Abu Dhabi: se negociază pacea în Ucraina sau condițiile unei noi ordini de securitate? - de Inna Vîrtosu

Negocierile de la Abu Dhabi, desfășurate în perioada 10–11 noiembrie, între Ucraina, Rusia și Statele Unite, s-au încheiat fără un acord de încetare a focului și fără un progres decisiv în soluționarea războiului. Era și de așteptat. Dar ar fi greșit să spunem că nu s-a obținut absolut nimic.

Abu Dhabi: se negociază pacea în Ucraina sau condițiile unei noi ordini de securitate? - de Inna Vîrtosu
Inna Vîrtosu este doctor in drept, Universitatea din Macao, RSA China, MA în Economia UE, Universitatea Studii Străine Hankuk, Coreea de Sud. Cercetător ştiinţific în domenii economie, concurenţă, tehnologie şi drept, procese democratice şi geopolitice, staff manager în companii internaţionale, ex-secretar general al Centrului pentru Reforme al MAI şi lector universitar.

Abu Dhabi: se negociază pacea în Ucraina sau condițiile unei noi ordini de securitate?

Negocierile de la Abu Dhabi, desfășurate în perioada 10–11 noiembrie, între Ucraina, Rusia și Statele Unite, s-au încheiat fără un acord de încetare a focului și fără un progres decisiv în soluționarea războiului. Era și de așteptat. Dar ar fi greșit să spunem că nu s-a obținut absolut nimic.

Ucraina a fost reprezentată de o echipă cu profil politic, diplomatic și de securitate. Din aceasta au făcut parte Rustem Umerov, șeful delegației, Kirilo Budanov, șeful administrației prezidențiale și fost șef al informațiilor militare, Serhii Kisliția, Vadim Skibițki și David Arakhamia.

Rusia a venit cu o echipă în care se regăsesc reprezentanți ai diplomației, administrației prezidențiale și structurilor militare și de informații. Delegația a fost condusă de Vladimir Medinski, consilier al Kremlinului, alături de Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, Mihail Galuzin, Igor Kostiukov, șeful serviciului de informații militare GRU, și alți reprezentanți ai aparatului militar rus.

Primul rezultat concret este un acord de principiu privind un schimb de prizonieri de amploare, care ar putea deveni unul dintre cele mai mari de la începutul războiului. Este un rezultat umanitar important, dar nu trebuie confundat cu un progres decisiv spre pace.

Problemele fundamentale rămân aceleași: teritoriile ocupate, statutul Donbasului, garanțiile de securitate pentru Ucraina și viitoarea arhitectură de securitate europeană.

Moscova continuă să insiste asupra unor condiții teritoriale pe care Kievul nu le poate accepta fără să-și compromită suveranitatea. Ucraina, la rândul său, cere garanții de securitate care să împiedice repetarea unei agresiuni rusești. Iar între aceste poziții există încă o prăpastie.

Un alt aspect important este rolul Europei. Statele europene vor să participe la negocierile care vor defini securitatea continentului, însă Rusia nu este prea interesată să le ofere un loc la masa discuțiilor. Vladimir Medinschi, șeful negociator, din partea Kremlinul s-au arătat mirat ce căuta europenii acolo și ce statut au la aceste negocieri, adăugând că dacă au venit în calitate de turiști pot să se facă comod la barul de la hotel. Acesta a mai declarat că nu este clar ce ar avea Rusia de discutat cu Uniunea Europeană, având în vedere, în opinia sa, lipsa unor propuneri din partea europeană.

Este o contradicție greu de ignorat: se discută despre viitorul securității europene, dar europenii riscă să rămână spectatori la propriul lor viitor.

Washingtonul încearcă să mențină procesul diplomatic în mișcare. Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner urmează să meargă la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin, apoi să se întâlnească la Dublin cu Volodimir Zelenski.

Așadar, negocierile de la Abu Dhabi nu au adus pacea, dar au redeschis un canal diplomatic important.

Și aici este întrebarea esențială: cât de aproape sunt, de fapt, părțile de un compromis?

Pentru că una este să declari că negocierile au fost constructive și productive și cu totul alta este să ajungi la un acord acceptabil pentru ambele state.

Războiul continuă, bombardamentele continuă, iar infrastructura energetică și populația civilă rămân vulnerabile. În timp ce diplomații vorbesc despre garanții, teritorii și arhitecturi de securitate, oamenii continuă să plătească prețul războiului.

Până la urmă, pacea nu se măsoară în numărul întâlnirilor diplomatice și nici în comunicatele optimiste de după negocieri. Se măsoară în încetarea focului și în garanția că războiul nu va reîncepe.

Personal, nu cred că războiul din Ucraina se va încheia prea curând. Am impresia că negocierile diplomatice și discuțiile despre pace se desfășoară în paralel cu un alt proces, mult mai amplu: reînarmarea Europei.

Europa a înțeles, poate cam târziu, că decenii întregi de dependență de umbrela de securitate americană au lăsat-o cu vulnerabilități militare serioase. Acum trebuie să recupereze timpul pierdut: să-și dezvolte industria de apărare, să-și refacă stocurile de muniții, să-și modernizeze armatele și să-și construiască o capacitate reală de descurajare.

În acest context, mă întreb dacă există cu adevărat voința politică de a ajunge rapid la o pace durabilă sau dacă Europa are nevoie, înainte de toate, de timp pentru a se pregăti pentru o nouă realitate de securitate.

Nu spun că războiul este menținut intenționat pentru a permite reînarmarea Europei. Dar este evident că războiul a devenit și un factor care accelerează transformarea militară a continentului.

Iar până când Europa nu va avea capacitatea de a-și garanta singură securitatea, orice discuție despre noua arhitectură de securitate europeană va rămâne incompletă.

Întrebarea care trebuie să îi deranjeze pe moldoveni e care va fi rolul Republicii Moldova într-un potențial conflict militar între Federația Rusă și UE? Cred că aveți destulă imaginație să înțelegeti locul nostru în acest scenariu și de ce politicienii de la Bruxelles închid ochii la orice mizerie pe care o fac ai noștri.

Iar pâna una alta, iată o așa ironie a sorții. Negociatorii Moscovei sunt originari din Ucraina. Iar cei din partea Ucrainei la, originari în Rusia și alte state.