Schimbarea generațiilor nu garantează și schimbarea elitelor - de Bogdan Bucur

Ungaria tocmai a făcut un gest istoric: la 37 de ani de la căderea comunismului, guvernul de la Budapesta a început să publice arhivele poliției politice comuniste, cu aproximativ 60.000 de nume ale persoanelor înregistrate în evidențele fostelor servicii secrete ca ofițeri și colaboratori (Sursa).

Text de la sociologul Bogdan Bucur

Pe subiect citiți interviul: Despre elita extractivă sau despre ciocoii noi și vechi ai României | Interviu cu sociologul Bogdan Bucur

Imaginați-vă pentru o clipă ce s-ar întâmpla dacă România ar face ceva asemănător, dezvăluind integral nu doar rețelele de informatori ai fostei Securități, ci și continuitatea lor instituțională, politică și economică după decembrie 1989. Cred că am asista la un cutremur politic de proporții istorice. Toate partidele politice ar risca să fie dinamitate din interior. O parte importantă a clasei politice postcomuniste ar putea fi obligată să-și explice originile, ascensiunea, protectorii și mecanismele prin care a ajuns să controleze instituțiile statului. O parte a mediului de afaceri prosper din contracte publice cu statul ar putea fi pusă în situația de a explica adevăratele resorturi ale succesului economic: cât a fost merit antreprenorial, cât a fost competitivitate autentică și cât a fost acces privilegiat la informație, influență politică, finanțare și resurse publice.

Să ne imaginăm apoi că ar fi făcute publice, cu documentele justificative, și numele beneficiarilor marilor credite bancare neperformante acordate în primii 10-15 ani după 1989 și care nu au mai fost restituite niciodată. Cine a primit banii, cine a garantat creditele, cine a decis acordarea lor, cine a beneficiat de ștergerea datoriilor și cine a suportat, în cele din urmă, pierderile?

Abia atunci am putea înțelege în profunzime cum s-au constituit marile averi postcomuniste și cum s-au convertit privilegiile politice ale vechiului regim în proprietate privată, putere economică și influență instituțională. Marea problemă a României postcomuniste nu este doar supraviețuirea unor persoane din vechiul aparat de partid și de stat. Marea noastră problemă este posibilitatea reproducerii unor întregi rețele de putere, în care capitalul relațional, loialitatea personală, filiația familială și accesul privilegiat la instituții au continuat să conteze mai mult decât competența, meritul și concurența.

Aceasta este, în opinia mea, una dintre marile teme insuficient elucidate ale tranziției românești: transformarea capitalului politic și informațional al comunismului în capital economic și instituțional al capitalismului postcomunist. Ceea ce numim astăzi, generic, rețele neosecuriste nu trebuie înțeles doar ca supraviețuire biologică a fostelor structuri informative, ci și ca posibilă perpetuare a unor mecanisme oculte de selecție, promovare interesată, protecție asigurată și controlul resurselor. Recrutarea și pregătirea viitorului personal politic pot începe foarte devreme, prin relații de familie, cercuri de influență, organizații de tineret și mecanisme de patronaj care amintesc de vechile practici de reproducere a nomenclaturii.

În asemenea condiții, schimbarea generațiilor nu garantează și schimbarea elitelor. Uneori, avem doar o succesiune ereditară a privilegiilor, camuflată în competiție democratică. Desigur, simpla apariție a unui nume într-o arhivă nu dovedește vinovăția cuiva. Tocmai de aceea avem nevoie de documente complete, cercetare istorică riguroasă și delimitarea responsabilităților individuale.

Este indubitabil că România a schimbat regimul politic în decembrie 1989. Întrebarea fundamentală este în ce măsură a schimbat și mecanismele sociale de reproducere a puterii. Dacă am reuși să aflăm cine a controlat cu adevărat tranziția, cine a distribuit resursele economice și cine a construit rețelele de influență care au supraviețuit alternanțelor guvernamentale, am putea descoperi că istoria ultimilor 37 de ani trebuie rescrisă în bună măsură. Poate că o asemenea dezvăluire ar produce, într-o primă etapă, un adevărat cataclism al legitimității politice și economice. Dar tocmai din prăbușirea unor legitimități false ar putea începe renașterea României.

Pentru că o societate nu se poate elibera definitiv de trecutul ei câtă vreme trecutul continuă să-i controleze prezentul.