de protecție” — de a nu intra în alianță cu AfD, așa că Merz a format o „mare coaliție” cu social-democrații. La votul de învestitură din 6 mai 2025, însă, a picat primul tur de scrutin din Bundestag — o premieră în întreaga istorie postbelică a Republicii Federale — și a fost confirmat abia în aceeași zi, la al doilea vot. Un început simbolic pentru un guvern născut mai degrabă din frică decît din entuziasm.

Căci noul guvern a preluat o economie care se scufundă. Economia s-a contractat în 2023 și din nou în 2024, iar în 2025 a evitat doar în extremis — cu o creștere de 0,2% — al treilea an consecutiv de recesiune. Statistic e un plus; practic e tot stagnare: în trimestrul al doilea din 2025, PIB-ul s-a contractat cu 0,3%, iar în aprilie 2026 guvernul de la Berlin și-a înjumătățit prognoza de creștere pentru anul curent, de la 1% la 0,5%, și a coborît-o pe cea pentru 2027 de la 1,3% la 0,9%, majorînd în același timp proiecțiile de inflație. Mai mult, Institutul de Cercetare Handelsblatt avertizează că economia germană ar putea intra din nou în recesiune tehnică în a doua jumătate a lui 2026, din cauza creșterii prețurilor la energie, a perturbării lanțurilor de aprovizionare și a slăbirii comerțului exterior. Totul se adună în cea mai lungă perioadă de stagnare economică de la căderea lui Hitler, în 1945.

Marea uzină manufacturieră a Europei s-a oprit în loc de la pandemie încoace. PIB-ul real german a stagnat, în esență, ultimii cinci-șase ani. Investițiile reale ale firmelor sînt sever deprimate, mai mult decît în ansamblul zonei euro. Consumul real al gospodăriilor a fost făcut praf și, deși puțina creștere din 2025 a venit tocmai din consum și din cheltuieli guvernamentale, inflația în urcare îl încetinește din nou.

Guvernele germane succesive au urmat servil politicile alianței occidentale NATO și au pus capăt dependenței de energia ieftină din Rusia — Berlinul a acceptat pînă și aruncarea în aer a vitalului gazoduct Nordstream. Drept rezultat, costurile energiei au explodat pentru gospodăriile germane.

Dar mai importante pentru capitalul german sînt costurile în creștere ale energiei pentru producători. Puterea s-a scurs din economie. Combustibilul fosil ieftin importat din Rusia a dispărut, ca parte a sancțiunilor și a rupturii cu Rusia din cauza războiului din Ucraina, și a fost înlocuit cu LNG scump din America, așa că prețul electricității a explodat. Camera Germană de Industrie și Comerț (DIHK) avertiza încă de atunci: „Prețurile mari la energie afectează și activitatea de investiții a companiilor și, prin aceasta, capacitatea lor de a inova. Peste o treime din companiile industriale spun că, din cauza prețurilor mari la energie, pot investi în prezent mai puțin în procesele operaționale de bază.” Iar Achim Dercks (DIHK) formula limpede consecința: „Dacă firmele nu mai investesc nici ele în procesele lor de bază, asta echivalează cu o dezmembrare treptată.” Exact asta s-a întîmplat: producția și capacitatea manufacturieră s-au prăbușit, iar industria continuă să fie lovită nu doar de problemele structurale, ci și de majorarea taxelor vamale americane — producția, cifra de afaceri și exporturile de mărfuri au scăzut în ultima perioadă.

[GRAFIC: producția sectoarelor energo-intensive, indexată]

Relansarea profitabilității capitalului german de la începuturile euro — construită pe relocarea capacităților industriale în estul UE și pe salariile mici ale unei bune părți din forța de muncă — s-a încheiat. Profitabilitatea a început să scadă odată cu Marea Recesiune și de-a lungul Lungii Depresiuni a anilor 2010; cea mai mare cădere a venit în pandemie, iar rata profitului e acum la un minim istoric. Mai rău, masa profiturilor a început și ea să scadă, pe măsură ce costurile de producție în creștere — energie, transport, componente — mușcă din venituri. Formarea brută reală de capital, indicatorul-proxy pentru investiții, se contractă.

