„Nu aveți idee ce periculos sunt”. Despre cazul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară - de Valer Simion Cosma

Valer Simion Cosma este istoric, antropolog și publicist. În prezent este director al Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

sursa textului (titlul pus de redacție)

Atacul de astăzi de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița, unde un elev de clasa a VII-a a rănit cu un cuțit o profesoară și un alt elev, ridică întrebări foarte serioase despre radicalizarea adolescenților în mediul online, circulația transnațională a ideologiilor extremei drepte, în special a celor rasiste, neonaziste și asociate supremației albe, dar și despre comunitățile digitale care glorifică violența. Mai ales că una dintre fotografiile publicate de elev înaintea atacului prezintă asemănări izbitoare cu o imagine publicată de autoarea atacului armat de la Abundant Life Christian School din Wisconsin, Statele Unite, în decembrie 2024. Acea fotografie a devenit ulterior un model imitat în anumite comunități online, inclusiv de alți adolescenți implicați în atacuri asupra școlilor.

Potrivit informațiilor apărute în presă, băiatul și-ar fi anunțat atacul pe TikTok, afirmând că îl pregătea de opt luni. Contul său ar fi redistribuit conținut extremist, fără ca orientarea ideologică exactă a materialelor respective să fi fost deocamdată clarificată. Într-un mesaj publicat înaintea atacului făcea referire la Valhalla. Mai mult, potrivit declarațiilor inspectorului școlar general, elevul căuta un anumit coleg de clasa a VI-a, despre care susținea că ar fi de altă religie și că ar fi indian. Reprezentanții școlii au precizat că nu există elevi indieni în instituție, iar inspectorul a sugerat că presupunerea agresorului ar fi putut avea legătură cu înfățișarea copilului vizat. Detaliul este foarte important, pentru că nu mai vorbim doar despre o posibilă ostilitate religioasă, ci și despre atribuirea unei identități etnice sau rasiale pe baza trăsăturilor fizice. Avem, așadar, indicii care justifică investigarea unei posibile motivații rasiste, xenofobe și religioase, dincolo de eventualele conflicte personale. Identitatea reală a copilului vizat este mai puțin relevantă pentru înțelegerea motivației decât identitatea pe care agresorul i-o atribuia.

Un alt detaliu care mi-a atras atenția este fotografia publicată înaintea atacului, în care elevul face semnul OK cu mâna, fotografiată de sus, cu pardoseala și încălțămintea în cadru. Gestul are, desigur, o semnificație obișnuită, dar a fost preluat în ultimul deceniu și de diverse comunități ale extremei drepte, inclusiv de supremațiștii albi și de grupări neonaziste, fiind asociat în anumite contexte cu expresia „White Power”. A circulat în subculturile alt-right americane, inclusiv în mediile apropiate mișcării Groypers, asociată cu Nick Fuentes, un influencer american cunoscut pentru promovarea naționalismului alb, antisemitismului, antifeminismului și naționalismului creștin radical. Dar în cazul de față nu doar gestul este relevant, ci mai ales modul în care a fost realizată fotografia.

În 16 decembrie 2024, Natalie „Samantha” Rupnow, o adolescentă de 15 ani, a comis un atac armat la Abundant Life Christian School din Madison, Wisconsin, ucigând o profesoară și o elevă, înainte de a se sinucide. Cu puțin timp înaintea atacului, un cont atribuit adolescentei publicase o fotografie realizată în baia școlii. Imaginea surprindea mâna făcând semnul OK, fotografiată de sus, cu pardoseala din plăci ceramice și încălțămintea vizibile în cadru.

