Ce mai înseamnă azi să fii centrist?

Ce mai înseamnă azi să fii centrist? Căci a fi centrist înseamnă a susține establishmentul. Da, numai că establishmentul e în criză profundă. De un an, președintele Dan a trecut de la pro-europenism francez la pro-americanism în orice condiții, chiar și trumpist. Pro-europenism și "naționalism sănătos". Pro-americanism și francofonie. Vechiul establishment UE+parteneriat strategic cu SUA+NATO. Ce mai înseamnă asta?

Peste tot în Occident avem o criză a establishmentului, ceea ce a condus la radicalizarea stângii și a dreptei, a globaliștilor și a naționaliștilor. Radicalizarea este fenomenul prin care establishmentul nu mai e doar criticat conform unei critici normative, a raportării la un model de societate democratică și capitalistă. Critica nu mai e normativă, ci radicală, pretinzând schimbarea sistemului.

În ce constă criza? E o criză a democrației, care, după 11 septembrie și după pandemie, s-a transformat în guvernare ca stare de excepție (Agamben). "Capitalismul de supraveghere" (Zuboff) a erodat profund fundamentul societății democratice moderne, care constă nu numai în apariția unui spațiu public, ci și în delimitarea unui spațiu privat (ele nici nu pot exista unul fără celălalt). Panoptoconul digital (Bying-Chul Han) sau "panopticomul", cum îi zice Peter Gabriel, transformă radical societățile noastre. E o criză a democrației, iar cauzele crizei par să se regăsească în evoluțiile capitalismului, care ajunge în faza "tehnofeudalistă" (Varoufakis), în care totul e trecut prin cloud, totul e controlat de cloud, toste afacerile plătesc chirie pe cloud.

E justificată radicalizarea împotriva establishmentului? Este, doar că bătălia dintre radicalii de stânga și de dreapta a creat deja un nou model de interpretare și noi știm deja că el nu duce nicăieri. Câtă vreme radicalismul constă în critica establishmentului legitimitatea sa este de netăgăduit. Ea vine să înlocuiască "societatea civilă", compromisă din cauza pretențiilor ei de reprezentativitate, a afacerilor ei adesea prea politice sau prea mercantile. Radicalismul devine problematic însă atunci când vrea să se substituie establishmentului. Această substituire are și un nume: revoluție (socialistă sau conservatoare - există și așa ceva). Lupta pentru acapararea puterii nu face altceva decât să transforme două găști radicale în două găști potențial extremiste, gata să se înarmeze, gata să excludă. Ele voiau să ocolească căile trecutului - Lenin, Hitler -, dar își dau seama că ajung în același punct. Or, marea încercare a epocii noastre e ca drumul lui Hitler și al lui Lenin, drumul revoluției violente și al războiului să fie ocolit.

Cum poate fi ocolit? În orice caz, nu printr-un centrism eșuat și desuet, ci prin asimilarea pozițiilor radicale, prin identificarea unei nevoi noi de întemeiere politică și prin dialog rațional la scara umanității. Găsiți această idee la Graeber, care e de stânga, dar și la dreapta, la autori care vorbesc despre abisul întemeierii.

Da, ne aflăm într-un abis sau, ca să folosesc titlul unui roman de-al meu, ne aflăm în gaură. Acesta e locul din care trebuie să fie reclădit establishmentul, nu dinspre o extremă și nu dinspre centrismul de anii '90.