[GRAFIC: rata profitului capitalului german / masa profiturilor și formarea brută de capital]

Falimentele corporative au explodat: o dublare în trei ani, atingînd la sfîrșitul lui 2024 cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu — iar valul nu s-a oprit acolo. Salariile reale rămîn sub nivelurile de dinainte de pandemie. Un sfert dintre germani au venituri insuficiente pentru a-și acoperi traiul, potrivit Institutului Economic German în „Raportul asupra distribuției 2024”. Nu-i de mirare că cheltuielile de consum au căzut în prăpastie.

Iar predicția care în februarie 2025 suna alarmist — că numărul șomerilor va atinge 3 milioane, pentru prima dată într-un deceniu, pe măsură ce companiile fie dau faliment, fie renunță să mai aștepte o redresare care refuză să vină — s-a împlinit la literă. După valul de închideri de fabrici din industriile energo-intensive precum chimia, în 2022, sectorul-cheie auto a cedat în 2024, Volkswagen și alții anunțînd mii de concedieri. Iar în august 2025 numărul șomerilor a depășit pragul de 3 milioane — 3,03 milioane de persoane, o premieră în ultimii zece ani; ultima dată cînd Germania avusese peste trei milioane de șomeri fusese în februarie 2015. Media anuală pe 2025 — 2,98 milioane, în creștere cu 161.000 — a fost cea mai ridicată din 2013, iar în ultimii patru ani numărul șomerilor a crescut cu circa o jumătate de milion. Numai industria a eliminat în 2025 peste 124.000 de locuri de muncă — aproape dublu față de anul precedent —, din care 50.000 în sectorul auto; în medie, dispar 392 de locuri de muncă industriale pe zi, pierdere mascată statistic de posturile create în sectorul public, sănătate și educație. „Deceniul de aur din 2009 pînă în 2019, marcat de o puternică creare de locuri de muncă, s-a încheiat”, constată sec Institutul Economic German.

Prăbușirea economiei a scos la iveală problema de fond a unei „piețe duale” a muncii: un întreg strat de angajați temporari, cu timp parțial, plătiți de firmele germane cu salarii foarte mici. Circa un sfert din forța de muncă germană primește un salariu „de venit mic” — sub două treimi din mediană —, o proporție mai mare decît în aproape toate țările europene comparate, cu excepția Lituaniei. Această muncă ieftină, concentrată în estul Germaniei, se află în concurență directă cu numărul mare de refugiați sosiți în ultimii ani. Așa că mulți alegători din est cred că problemele lor se datorează imigrației — de aici tracțiunea AfD. Dar deși imigrația iese pe primul loc între temele considerate cele mai importante, situația economică, energia și inflația adunau împreună, la momentul alegerilor, 58%.

Soluțiile lui Friedrich Merz la această criză au fost, în campanie, obișnuitele politici neoliberale: reduceri ale cheltuielilor guvernamentale — adică tăieri de beneficii sociale — și eliminarea „birocrației” pentru mediul de afaceri. Sub coaliția condusă de SPD avuseseră deja loc tăieri sociale masive pentru a plăti achizițiile militare sporite, „Proiectul Ucraina” și costurile crescînde ale energiei. În mod ironic, Merz susținea că trebuie să rămînă totuși loc pentru creșterea cheltuielilor de apărare — mergînd pînă la a lansa ideea ca Germania să obțină arme nucleare. Iar la guvernare linia a continuat: pachetul de reforme discutat de cabinetul Merz include pensionarea efectivă după 67 de ani și măsuri împotriva „absenteismului” — obligația certificatului medical din prima zi de boală și interzicerea eliberării lui printr-o simplă consultație telefonică. Disciplinarea muncii, ca întotdeauna, e mai ușor de legiferat decît redresarea capitalului.

GRAFIC:: Producția sectorului intensiv în energie (indexată)

Merz promitea că guvernul său va redresa corabia atrăgînd mai multe investiții private. Între timp, infrastructura țării — căi ferate, poduri, rețele — ajunsese la un minim istoric al investițiilor. Reputația de eficiență a Germaniei nu mai corespunde realității: trenurile nu circulă la timp, acoperirea de internet și telefonie mobilă e cu găuri, drumurile și podurile sînt degradate — ministerul transporturilor identifica, într-un document din 2022, 4.000 de poduri care necesită modernizare. Doar 11% din conexiunile fixe de broadband sînt prin fibră optică, una dintre cele mai scăzute rate din OCDE.