Fotografia publicată de elevul din Bistrița prezintă o compoziție foarte asemănătoare: același gest, aceeași perspectivă de sus, mâna în prim-plan, pardoseala și încălțămintea incluse în imagine. Nu este vorba doar despre faptul că doi adolescenți au făcut același semn, ci despre asemănarea unui întreg aranjament vizual. Asemănarea ar putea părea o coincidență, dacă fotografia lui Rupnow nu ar fi devenit ulterior un model imitat în comunitățile online care glorifică autorii atacurilor școlare. În ianuarie 2025, Solomon Henderson, un adolescent de 17 ani care a ucis o colegă la Antioch High School din Nashville, a publicat o imagine cu o compoziție asemănătoare. O investigație realizată de ProPublica și Wisconsin Watch a documentat faptul că Henderson și Rupnow frecventaseră aceleași medii extremiste online, în care circulau ideologii ale supremației albe, antisemitismul, propaganda neonazistă și materiale care glorificau atacatorii. Henderson își exprimase admirația pentru Rupnow și distribuise în repetate rânduri imagini și mesaje despre aceasta. În septembrie 2025, Desmond Holly, autorul unui atac armat asupra unei școli din Colorado, a publicat o fotografie în care imita o altă ipostază a lui Rupnow, potrivit unei analize a Anti-Defamation League. Iar în noiembrie 2025, adolescentul responsabil de un atac cu dispozitive explozive asupra unei școli din Jakarta, Indonezia, a publicat pe TikTok o imagine care reproducea gestul OK și compoziția cu încălțămintea vizibilă. Cazul a fost documentat de Global Project Against Hate and Extremism și analizat ulterior de cercetătorii de la Combating Terrorism Center, West Point, într-un studiu despre comunitățile digitale care glorifică violența.

Nu vorbim, așadar, doar despre un simbol ambiguu, ci despre un tipar vizual a cărui circulație și reproducere au fost deja documentate de cercetători ai extremismului violent. În februarie 2026, o analiză publicată de Combating Terrorism Center de la West Point examina tocmai aceste mecanisme de imitație, precum și influența pe care atacatori precum Natalie Rupnow au ajuns să o exercite asupra altor adolescenți radicalizați online.

Una dintre subculturile în care circulă asemenea imagini este cunoscută sub numele de True Crime Community (TCC). Este un univers digital foarte eterogen, în care fascinația pentru crime și criminali se transformă, în anumite grupuri, în glorificarea autorilor unor masacre. Nu toate comunitățile preocupate de crime reale promovează violența, firește. Dar în unele dintre aceste rețele, atacatorii sunt transformați în modele, fotografiile și manifestele lor sunt redistribuite, iar gesturile, hainele, simbolurile și mesajele lor sunt reproduse de alți adolescenți. Unele dintre aceste grupuri se intersectează cu subculturi neonaziste și suprematiste albe, în timp ce altele se apropie de ceea ce cercetătorii numesc extremism violent nihilist, în care fascinația pentru distrugere, dorința de notorietate și identificarea cu autorii unor masacre pot deveni mai importante decât o doctrină politică propriu-zisă.

Distincția este importantă. Nu toate aceste forme de radicalizare pot fi reduse la fascism sau neonazism, chiar dacă există suprapuneri evidente. În anumite medii online, propaganda neonazistă, antisemitismul, rasismul, misoginia și glorificarea violenței circulă împreună, fără să formeze neapărat o ideologie coerentă. Unii adolescenți pot adopta simboluri ale supremației albe fără să cunoască istoria sau doctrina organizațiilor care le-au consacrat. Alții pot ajunge să admire atacatori cu motivații ideologice diferite, atrași în primul rând de violența și notorietatea acestora. Tocmai această combinație de fragmente ideologice, simboluri, meme-uri și modele de comportament face ca radicalizarea din mediul digital să fie uneori dificil de încadrat în categoriile politice tradiționale.

Aceste comunități nu funcționează neapărat ca niște organizații politice tradiționale, cu membri, lideri și programe coerente. Vorbim despre rețele fluide de conturi TikTok, grupuri Telegram, forumuri și platforme în care simbolurile, imaginile și mesajele circulă rapid, depășind granițele naționale și lingvistice. Un adolescent din România poate ajunge să reproducă gesturile și imaginarul unor atacatori din Statele Unite sau Indonezia fără să fi avut vreodată contact direct cu o organizație extremistă.

