”M-am uitat peste CV-ul domnului Siegfried Mureșan. E aproape o poveste de basm.”

un text de Bogdan Bucur

M-am uitat - plictisit - peste CV-ul domnului Siegfried Mureșan. E aproape o poveste de basm. Admit că basmele pot fi adevărate: pentru unii.

În 2014, PMP l-a pus pe Siegfried Mureșan, în vârstă de 32 de ani, pe locul 2 al listei pentru Parlamentul European, înaintea fostului ministru de externe Teodor Baconschi (care îl depășea ca notorietate publică și experiență politică). PMP a câștigat exact două mandate. Alături de Cristian Preda, Mureșan a intrat în Parlamentul European, dar Baconschi nu. La vremea respectivă, doamna Udrea era una dintre figurile centrale ale PMP și a devenit președintele partidului la două săptămâni după aceste alegeri.

În 2019, Mureșan trece la PNL și primește locul 3 pe lista partidului, sub conducerea lui Ludovic Orban. În 2024, sub Nicolae Ciucă, este din nou așezat confortabil pe un loc eligibil al listei comune PSD-PNL.

Trei scrutinuri europene, două partide conduse de trei președinți complet diferiți ca influență politică și structură de putere: și totuși trei locuri eligibile, trei mandate consecutive pentru Mureșan.

Înainte de a ajunge europarlamentrar, CV-ul curge pentru Mureșan precum în poveștile cu feți-frumoși și ilene-cosânzene. La numai 2 ani de la absolvirea facultății, în 2006, a primit o bursă din partea Parlamentului german și a făcut parte din programul de stagii internaționale al Bundestagului. Ulterior, a continuat timp de trei ani să fie consilier al președintelui Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului german, Gunther Krichbaum. Vă dați seama că președintele Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului german a avut nevoie de expertiza unui absolvent de ASE din România? În 2009, s-a mutat la Bruxelles, unde a lucrat inițial în cadrul Parlamentului European. În 2011, s-a alăturat sediului central al Partidului Popular European în calitate de consilier politic pentru economie și politică socială. În ianuarie 2014, a fost promovat în funcția de consilier politic principal. Apoi, a devenit europarlamentar fără să aibă nicio legătură cu politica românească.

Nicio sincopă, nicio fundătură, niciun popas în politica românească, acolo unde se pierd alegeri și se așteaptă ani întregi la ușa partidului pentru o funcție de consilier local. Când ajungi viceprimar în orașul în care te-ai născut sau secretar de stat la mediu sau agricultură simți că l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior.

Nu spun că, în absolut, un asemenea traseu nu poate fi explicat prin calități personale, pe care, de altfel, nu i le contest domnului Mureșan: doar că probabilitatea ca acestea să explice o asemenea carieră este egală cu a câștiga la loterie potul cel mare. Între timp, am început să îmbătrânesc și cred că simt România. În plus, nu mai cred în basme. Vă rog să mă iertați că nu am crezut în ele nici când eram copil. Spun doar că, privit cap-coadă, CV-ul domnului Mureșan are ceva din literatura pentru copii: eroul potrivit apare de fiecare dată în locul potrivit, iar ușile importante se deschid exact când trebuie. Vă dați seama că partidul securistului Petrov condus de bidonul Tomac l-a făcut europarlamentar pe necunoscutul Mureșan în detrimentul lui Baconschi?

Cum spuneam, probabil că basmele sunt adevărate pentru unii. Poate chiar pentru aceeași Românie care, periodic, descoperă câte un personaj prezentat mediatic drept soluția providențială pentru toate neajunsurile ei. Inclusiv olimpicul ajuns la Cotroceni, în care o parte a societății a investit, la rândul ei, speranța unui salvator. Olimpicul al cărui destin politic rima anul trecut cu viitor, iar astăzi cu trădător.

Olimpicul care tocmai s-a metamorfozat complet în Klaus Iohannis și folosește astăzi flotila de lux a acestuia - închiriată de SPP condus de același Pahonțu - pentru a merge în America.

Sistemul se autoconservă și produce puișori în timp ce noi plătim ca proștii. Încep să cred că pentru sănătatea psihică a omului poate e mai bine să credem în basme. Și încă ceva: destinul politic al domnului Mureșan îmi amintește de o epocă istorică trecută despre care voi vorbi luna viitoare la Fundatia Calea Victoriei: Marile familii boiereşti valahe: nobleţe, privilegii, modernitate.

Bogdan Bucur este lector universitar la Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti. În general, predă cursuri de sociologie istorică, sociologie juridică, sociologie politică şi, recent, sociologia artelor. Principalul său domeniu de interes academic îl reprezintă istoria sociologiei româneşti, cu precădere, Şcoala Sociologică de la Bucureşti, fondată şi condusă de academicianul Dimitrie Gusti, între 1910-1948.