Care mai este soarta Nistrului: de la apă la energie. Discuție cu Ilia Trombițki - omul care cunoaște bine aceste probleme

Vasile Ernu discută cu Ilia Trombițki, doctor în biologie, directorul executiv al ONG Asociația Internațională a Păstrătorilor Râului ECO-TIRAS, Chișinău, unul dintre cei mai buni cunoscători ai domeniului.

Fotografiile de mai jos și notițele de Ilia Trombițki

Dragă Ilia Trombițki mulțumesc că ați acceptat să discută despre situația apei pe Nistru. Am aflat recent că nivelul acumulării de la Novodnestrovsk a coborât la 111,30 m, sub minimul pentru acest sezon. Tehnic vorbind, ce înseamnă concret acest prag — de la ce cifră în jos ecosistemul râului începe să colapseze, și de la ce cifră R. Moldova riscă probleme reale la robinet?

I.T.: Nivelul de 111,30 m indică o epuizare accentuată a volumului util al lacului (nivelul normal fiind de ~121 m, iar cel de avarie/mort de ~102,5 m). Sub pragul de 108–110 m, debitele evacuate scad sub limitele biologice de supraviețuire, distrugând habitatele de reproducere ale peștilor și bentosul. Pentru alimentarea Chișinăului (priza Vadul lui Vodă), debitul minim critic este de 80–100 m³/s; o scădere prelungită sub 80 m³/s generează riscuri tehnice majore și cavitație la pompele de captare. Dar în ultima perioadă Apă-Canal Chișinău împreună cu Guvernul a realizat măsurile de adaptare la situație prin instalare a stației de captare plutitoare și acum nu este clar până la care nivel de apă pot funcționa eficient.

Ați spus că situația e „unică — râul n-a mai fost niciodată atât de secat". Cât din asta e secetă pură, meteorologică, și cât e efectul cumulat al hidrocentralelor ucrainene construite în amonte în ultimii ani?

I.T.: Raportul este de aproximativ 50% secetă meteorologică (scăderea precipitațiilor în Carpați și temperaturi ridicate) și 50% impact antropic direct. Manevrele de acumulare pentru producerea de energie de vârf (hydropeaking), reținerea viiturilor de primăvară și lipsa deversărilor ecologice constante agravează artificial deficitul de apă. Dar tăierea intensă a pădurilor din Carpați în ultimele 30-35 ani nu a permit acumularea efectivă a apei în amonte.

Ucraina are un program din 2016 pentru șase hidrocentrale noi pe Nistrul superior, aprobat fără consultarea R. Moldova. Hidroenergia trece drept „energie curată" — dar cu ce preț ecologic real pentru râul de mai jos? Și cât de realist e ca Ucraina, aflată în război și cu nevoie disperată de electricitate, să mai țină cont de interesul ecologic al Moldovei?

I.T.: Cele 6 hidrocentrale noi ar transforma râul curgător într-o serie de lacuri stătătoare, blocând migrația peștilor, oprirea tranzitului aluviunilor și degradând regimul termic. În context de război, producția energetică este o prioritate vitală pentru Kiev, însă respectarea Directivelor de Mediu ale UE și a Convenției Espoo trebuie să rămână o condiție fermă în procesul de aderare europeană al ambelor țări. Ideea de 6 centrale a apărut încă în anii 1944-45, dar nu a fost vitală de la început, deoarece diferența dintre niveluri este destul de mică și efectul energetic nu poate fi semnificativ. În anul 2016, din perspectiva mea, a fost o intenție de a spăla banii bugetari în procesul construcțiilor. Cred că acum ideea asta nu mai este actuală.

Există o înțelegere interstatală dintre Moldova și Ucraina din iunie 2024 care obligă Ucraina să mențină un debit minim de 100 m³/s. E un acord care funcționează cu adevărat, sau e hârtie pe care Ucraina o respectă doar când nu o costă nimic?

I.T.: Acordul funcționează mai degrabă ca un angajament politic benevol. În perioade de criză energetică sau hidrologică acută, debitul evacuat a fluctuat la limita inferioară. Fără un sistem automatizat transfrontalier de monitorizare în timp real, respectarea acordului depinde direct de deciziile operative ale operatorului energetic ucrainean. Dar în perioadă iunie 2024- iulie 2026 după câte știu, acordul a fost în general respectat.

Pe 7 martie 2026, atacuri rusești cu drone și rachete Kalibr asupra complexului hidroenergetic Dnestrovski au provocat contaminarea râului cu produse petroliere. Ce s-a întâmplat tehnic, de fapt, în acele zile — și cât de gravă a fost contaminarea, dincolo de cifrele contradictorii apărute în presă?

I.T.: Oficial partea moldovenească până acum nu a fost informată, ce s-a întâmplat concret . Cum eu știu din sursele neoficiale, racheta a distrus unul dintre generatoarele Stației de Pumare, și ca rezultat produsele petroliere, în special uleiurile tehnice minerale au deversat în lacul buferic și mai departe în fluviul Nistru. Volumul mare de apă a prevenit o catastrofă toxică imediată la prizele din aval, dar mediul acvatic local, bentosul și sedimentele din zona de frontieră (Naslavcea) au fost afectate de poluare acută cu hidrocarburi. Lipsa informațiilor privind prezența unor substanțe înalt toxice a îngreunat luarea deciziilor cu privire la necesitatea și metodele de prevenire a intoxicării.