Merită insistat asupra naturii acestui extremism, mai ales într-un spațiu public precum cel românesc, unde termenul este folosit atât de frecvent și atât de elastic încât ajunge să desemneze, în anumite discursuri, aproape orice poziție progresistă, feministă sau favorabilă drepturilor minorităților. Între timp, forme foarte concrete de extremism de dreapta, de la neonazism și suprematism alb până la rețelele digitale care propagă antisemitismul, rasismul și cultul violenței, riscă să treacă neobservate sau să fie tratate ca simple excentricități ale unor adolescenți. Nu orice adolescent care consumă asemenea conținut devine extremist și nu orice act violent are o motivație ideologică. Dar dacă vrem să înțelegem radicalizarea, trebuie mai întâi să fim capabili să recunoaștem ideologiile, simbolurile și mecanismele prin care aceasta se produce, în loc să folosim extremismul ca pe o etichetă comodă pentru orice idee politică pe care o dezaprobăm.

Citind comentariile la știrile despre atacul din Bistrița, publicate de presa locală, m-a frapat insistența cu care sunt invocate lipsa bătăii în educația copiilor, eșecul educației din familie și, inevitabil, progresismul, considerat responsabil pentru toate relele societății contemporane. În locul unei preocupări pentru posibilitatea ca un adolescent de 13 ani să fi ajuns să consume propagandă rasistă sau neonazistă și să se identifice cu autori ai unor atacuri armate asupra școlilor, întâlnim frecvent nostalgia disciplinei impuse prin violență. Soluția propusă cu o seninătate dezarmantă este, de foarte multe ori, tot violența. Copiii trebuie bătuți ca să nu mai devină violenți. Și totul ar fi, desigur, consecința progresismului. Ironia este greu de ignorat. În timp ce încercăm să înțelegem dacă un adolescent a fost influențat de un univers digital în care circulă ideologii ale extremei drepte, de la suprematismul alb și neonazism până la glorificarea violenței, o parte dintre comentatori identifică sursa problemei tocmai în ideile progresiste. Avem aici nu doar o confuzie ideologică, ci și o dificultate profundă de a recunoaște violența atunci când aceasta este prezentată drept disciplină, autoritate sau educație. Desigur, familia și educația familială contează enorm, dar a reduce un asemenea caz la faptul că un copil nu a fost bătut suficient înseamnă să ignorăm tocmai transformările sociale și culturale care ar trebui să ne preocupe. Copiii și adolescenții nu cresc doar în familie și la școală. Ei sunt socializați și într-un univers digital transnațional, unde pot intra în contact cu ideologii, comunități și modele de comportament despre care părinții și profesorii lor nu știu aproape nimic. Iar răspunsul la aceste provocări nu poate fi întoarcerea la bătaie și autoritarism, ci dezvoltarea unor forme de educație și intervenție capabile să le înțeleagă.

În același timp, ar fi greșit să tratăm dimensiunea rasistă sau xenofobă drept un simplu decor al acestei fascinații pentru violență. În cazul din Bistrița, faptul că agresorul ar fi căutat un copil pe care îl considera indian și de altă religie trebuie luat foarte în serios. Nu știm dacă aceasta a fost motivația principală a atacului, dar avem suficiente motive să ne întrebăm în ce măsură reprezentările rasiste despre cei percepuți drept diferiți, propaganda extremei drepte și glorificarea violenței au ajuns să se combine în imaginarul acestui adolescent. În multe dintre aceste comunități digitale, rasismul, antisemitismul și xenofobia nu circulă doar sub forma unor doctrine politice explicite, ci și prin meme-uri, glume, imagini și coduri de recunoaștere care pot banaliza ura și dezumanizarea.