Eșecul cronic al investițiilor publice se datora în bună parte așa-numitei „frîne a datoriei” (Schuldenbremse), limita constituțională convenită în 2009, care cere ca deficitul bugetar structural să nu depășească 0,35% din PIB. În februarie 2025, o relaxare a regulii părea aproape imposibilă: Curtea Constituțională ar fi limitat orice tentativă, iar doi din trei alegători CDU/CSU și trei sferturi dintre alegătorii AfD se opuneau oricărei flexibilizări — coaliția SPD căzuse tocmai pentru că ministrul de finanțe FDP refuzase noi împrumuturi. Și totuși, aici realitatea a întrecut orice prognoză — dar nu în direcția așteptată. În martie 2025, înainte chiar de constituirea noului Bundestag, Merz — omul care făcuse campanie pe disciplină fiscală — a orchestrat cu vechiul parlament o revizuire constituțională istorică: parlamentul german a votat deblocarea frînei datoriei pentru a putea consolida armata celei mai mari economii europene și pentru a injecta în infrastructură investiții de 500 de miliarde de euro — totul justificat prin „războiul de agresiune al lui Putin”. Prețul: împrumuturile noului guvern urmează să depășească 180 de miliarde de euro în 2026 — peste 4% din PIB —, cu un deficit bugetar estimat la 4,75% din PIB. Cu alte cuvinte: banii care nu existau pentru poduri, școli și spitale au apărut peste noapte pentru tancuri. Iar puțina creștere din 2025 a venit din consum și cheltuieli guvernamentale — adică din datorie publică, nu din investițiile private promise de Merz. Deutsche Bank își exprimă îndoielile privind viteza de implementare a programului de investiții și capacitatea lui de a avea un impact durabil asupra creșterii, iar peste 40% din companiile din industria germană intenționau, la finalul lui 2025, să facă reduceri de personal în anul „revenirii”.

AfD susține în continuare că răspunsul la declinul Germaniei este oprirea imigrației, părăsirea completă a euro și reducerea contribuțiilor către UE — contribuțiile europene la apărarea Ucrainei, de 115 miliarde de euro, fiind depășite doar de cele americane, de 119 miliarde. BSW cerea încetarea sprijinului pentru Ucraina și a sancțiunilor împotriva Rusiei — dar BSW nu mai e în parlament, iar mesajul acesta a fost absorbit, cu profit, tot de AfD. Rezultatul se vede în sondaje: AfD a devenit cel mai popular partid din Germania — 26% în intențiile de vot, potrivit institutului Forsa, înaintea blocului conservator al lui Merz, coborît pe locul al doilea, cu 24%, iar sondajul Deutschlandtrend pentru ARD confirmă avansul de cîteva puncte al AfD, în timp ce partidele coaliției de guvernare pierd teren. „Zidul de protecție” mai ține deocamdată aritmetica parlamentară; electoratul, însă, nu-l mai ține.

Ce arată toate acestea e că nici măcar capitalismul german, cea mai de succes economie capitalistă avansată din Europa, nu poate scăpa de forțele dizolvante ale Lungii Depresiuni. Dar mai arată și că urmarea servilă, de către guvernele germane, a intereselor imperialismului american în numele „democrației occidentale” — în chestiunea Ucrainei și a Israelului — a distrus hegemonia capitalului german în Europa și nivelul de trai al celor mai săraci cetățeni ai săi. Nu-i de mirare că vocile naționalismului și ale reacțiunii au cîștigat tracțiune. Iar ironia finală s-a consumat deja: administrația Trump a negociat cu Rusia peste capul liderilor europeni, iar tarifele americane promise au venit și ele — lovind exact exporturile de care depinde modelul german.

Capitalismul german a fost, poate, o poveste de succes în deceniile de după reunificarea cu Germania de Est. Dar perspectivele lui pe termen lung nu arată bine de aici încolo. Germania se confruntă simultan, cum rezumă economistul-șef al Handelsblatt, Bert Rürup, cu impactul deglobalizării, al tranziției energetice, al concurenței tot mai mari din partea Chinei și, mai ales, al unei populații îmbătrînite — iar potențialul ei de creștere ar putea coborî aproape de zero pînă la sfîrșitul acestui deceniu. O forță de muncă în declin și îmbătrînită, tot mai puține zone de exploatare a unei forțe de muncă noi în afara granițelor, concurența asiatică în creștere și un protector de peste ocean devenit adversar comercial. Puterea — der Kraft — s-a scurs din economie, și deocamdată nimeni nu pare să știe de unde s-o aducă înapoi.