Președinta Maia Sandu a spus că „Rusia poartă întreaga responsabilitate". Ambasada rusă a respins acuzația și a vorbit, în schimb, despre gestionarea „incompletă" a crizei de către Chișinău. Dumneavoastră, ca specialist tehnic, nu ca politician — pe cine considerați responsabil real, și există vreun sâmbure de adevăr în critica rusă la adresa gestionării moldovenești?

I.T.: Atacul militar rus este cauza directă și unică a deversării de poluanți. Critica privind gestionarea moldovenească scoate totuși la iveală o vulnerabilitate tehnică reală: lipsa senzorilor automatizați de alertă timpurie la frontieră, viteza redusă de reacție între agenții și dependența de analize lente de laborator în locul monitorizării online continue. Moldova și Ucraina au acordul din anul 1998 privind tratamentul accidentelor industriale, care nu a fost aplicat de Ucraina la timp, prin informarea de către Ucraina a autorităților moldovenești, ce este, din punctul meu de vedere, o lecție și o chestiune pentru discuții în cadrul Comisiei Nistrene.

Se vehiculează ideea că Chișinăul a tolerat, ani la rând, construcțiile ucrainene pe Nistru ca preț tacit pentru susținerea Kievului pe dosarul reintegrării Transnistriei. Confirmați acest calcul, din ce vedeți dumneavoastră din interior?

I.T.: Din perspectivă istorică, securitatea ecologică a Nistrului a fost adesea subordonată priorităților politice și economice: achizițiile de energie electrică, proprietatea asupra nodului hidrotehnic, delimitarea frontierei și cooperarea în dosarul transnistrean. Pasivitatea tehnică și politică din trecut a făcut parte din acest calcul geopolitic tacit. În genere, сlasa politică moldovenească din toate timpurile preferă să amâne luarea deciziilor importante, lucru vizibil și în cazul conflictului transnistrean. Mai mult, asta este relatat la problemele de mediu. Spre exemplu, chiar acum guvernul a tăiat din bugetul pentru anul 2027 sute milioane de lei ce ar fi trebuit fi direcționați spre împădurire și alte necesități în sfera mediului.

Dincolo de criza acută de acum, există o poluare cronică, structurală, a Nistrului — industrială, agricolă, de infrastructură veche. Cine beneficiază, de fapt, din starea proastă și netransparentă a apei — dincolo de vinovații evidenți de moment?

I.T.: Beneficiază municipalitățile și agenții economici care evită investițiile scumpe în stații de epurare moderne, sectorul agricol intensiv care evacuează pesticide/îngrășăminte fără penalități și operatorii hidroenergetici care obțin profit din generarea de vârf fără a compensa daunele ecologice aduse râului. Ele de facto fură serviciile ecosistemice de la oameni, iar oamenii simple plătesc mai mult pentru apă și pierd locurile de recreație, cât și resursele piscicole. Crizele de azi pot lipsi Nistrul de la resursele de pești și de o parte de specii de pești.

Eu am crescut cu Nistrul ca hotar și ca mit al copilăriei mele basarabene — pentru dumneavoastră, care ați studiat râul o viață întreagă din interiorul lui, ce a mai rămas din Nistru: un mit, sau doar un sistem hidrologic administrat prost?

I.T.: Nistrul natural (cu viituri de primăvară, lunci inundabile și migrații mari de pești) a fost transformat într-un sistem hidraulizat și fragmentat. Rămâne un ecosistem degradat, dar încă rezilient, care poate fi salvat dacă administrarea trece de la prioritatea energetică la cea ecologică și hidrobiologică. Lobbyingul nostru al Acordului Nistrean (2012) are 13 ani, și eu sper că este un instrument de cooperare bun, dar din punctul meu de vedere, acum trebuie să fie implicată și UE ca un intermediar în activitățile Comisiei Nistrene.

Dacă nimic nu se schimbă — nici acordurile, nici infrastructura, nici logica războiului din vecinătate — ce va însemna concret, pentru omul obișnuit din Moldova, situația Nistrului peste 5-10 ani? Și ce ar trebui făcut, tehnic, chiar acum?

I.T.: Peste 5–10 ani, inacțiunea va însemna raționalizarea apei potabile în orașe în lunile secetoase, degradarea calității apei (eutrofizare), scăderea pânzei freatice și colapsul pescuitului, chiar și cel amator. Tehnic, acum sunt necesare: aprobarea Regulilor comune de Exploatare ale Complexului Dnestrovskii cu debite ecologice ferme, instalarea stațiilor automate de monitorizare în timp real la Naslavcea, adaptarea prizelor de apă potabilă și restaurarea zonelor umede, măsurile eficiente de împădurire în ambele țări, dar în special în Carpați, revizuirea gestionării teritoriului în ambele țări în favoare împăduririi terenurilor agricole, stimulării pădurilor private.