Nu știm încă dacă elevul din Bistrița a imitat deliberat fotografia lui Rupnow și nici dacă făcea parte din TCC, din comunitățile Groypers sau din alte rețele radicale. Asemănarea fotografiilor este un indiciu care merită cercetat, nu o dovadă suficientă pentru a stabili o asemenea legătură. Dar tocmai faptul că avem precedente documentate ale reproducerii acestei imagini înaintea altor atacuri face ca detaliul să nu poată fi ignorat.

Dincolo de ancheta penală și de stabilirea circumstanțelor concrete, cazul ar trebui să deschidă o discuție serioasă despre mediile sociale și culturale în care se formează reprezentările despre violență ale copiilor și adolescenților. Mai ales despre felul în care comunitățile digitale pot transforma violența extremă într-o formă de afirmare identitară, într-un spectacol și într-un model de comportament care circulă transnațional. Și despre felul în care ideologiile rasiste și xenofobe, chiar și atunci când sunt consumate fragmentar, prin meme-uri și simboluri, pot contribui la construirea unor categorii de oameni percepuți ca dușmani legitimi.

Discutăm tot mai mult despre digitalizarea educației, despre competențe digitale și despre utilizarea tehnologiei în școli, dar mult prea puțin despre alfabetizarea critică necesară pentru a înțelege lumea digitală în care trăiesc deja copiii și adolescenții. Despre propaganda extremei drepte, despre algoritmii care pot amplifica expunerea la conținut violent, despre comunitățile care normalizează ura și despre felul în care asemenea fenomene pot fi recunoscute și discutate înainte să se ajungă la tragedii. Iar această discuție nu poate fi separată de problemele sistemului educațional, de precaritatea serviciilor de consiliere și sprijin psihologic, de lipsa personalului specializat și de subfinanțarea cronică a educației. Nu e suficient să le punem copiilor dispozitive în mâini și să îi învățăm să folosească aplicații. Trebuie să înțelegem și lumea socială, politică și culturală în care aceste dispozitive le oferă acces. Iar pentru asta avem nevoie de educație, cercetare, profesori pregătiți, consilieri școlari și instituții capabile să intervină, nu doar de reacții indignate după fiecare nou episod de violență.

P.S. Își mai amintește cineva de o crimă comisă în 2023 de un adolescent radicalizat online? Vedeți investigația Libertatea-Der Spiegel despre acest caz. Link în comentarii.

Surse date de autor:

https://hotnews.ro/elevul-din-bistrita-care-a-injunghiat...
https://timponline.ro/un-elev-de-clasa-a-vii-a-a-ranit.../
https://globalextremism.org/.../tiktok-serving-as-a...

https://la.adl.org/.../evergreen-high-school-shooters...

https://www.monitorulcj.ro/.../141233-amenintare-cu-bomba...

https://edition.cnn.com/.../poland-school-arrests-attacks...
https://inpolitics.ro/polonia-isterizata-dupa-atacuri-in...

Valer Simion Cosma este istoric, antropolog și publicist de ocazie. În prezent este director al Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. A muncit aproape patru ani ca cercetător la Muzeul Județean de Istorie și Artă – Zalău, unde a desfășurat o bogată muncă de teren în rural. Este fondator al Centrului pentru  Studierea Modernității și a Lumii Rurale și a unor evenimente, proiecte educaționale și programe de rezidențe precum Conferințele de vară de la Telciu, Școala de vară de la Telciu, Culese din Telciu, Anonimii Migrației, Artiști la Muzeu sau Culese din Rural. În paralel cu activitatea de cercetător și manager cultural, a lucrat în calitate de documentarist sau consultant științific la producția unor spectacole de teatru, performance-uri artistice, filme documentare, albume și expoziții. Carte scrisă: Molitve, cetanii si afurisenii, editura ULBS 2024.